de Ligia POPA
În urmă cu 17 ani, în februarie 1999, la Zlatna a avut loc o explozie în care au murit doi oameni. Vechea fabrică de pulbere de aluminiu, degradată şi depăşită tehnologic, a cedat, iar oraşul vestit, la un moment dat, pentru gradul de poluare şi pesimism a plătit cu vieţi umane neglijenţa şi delăsarea unora. În acel moment a fost clar pentru toţi că era cazul să se facă schimbări.
Când toate cad şi unii se ridică
Imediat după explozie, fabrica a fost preluată şi a devenit Alba Aluminiu, o unitate nouă, iar producţia a început în primăvara anului 2000, cu fabricarea de pulbere de aluminiu, pentru industria de BCA, pe baza unei noi tehnologii. În fruntea ei era deja un chimist, dr. Ion Dragnea, pregătit să schimbe tot şi în fabrică, în mentalitatea oamenilor cu care lucrează şi a celor din comunitatea în care se află unitatea.
Din păcate, industria chimică din România a decăzut mult în ultimii 25 de ani, s-au distrus multe facilităţi de producţie şi, mai ales, s-au pierdut specialiştii şi competenţele în domeniu. După ce chimiştii vechi, cu experienţă s-au retras, nu au apărut generaţii noi de specialişti, fiindcă sectorul nu mai avea ce le oferi, adică nici locuri de muncă, nici viitor, aşa că noua unitate, construită pe ruinele vechii fabrici pornea cu perspective sumbre, deloc promiţătoare, potrivit chimistului.
Dar, după câţiva ani, lucrurile păreau a se schimba, în ciuda greutăţilor, după cum a afirmat proprietarul Alba Aluminiu, dr. Ion Dragnea, aşa că acum fabrica produce paste de aluminiu pentru BCA şi pigmenţi de aluminiu pentru lacuri şi vopsele, care sunt folosite pentru alte industrii din România. De fapt, 70 % din producţie este exportată, prin dealer, în Marea Britanie, Franţa, Ucraina, Thailanda, Vietnam, Statele Unite ale Americii, Iordania, Argentina, Columbia, Bulgaria, Polonia etc.
Ca partener serios, compania a fost invitată şi participă de fiecare dată la două dintre cele mai importante târguri de profil din lume: European Coating Show, în anii fără soţ, de la Nurenberg, şi American Coating Show, din Indianapolis, în anii cu soţ. “Participările nu sunt deloc ieftine, dar au calitatea de a ne pune în contact cu toţi utilizatorii produselor noastre în lume şi de a ne promova cu succes brandul, care a devenit din ce în ce mai cunoscut de la an la an. În acelaşi timp, unui producător care produce produse bune, este serios şi de încredere i se răspândeşte această reputaţie, iar noi, după ce am devenit cunoscuţi astfel, ne-am trezit că am primit comenzi din cele mai neaşteptate locuri”, zice Dragnea.
Datorită afacerilor şi nu numai familia a călătorit mult, iar experienţele i-au ajutat să înţeleagă mai bine ce trebuie făcut pentru afacere, pentru sector şi, nu în ultimul rând, pentru comunitate. “A călători înseamnă a te deştepta. Nu numai noi, ca patroni, am călătorit, ci am căutat, de fiecare dată când am avut ocazia, să-i trimitem pe salariaţii noştri în diferite locuri din lume, atât pentru a rezolva problemele firmei, cât si pentru a se întoarce mai deştepti şi cu mai multă experienţă”, spune antreprenorul.
El vede viitorul firmei ca fiind unul axat pe aprofundarea cunoştinţelor şi valorificarea potenţialului din domeniu, chiar dacă, în paralel, membrii familiei sunt tentaţi să investească şi în turism şi au pus deja bazele unei livezi ecologice.
“Atenţia noastră este îndreptată către a realiza produse cu valoare adăugată din ce în ce mai mare. Este singura cale de a putea sa creştem permanent atât reputaţia firmei, cât şi salariile angajaţilor. Deocamdată acesta este dezideratul nostru şi nu încercăm să ne dispersăm în prea multe direcţii atâta timp cât nu am epuizat posibilităţile domeniului nostru”, subliniază chimistul, devenit în timp unul dintre cei mai respectaţi antreprenori din domeniu, atât în România, cât şi dincolo de graniţele ei.
“Medicamentul salvator”: fabrici mici şi profesionişti
Practic, unitatea de la Zlatna poate fi considerată un model de succes, dar, dincolo de asta, este clar că în spatele ei stă muncă şi multă putere de decizie, fără compromisuri de nicun fel. Iar cele mai multe cerinţe sunt legate de oameni, de la angajaţi la colaboratori.
