Nucleul actual al companiei mureşene AAGES s-a constituit acum 30 de ani, când spiritul antreprenorial al asociaților s-a afirmat în cadrul filialei Tîrgu Mureș a Institutului de Cercetare pentru Electrotehnică București. De atunci, firma și-a rafinat în permanență oferta dedicată partenerilor săi, mai ales că, din cauza dispariției clienților interni, AAGES și-a internaționalizat piața.
Într-o secție a filialei târgumureșene a Institutului de Cercetare pentru Electrotehnică București, un grup de 10 cercetători pasionați de munca lor au închegat în anii 1980 o oază de libertate într-o economie centralizată cum era cea românească dinainte de 1989.
Printre reușitele echipei s-a numărat și realizarea primelor convertizoare statice destinate încălzirii prin inducție a metalelor. Nu bănuiau la acea vreme că peste ani suflul acela de independență va fi determinant pentru ca AAGES, puternica firmă ce s-a afirmat în domeniul proiectării și construcției echipamentelor electrice și electronice, să fie printre primele “Asociaţii cu scop lucrativ” care s-au înfiinţat în 1990 în Tîrgu Mureş.
„Am pornit împreună în 1984 – 1985. În 1990 când am înfiinţat firma deja a fost o echipă care venea din acele vremuri foarte grele în care oamenii vroiau să facă ceva. Noi munceam în anii 80 pentru că ne plăcea. Eram pe cont propriu, eram un grup de cercetători, aveam temele noastre şi vroiam să rezulte ceva palpabil după munca noastră, de aceea au rămas în acest grup doar acei oameni care aveau o viziune similară. În anii 80 am făcut prototipuri, am propus la vremea aceea la Electromureş ca să fabrice acele prototipuri”, își amintește Molnár Gábor, directorul general al companiei.
În 1991, AAGES s-a înregistrat sub forma juridică societate cu răspundere limitată. Compania era înființată, echipa exista, de clienți nu păreau să ducă lipsă, așa că erau toate premisele ca AAGES să devină o afacere profitabilă. În plus, au primit și o mână de ajutor din exterior.
Deoarece partenerii care s-au asociat în AAGES nu dispuneau de resurse financiare, au reușit să îi convingă pe cei de la BRD să le acorde un credit. Relația dintre companie și bancă s-a păstrat de atunci încoace, de fiecare dată când AAGES avea nevoie să își susțină cheltuielile materiale, care reprezintă 65% din preţul final al instalațiilor, unitatea de credit amintită i-a sprijinit cu împrumuturi.
Însă nu au fost ani ușori, mai ales până în 1999, când, rând pe rând, au dispărut numeroși clienți români ai companiei.
„Spre regretul nostru, în lipsa unei politici economice convergente și gândite pe termene care să depășească un ciclu electoral, mulți dintre primii clienți ai firmei au dispărut și cu ei s-a pierdut și o mare parte din cultura tehnică cumulată de-a lungul anilor. Însă lucrările din anii ’90 au făcut posibile pentru AAGES cumularea experienței practice în toate domeniile principale ale încălzirii prin inducție, începând de la topirea metalelor, la încălzirea în masă pentru forjare și pentru călire prin inducție”, explică Molnár Gábor.
Compania avea colaborări cu multe firme din Baia Mare, Braşov unde managerii au încercat tot ce au putut ca să menţină industria românească în viaţă şi să crească.
„Îi am în minte pe acei directori care în ciuda condiţiilor foarte grele au investit, au încercat să modernizeze şi în aceste trei oraşe, în special, am întâlnit un mediu receptiv”, povestește Molnár Gábor.
Spre lumea largă
Nu a fost suficientă voința acestora, iar multe dintre companii s-au prăbușit. Pentru AAGES, dispariția unei cote însemnate a pieței interne a echivalat cu regândirea întregii filosofii a firmei, astfel încât managementul a început vânătoarea piețelor externe, convins că poate exporta produsele companiei.
“Întreaga noastră filosofie a fost să ţinem acasă inteligenţa şi să exportăm rezultatele, produsele lor. Şi faptul că am ajuns astăzi aici dovedeşte că se poate, deşi mi-ar fi plăcut, bineînţeles, să fie mai uşor, mi-ar plăcea să ştiu că de aici va fi uşor şi bine.
În al doilea rând, firma a crescut fiindcă, pe de o parte, asociaţii s-au lăsat convinşi să creştem, pe de altă parte am avut colaboratori, angajaţi foarte buni, care, de asemenea, au vrut să îşi creeze un rost în viaţă acasă”, deconspiră Molnár Gábor ingredientele și sintetizează secretele din spatele succesului AAGES.
