În condiţiile în care România se confruntă cu un consum istoric de energie electrică, iar necesarul intern este acoperit în special din cărbuni şi hidrocarburi, adică din cele mai scumpe surse, producătorii români exportă energie către Ungaria la maximul capacităţii de tranzit.
Preţurile de pe piaţa spot a energiei electrice au crescut, atât în România, dar mai ales în Ungaria, potrivit datelor Operatorului Comercial al Pieţei de Energie Electrică de la Bucureşti. Ca atare, România exportă masiv energie electrică în Ungaria, la nivelul maxim pe care îl suportă liniile de înaltă tensiune, informează Economica.net.
De marți dimineaţă de la ora 08.00, capacitatea de transfer a energiei electrice dinspre România spre Ungaria, de 438MW, este ocupată în totalitate, şi va rămâne la acest nivel până la finalul zilei, potrivit sursei citate. Lucru normal, dat fiind că preţurile sunt de peste două ori mai mari în Ungaria. Spre exemplu, la ora 20, preţul pe piaţa spot din România era de 68 euro/MWh, iar în Ungaria de 140 de euro. La ora 21, preţul la noi este de 48,8 euro, iar în Ungaria de 119 euro, spre exemplu, iar comparaţia se menţine în majoritatea intervalelor orare.
Marți la ora 18 exportul de energie atingea 1.330 MW respectiv diferența dintre producția de 11.139 MW și consumul de 9.809 MW.
Citește și:
DEER: “Integrăm prosumatorii și vehiculele electrice”
În primul trimestru al anului, Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj a pus în funcțiune investiții de 70…
16 mai 2024
ROMGAZ are o nouă sucursală în Republica Moldova
Sucursala de furnizare gaze naturale a ROMGAZ din Chișinău a fost înregistrată la Agenția Servicii Publice a Republicii…
16 mai 2024
Investiții record realizate de Delgaz Grid în anul 2023: circa 177 milioane euro
58.000 de noi consumatori racordați la rețelele de gaze naturale și energie electrică; Rețeaua de distribuție a gazelor…
15 mai 2024
Apă Someș apelează la canalizarea alternativă în Apuseni
Operatorul clujean analizează introducerea unei soluții de canalizare inteligentă pentru procesarea apelor uzate din zonă. Consiliul Județean (CJ)…
15 mai 2024
Hidroelectrica anunță rezultatele operaționale pentru T1
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie verde din România, a publicat astăzi la Bursa de Valori București…
15 mai 2024
Volatilitate și impredictibilitate legislativă în domeniul energiei
Aceasta a fost una dintre concluziile conferinței „Digitalizare și eficiență energetică”, organizată de Energynomics, marți, 14 mai 2024,…
14 mai 2024
Poate te întrebi cine e PPC
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din…
13 mai 2024
Trei instituții din Transilvania primesc peste 580.000 kWh energie donată de E.ON cu ajutorul românilor
Cantitatea de 500.000 kWh donată în primele cinci zile ale campaniei a fost suplimentată cu alți 300.000 kWh;…
13 mai 2024