Într-un moment în care școala, ca instituţie, nu califică chimişti pentru industria de profil, lipsa de personal pare a fi cea mai mare problemă a companiei. “Nu există cursuri pentru chimişti şi nici interes pentru aceste meserii din domeniu. Cred că în România avem probleme serioase din cauza lipsei de personal deoarece statul încurajează delăsarea. Mulţi acceptă să trăiască din ajutoarele de stat şi nu mai vor să muncească. Le e mai uşor să stea acasă, pe bani, fără să facă nimic, decât să vină şi să muncească alături de noi. Am discutat mult şi cu alţi investitori care au aceeaşi problemă: nu găsesc oameni serioşi pe care să îi aducă în firmele lor”, spune administratorul firmei.
El crede că industria chimică din România s-ar putea ridica din nou dacă ar atrage investitori privaţi competenţi, care să gestioneze unităţi de producţie mici, dar flexibile şi multinaţionale, companii mari, din industria chimică, care să găsească în România motive serioase să investească. “Cred că Bayer, BASF, Dow şi altele ar putea să fie interesate de ţara noastră dar, din păcate, nu au fost create condiţii care să favorizeze cele două tipuri de investiţii. Ar fi mai bine pentru toţi ca noi, investitorii, reprezentanţi ai mediului de afaceri, să fim chemaţi la consultări înainte de a fi luate anumite decizii sau să fie votate legi. Am vrea să fim consultaţi în domeniile în care ne pricepem, fiindcă avem nevoie de legi elaborate împreună cu întreprinzătorii deoarece din birouri este greu de imaginat situațiile cu care ne confruntăm”, spune administratorul fabricii.
Din păcate, mediul de afaceri din România nu este nici pe departe cum ar trebui să fie. Presiunile care se fac asupra investitorilor fac ca multe afaceri să se scufunde şi să intre “în zona gri”, care nu face altceva decât să cucerească o parte tot mai mare din economia României, şi aşa afectată de multele schimbări şi cutremure care au avut loc în ultimii ani.
O afacere pentru comunitate
În fabrica din Zlatna lucrează doar localnici, aşa că interesul companiei este ca întreaga comunitate să progreseze pentru ca şi nivelul de aşteptare şi de viaţă al propriilor colaboratori să crească. “Tot ceea ce am realizat am realizat cu aceşti oameni. Este normal să fim legaţi de această comunitate. Alba Aluminiu introduce anual în economia oraşului, prin salariile plătite personalului, aproape un milion de euro, aşa că este evident că atât compania depinde de calitatea oamenilor din Zlatna și de sprijinul oraşului, cât şi prosperitatea oraşului depinde de succesul Alba Aluminiu. Cel mai important lucru pentru noi, însă, este că oamenii care lucrează în fabrica noastră au fost şi sunt sănătoşi. Aceasta înseamnă că nu am avut accidente de muncă sau alte evenimente care să pună în pericol sănătatea oamenilor noştri. Ne-am propus ca obiectiv de credinţă acest lucru, pentru că niciun succes economic sau de business nu poate compensa un eveniment care să afecteze sănătatea oamenilor noştri”, spune Dragnea.
Pentru a stimula dezvoltarea şi progresul comunităţii, familia Dragnea a iniţiat, din 2016, un program de burse pentru elevii merituoşi, în speranţa că astfel aceştia vor fi convinşi să lupte pentru a face performanţă ca ulterior să se întoarcă la vatră, acasă, şi să aplice ceea ce au învăţat. Astfel, cei mai buni copii, mulţi cu rezultate foarte bune la chimie, au fost premiaţi în această vară, cu ocazia unui eveniment cultural desfăşurat la Zlatna, de dr. Ion Dragnea, în numele companiei pe care o conduce.
De asemenea, pentru a dinamiza viaţa sportivă din oraş, familia Dragnea a organizat un cros la care au fost invitaţi să participe zlătneni de toate vârstele.
În aceste condiţii, efectele implicării companiei în comunitate se văd deja, aşa că şi nivelul de aşteptări al zlătnenilor a crescut, ei fiind acum mai interesaţi de sport, de implicare sau de chimie, elevii. Membrii familiei Dragnea sunt mulţumiţi să îi vadă cum înfloresc şi cer tot mai multe de la viaţă şi că, o dată cu ei, se ridică şi Zlatna, oraşul care şi-a schimbat faţa în ultimii ani, devenind o oază de verdeaţă, greu de recunoscut pentru cei care îşi amintesc localitatea minieră poluată în exces de acum câţiva ani.
