Fosta „Fabrica de scaune” din Satu Mare va fi demolata pentru a se construi un al doilea magazin Kaufland.
Potrivit planului urbanistic, pe fosta platformă industrială unde în trecut era „Fabrica de scaune”, în prima etapă se va construi un corp de clădire și vor fi amenajate un număr de 176 de locuri de parcare. La acestea se vor mai adăuga ulterior alte 144 de locuri de parcare. Conform planului urbanistic, suprafața clădirii Kaufland va fi de 4.365 de metri pătrați.
În etapa a II-a a lucrărilor se dorește construirea unei galerii comerciale, care ar urma să găzduiască outlet-uri ale unor brand-uri internaționale precum New Yorker sau Decathlon.
Investitorul preconizează să termine lucrările până în toamna acestui an.
Citește și:
Grădina Termală Ioșia, o investiție de peste 214 milioane de lei
O parte din actualul Ștrand Ioșia, construit în anii ’80, va fi transformat într-o grădină termală modernă. Consiliul…
26 mai 2024
GALERIE FOTO cu lucrările de reabilitare a căii ferate pe subsecțiunea 2 Apața – Cața
Cum arată la finalul lunii mai lucrările de reabilitare a liniei de cale ferată pe secțiunea Brașov –…
25 mai 2024
Tranziția de la outsourcing la product development în IT-ul sibian
Seria de evenimente marca Sibiu IT Cluster a continuat cu Sibiu Startup Scene: Innovators and Investors. ♦ Un…
25 mai 2024
Drum interjudețean modernizat pentru o conectivitate mai bună între Brașov și Covasna
Consiliul Județean Brașov a finalizat toate investițiile finanțate cu fonduri europene nerambursabile accesate în exercițiul bugetar european 2014…
25 mai 2024
Pasagerul 1 milion al anului pe Aeroportul Internaţional Cluj
Aeroportul Internațional Avram Iancu (AIAIC), Consiliul Județean (CJ) Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit pasagerul aniversar înregistrat…
24 mai 2024
Viarom și Electrogrup au dat drumul lucrărilor la Metropolitana Clujului
Acestea constau în pregătirea terenului pentru modernizarea drumului Cluj-Napoca – Florești: relocarea rețelelor de gaze, telecomunicații, electricitate și…
24 mai 2024
Prof. Dr. Simona Gurzu, Medic Șef Secție: „Investiția cea mai dificilă este în oamenii de lângă noi”
Prof. Dr. Simona Gurzu, Medic Șef Secție al Serviciului Clinic de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Județean…
24 mai 2024
Banatul sârbesc devine o mică Cappadocia în acest weekend
Bănățenii sunt invitați la Festivalul Baloanelor Zburătoare Kikinda, Banatul sârbesc- 23 – 26 Mai 2024, ediția nr. 2. Bănățenii…
23 mai 2024