Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează pe 28 martie la București cea de-a cincea ediție a conferinței Cities of Tomorrow – eveniment de top ce reunește mediul de afaceri cu administrația locală și centrală, arhitecți, urbaniști și societatea civilă din România.
Participanții vor continua seria de discuții pe tema orașelor viitorului din România și vor dezbate, împreună cu cei interesați, cum se poate contribui activ la dezvoltarea efectivă a acestora. Dacă anul trecut tema centrală a fost axată pe dezvoltarea sustenabilă a orașului/regiunii în care trăim și muncim, în anul 2017 va fi adusă în discuție modalitatea în care orașele, regiunile și in extenso întreaga Românie pot deveni mai competitive. Evenimentul oferă o varietate bogată de prezentări, mese rotunde interactive, un market place de proiecte și soluții de dezvoltare urbană și nu în ultimul rând o bună ocazie pentru networking. Invitați de marcă la nivel internațional vor dezbate tematica României competitive.
România competitivă este tema dezbătută în panelul central.
Pornind de la studiul „România Competitivă” vom încerca alături de cei circa 250 de invitați din administrația centrală și locală să găsim răspunsurile la întrebarea: Cum putem face din România și din orașele sale, țara în care vrem să trăim, să muncim, să ne creștem copiii și în care, în unele cazuri, să dorim să ne întoarcem? În această perioadă de creștere a mobilității și de internaționalizare a bunurilor, serviciilor, a muncii și a capitalului, regiunile din România se confruntă cu o concurență sporită cu alte regiuni din lume. O cooperare eficientă între toate părțile interesate implicate în dezvoltarea regională contribuie la crearea unui mediu de afaceri favorabil investițiilor și a unor avantaje economice conexe.
Premiera din acest an este conceptul de World Café, concept ce permite participanților o implicare mai mare, dându-le ocazia ca timp de două ore să discute concret și aplicat subiecte/proiecte diferite, alese în funcție de actualitatea și necesitatea tematicii și să plece, în urma acestor mese rotunde interactive, cu idei și soluții concrete, pe care, o dată ajunși acasă să le poată implementa în proiectele proprii. După dezbaterile interactive de la mesele rotunde participanții se vor regrupa pentru panelul final, cel dedicat și în acest an marchetării orașului/regiunii. Tema este „Orașul capitală culturală europeană – impactul acestui proiect asupra dezvoltării economice, sociale și culturale a orașului”. Orașele câștigătoare ale acestui proiect au beneficiat concret și durabil de pe urma acestuia, nu numai prin creșterea numărului de turiști în anul respectiv, ci prin investițiile majore ce s-au făcut pentru pregătirea evenimentului. Reprezentanții acestor orașe vor povesti din experiențele lor, despre beneficiile și dezvoltarea orașului datorate afluxului de fonduri și capital.
Expoziție și concurs de proiecte
O altă noutate a Cities of Tomorrow 2017 va fi market place-ul organizat în foyer. Aici, sponsorii vor avea ocazia de a-și prezenta soluțiile și tehnologiile destinate modernizării și eficientizării orașului și regiunilor alături de reprezentanți ai autorităților locale ce vor veni să-și prezinte proiecte concrete pe care le doresc realizate și unde caută sprijinul actorilor privați. Proiectele autorităților locale vor fi selectate în urma unui concurs și doar proiectele câștigătoare vor avea șansa de a fi prezente în market place.
Conferința este concepută pentru a oferi informații utile și noi perspective pentru: primării, managerii orașului, reprezentanți ai agențiilor de dezvoltare regională și a zonelor metropolitane, reprezentanți ai consiliilor orașelor și județelor; companiile private românești și străine; profesioniștii din domeniul planificării urbane cât și arhitecții urbaniști; investitorii imobiliari și dezvoltatorii interesați pentru/sau cu sediul în Europa de Sud-Est; profesioniștii din domeniul imobiliar; reprezentanții camerelor de comerț și industrie; reprezentanții clusterelor industriale; furnizorii de tehnologie; companiile de utilități urbane și infrastructură; ONG-urile şi profesioniștii din domeniul bancar.