Compania a ajuns astfel să numere la sfârșitul anilor ’90 nu mai puțin de 50 de salariați, iar producția s-a diversificat, oferind instalații de încălzire complete pentru toate cele trei mari tipuri de aplicații.
În plus s-a produs și o schimbare radicală, parteneriatul cu o firmă din Germania. Împreună cu aceasta, echipa de proiectanți ai AAGES a dezvoltat în mai puțin de un an seria de convertizoare cu tranzistoare, care sunt fabricate și în prezent după ce au mai suferit îmbunătățiri de-a lungul timpului.
Din această gamă s-au vândut 1500 de exemplare pe toate cele cinci continente ale Globului. Mai mult, acest pas uriaș în istoria firmei a însemnat și o turnură în ceea ce privește piața de desfacere, peste 70 % dintre produse fiind exportate către companii de renume. Astfel, în portofoliul furnizorului AAGES se regăsesc HILTI, Daimler Mercedes, Linamar, Valeo, INA Schaeffler și mulți alții.
“Piaţa internă este destul de mică şi mai specială, fiindcă firmele vestice îşi mută de obicei unităţile de producţie aici şi aduc şi instalaţii vechi aici în loc să facă investiţii noi acolo. Şi de aceea firme româneşti, autohtone, care să facă investiţii sunt relativ puţine, iar firmele mari care vin au nevoie doar după câţiva ani de alte instalaţii. Din acest motiv noi vindem la export, peste 70 %”, conchide Molnár Gábor.
În plus, AAGES și-a cucerit piața și altfel, a făcut multe depanări pentru că sunt multe firme care nu mai asigură service-ul după ce vând o instalație. “Am fost noi, le-am reparat, au mai funcţionat cât au mai funcţionat şi când au văzut că nu se mai pot repara, le-au demontat şi au cumpărat de la noi. Nu a fost o piaţă uşoară, nu a fost uşor de cucerit, aşa am început, spre exemplu, în Turcia”, ne explică Simion Oprea, inginerul care se ocupă de partea de service și de vânzările externe ale companiei.
Recomandările clienţilor au contat iarăşi foarte mult şi le-a asigurat o promovare, pentru că AAGES și-a făcut cunoscută oferta la conferinţe de turnătorie, târguri internaţionale, a ajuns cu propriul stand care simula la scară mică exact ce se întâmpla în secțiile fabricii din India până în Germania.
Astăzi, compania și-a stabilit cartierul general la Sângeorgiu de Mureș, fiind ridicate mai multe hale și sediul firmei pe o suprafață de peste 3300 mp. Fiul directorului general, Molnár Tamás, recunoaște că era sceptic că acel câmp pe care l-a văzut la cumpărare se va transforma vreodată în fabrica de acum. Anual, managementul și echipa de 100 de salariați reușesc să obțină o cifră de afaceri de 4,5 – 5 milioane de euro.
Punctul zero, proiectarea
Unul dintre cele mai importante secții din cadrul AAGES este proiectarea. În prezent, compania are 14 proiectanți preocupați să ofere produse noi, fiabile, eficiente și cu un grad ridicat de automatizare, pe de o parte, și să ofere front de lucru pentru atelierele de producție, pe de altă parte, ne explică directorul general.
Prezent în firmă de 22 de ani, inginerul Simon József își amintește și astăzi prima lucrare și cum a evoluat secția de proiectare de-a lungul timpului. „Calculatorul era şi pe atunci indispensabil, de atunci tot mai mult au fost făcuţi paşii de proiectare pe suport electronic”, explică inginerul.
Câteodată este vorba doar de o adaptare a unei soluţii bine cunoscute la cerinţele clientului, în alte cazuri trebuie să sape mai adânc, să proiecteze o placă electronică câteodată, să scrie programele. Câteodată trebuie să meargă şi mai departe, să gândească soluţia de la zero.
“Câteodată creăm noi soluţia, deşi nu ne-am gândit niciodată să brevetăm soluţiile. Am realizat mai multe circuite de control al diferitelor invertoare, produsul nostru de bază”, povestește Simon József.
Semn al evoluției tehnice și tehnologice mai este unul de care ne amintește inginerul proiectant. “În 2004 am creat un circuit complet digital. Astăzi, unde am reuşit să eliminăm circuitele analogice, am făcut-o”, povestește Simon József.
Însă inginerii de la proiectare se pot lăuda și cu alte lucrări, circuite de control de tot delul, maşini de călire dezvoltate orizontal şi vertical, mai ales că acestea reprezintă 40 % din producţia AAGES. Multe sunt unicate, mai exact peste 90 % din echipamentele proiectate și produse.