http://rumaenien.ahk.de/ro/evenimente/evenimente-actuale/conferinta-cities-of-tomorrow-5-regiuni-orase-comunitati-competitive
Citește și:
Leadership și inovație în industrie: provocările pieței, AI și resursa umană
Patru lideri din companii de top, din industrii diferite, au dezbătut la The Human Shift, în cadrul unui…
21 noiembrie 2025
Bogdan Coconoiu, AnimaWings: “Clujul e perla coroanei”
Corporate Affairs Managerul companiei cu capital românesc ne-a declarat că aceasta va avea în curând o bază permanentă…
20 noiembrie 2025
Studenți și elevi din Cluj, care se formează în domeniul construcțiilor, în vizită la RIVUS
30 de studenți de la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca și 30 de elevi de…
20 noiembrie 2025
Israelienii, invitați să își aducă tehnologiile de apărare la Cluj
Investitorii din acest stat au încă o prezență foarte redusă în zonă, cu un capital de numai 1,6…
20 noiembrie 2025
Norwegian va zbura de la Cluj spre Oslo și Copenhaga
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a anunțat extinderea operațiunilor companiei aeriene din sezonul de vară al anului…
20 noiembrie 2025
Milionarii Horia Ciorcilă și Ioan Rus, invitați de onoare la Țiriac Collection
Președintele Băncii Transilvania și partenerul de afaceri al magnatului bucureștean în cadrul dealerului regional Mercedes-Benz au fost prezenți…
19 noiembrie 2025
ATAC, primul hipermarket discount din Oradea se deschide joi, 20 noiembrie
Auchan Retail România aduce și la Oradea formatul de mare succes cu o politică agresivă de prețuri mici,…
19 noiembrie 2025
Consorțiu pentru turismul premium în Transilvania. Miza: 350 milioane €
Complexurile Wonderland Resort și Alpin, SunRai Creasta Cocoșului și El Paradiso, alături de noua rută Via Transilvanica, sunt…
19 noiembrie 2025
Investiții
Nokian Tyres Oradea, prima fabrică de anvelope din lume, cu zero emisii de CO2
Nokian Tyres a organizat, marți, 18 noiembrie, un eveniment dedicat sustenabilității și viitorului producției industriale responsabile, confirmând statutul…
18 noiembrie 2025
Knauf ridică la Huedin cea mai mare fabrică de gips din Europa
Unitatea de producție care presupune o investiție de 88 milioane € va avea activitate în două schimburi, o…
18 noiembrie 2025
Seceta, provocarea numărul unu pentru cultivatori. Irigațiile devin obligatorii
Agricultura din România se află într-un punct de inflexiune, în care adaptarea la schimbările climatice nu mai este…
18 noiembrie 2025
De la lohn la leadership tehnologic – Regiunea Nord-Vest a României, pol al cooperării româno-germane
România a cunoscut o dezvoltare economică remarcabilă în ultimele două decenii. Totul a început treptat, odată cu demararea…
17 noiembrie 2025
Premierul Bolojan și Nokian Tyres analizează noi oportunități de dezvoltare în România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de…
17 noiembrie 2025
TECHconnect 2025. Lupta costului per piesă și de ce România nu poate face transferul la industria „5.0”
Diferența de cost per piesă dintre China, SUA și Europa s-a lărgit. Europa se confruntă cu fragmentare tehnologică,…
17 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
Infrastructură
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Apare a doua bucată de autostradă funcțională în Sălaj
Mobilizarea pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3) este una bună, apreciază șeful CNAIR,…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Turism
Consorțiu pentru turismul premium în Transilvania. Miza: 350 milioane €
Complexurile Wonderland Resort și Alpin, SunRai Creasta Cocoșului și El Paradiso, alături de noua rută Via Transilvanica, sunt…
19 noiembrie 2025
Marile hoteluri ale Transilvaniei și Banatului se promovează la Barcelona
Unitățile turistice Radisson Blu, Ibis, Timișoara, Grand Napoca din aceste regiuni ale României, alături de Marriott sau Sheraton…
18 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Educație
Leadership și inovație în industrie: provocările pieței, AI și resursa umană
Patru lideri din companii de top, din industrii diferite, au dezbătut la The Human Shift, în cadrul unui…
21 noiembrie 2025
Studenți și elevi din Cluj, care se formează în domeniul construcțiilor, în vizită la RIVUS
30 de studenți de la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca și 30 de elevi de…
20 noiembrie 2025
Tinerii softiști ai universităților din București și Cluj au luptat pentru supremație în România
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a anunțat câștigătorii Burselor ANIS, cadre universitare tinere care inovează…
20 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Rezultate bune pentru studenții orădeni la „Student Design & Manufacturing Competition 2025”
Ediția a V-a a competiției naționale dedicată studenților s-a desfășurat la Universitatea din Oradea. Universitatea din Oradea a…
17 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025