După ce plăcile, echipamentele sunt proiectate, acestea ajung în următoarele secții.
“Noi le testăm pe masă şi le punem în parametri iniţiali de pornire, după care se predau înapoi în magazie, se montează de către colegii electricieni în instalaţii, iar noi începem punerea în funcţiune. Când e totul terminat, se alimentează şi începem probele electrice şi probele tehnologice, după care instalaţia este dusă la client şi noi mergem la punerea în funcţiune. Punerea în funcţiune înseamnă probe tehnologice, de faţă cu clientul ca să vedem dacă e mulţumit de ceea ce a contractat”, ne prezintă, succint, inginerul Simion Oprea un proces complex care poate dura între o lună și o lună și jumătate.
Echipe din companie fac chiar training la sediul clientului, client care se poate afla pe unul dintre cele cinci continente, cu personalul ce urmează să manipuleze mașina.
Așa au ajuns maşinile de călire mai ales în Turcia, în industria auto, instalaţiile de topire în Germania, România, Ungaria și instalațiile de forjare în România sau Ungaria, spre exemplu.
Aceleași echipe AAGES se ocupă apoi de service, garanţie şi post-garanţie. Până acum, spune cu mândrie Simion Oprea, nu a fost semnalată nicio problemă, “deşi avem sute spre 1000 de instalaţii pe care le-am produs şi pus în funcţiune”.
Ligia VORO
ligia.voro@transilvaniabusiness.ro
Citește și:
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Fără cozi, fără hârtii: AJOFM Bihor mută serviciile în online
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță implementarea la nivel local a Platformei PULS, un…
29 iunie 2025
Gigantul FlixBus amenință supremația transportatorilor din Ardeal
Grupul german va conecta, din vară, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Brașov sau Timișoara, dar va transporta și…
29 iunie 2025
Vicepreședintele Comisiei Europene a ajuns la Cluj
Roxana Mînzatu a analizat, la sediul celei mai mari universități din România, noul proiect european „Union of Skills”.…
28 iunie 2025
Digitalizarea justiției, pusă pe tapet la Bistrița
Avocații din județ intră în proiectul pilot de acces la Sistemul ECRIS V, platformă de gestiune a dosarelor…
28 iunie 2025
Biblioteca de afumături, un loc al gustului și al priceperii
O mică afacere de familie se promovează în mod inedit, legându-se de tradiția istorică a orașului și de…
28 iunie 2025
Echipa multidisciplinară de la Medici’s Timișoara schimbă destine
CANCERUL TIROIDIAN – Lupta tăcută și oamenii care o câștigă: echipa multidisciplinară de la Medici’s Timișoara schimbă destine…
28 iunie 2025
Investiții
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Investiții de aproape 100 de milioane de lei în modernizarea a cinci parcuri orădene
În perioada următoare vor fi semnate contractele de lucrări pentru modernizarea a cinci parcuri importante din Oradea. Modernizarea…
27 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Banca Transilvania atrage 300 milioane € de la investitori
Prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei la Bursa de Valori București (BVB) este primită cu interes…
26 iunie 2025
eToro lansează portofolii cu dată țintă în parteneriat cu Franklin Templeton
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat astăzi lansarea a șase portofolii de investiții în parteneriat cu…
26 iunie 2025
Paradisul acvatic din Fortăreața Vinului
Un deal cu o vie veche și o livadă în paragină din Sălaj se transformă în cel mai…
26 iunie 2025
Infrastructură
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Antreprenorul DPB consolidează în timp record DN 68A
Compania Drumuri și Poduri Banat a finalizat, înainte de termen, lucrările la DN 68A Coșava – Margina, unul…
24 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Turism
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Educație
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Fără cozi, fără hârtii: AJOFM Bihor mută serviciile în online
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță implementarea la nivel local a Platformei PULS, un…
29 iunie 2025
Vicepreședintele Comisiei Europene a ajuns la Cluj
Roxana Mînzatu a analizat, la sediul celei mai mari universități din România, noul proiect european „Union of Skills”.…
28 iunie 2025
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Start în forță: șase afaceri creative intră în Incubatorul Cresc Oradea Mare
Șase startup-uri din domenii precum energie regenerabilă, publicitate, branding sau încălțăminte personalizată și-au găsit locul în Incubatorul de…
26 iunie 2025
Ministrul educației: “Dăm burse de 1,7 miliarde € fără să fim o forță economică”
Daniel David consideră că România are unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, însă impactul acestuia…
25 iunie 2025
Open Tribe: Un final de an academic cu sens, curaj și comunitate
Pe 17 iunie, Open Tribe – Academia de business și leadership – a încheiat anul academic cu un…
24 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
