Listarea Hidroelectrica pe Bursa de Valori București (BVB) ar putea upgrada România la statutul de piață emergentă, iar unul dintre efecte ar fi majorarea pensiilor pentru 6 milioane de români.
“Listarea Hidroelectrica este o șansă unică pe care acest guvern o are ca să upgradeze piața de capital și cu ocazia asta, prin upgradarea la statutul de piață emergentă, să crească valoarea tuturor companiilor, nu numai a celor de stat, listate la bursă. Ar fi un moment istoric. Ne-ar prinde 2018 piață emergentă cu bursa upgradată. Ar fi unul dintre punctele cu care Guvernul s-ar putea lăuda la 100 de ani de la Marea Unire. Fără Hidroelectrica este imposibil de realizat această upgradare. Este nevoie de încă o companie de dimensiuni foarte mari, ceea ce în mediul privat nu se găsește”, a spus Lucian Anghel, președintele operatorului pieței de capital, potrivit Agerpres.
Care este mecanismul creșterii
Potrivit acestuia, pensiile ar putea crește dacă piața de capital românească trece la statutul de piață emergentă. “Statul prin această măsură poate crește valoarea companiilor, de acordarea de dividende suplimentare. Crește și valoarea unităților de fond la fondurile private de pensii. Sunt 6 milioane de români care vor avea o pensie mai mare ca urmare a acestor măsuri de upgradare a pieței de capital, ca urmare a creșterii companiilor și a unităților de fond, Fondurile de pensii investind undeva la 20% în piața de capital. Nu numai Guvernul, nu numai România, ci și milioane de români care vor beneficia”, a mai arătat președintele BVB.
În ceea ce privește memorandumul Guvernului privind repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat în 2016 (sub formă de dividende/vărsăminte) la bugetul de stat, el a spus că aceasta este o veste bună pentru piața de capital.
“Este o veste excepțională pentru piața de capital din România și pentru investitori pentru că acest lucru va determina unul dintre cele mai mari dividende din lume pe care companiile de stat listate la Bursa de Valori București le vor oferi investitorilor, atât stat cât și investitorilor privați, instituționali sau persoane fizice. Deja putem spune că am văzut o creștere a prețului acțiunilor pe bursă. Deja acest lucru a fost remarcat de vineri și, de asemenea, cred că va atrage interesul atât mai mult investitori locali, persoane fizice, sau unor fonduri internaționale care probabil vor aduce mai mulți bani în țară, adică vor investi mai mult în piața de capital, în această perioadă”, a mai arătat oficialul BVB.
De asemenea, Anghel crede că în 2017 este prematur să se discute despre posibilitatea ca aceste profituri să se ducă către un viitor fond suveran de investiții.
“Probabil că anul acesta se vor duce în buget, pentru că acesta are mare nevoie de venituri. Se poate lua în discuție anul viitor acest subiect. Fondul suveran rămâne una dintre soluțiile pentru dezvoltarea economiei românești pe termen lung și generarea de investiții în economia românească”, a mai spus Lucian Anghel.
Citește și:
Orădenii, consultați cu privire la strategia locală de alimentare cu energie termică
Primăria Oradea, prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI), va găzdui marți, 12 decembrie, în sala mare…
8 decembrie 2023
Hidroelectrica semnează cu UCMR pentru transferul de afacere
Hidroelectrica a semnat astăzi contractul cadru pentru transferul de afacere de la Uzina Constructoare de Mașini Reșița (UCMR),…
8 decembrie 2023
Parc fotovoltaic pe Feleac
Comuna de lângă Cluj-Napoca are un proiect de 1,9 milioane de lei pentru realizarea obiectivului energetic din zona…
8 decembrie 2023
Studiu Crosspoint Real Estate despre consumul de energie al centrelor de date până în 2025
Cel mai recent studiu al Crosspoint Real Estate, Romania Data Centers, analizează atât atuurile cât și punctele slabe…
8 decembrie 2023
Mizele fondurilor de investiții în 2024: energia și băncile
Administratorii lor vor direcționa banii investitorilor mai ales către sectoarele energetic și financiar-bancar, dar și spre transportul maritim,…
7 decembrie 2023
Planul de Mobilitate Urbană Sfântu Gheorghe se mișcă bine
La Sfântu Gheorghe au sosit primele trei autobuze electrice, achiziţionate de Primăria municipiului în cadrul Planului de Mobilitate…
7 decembrie 2023
Bistrițenii de la Dimex investesc la Nepos într-un parc fotovoltaic
În incinta unității proprii de producție de la Nepos, județul Bistrița-Năsăud, Dimex 2000 Company va amenaja un parc…
7 decembrie 2023
Universitatea din Oradea tot mai performantă în domeniul sustenabilității
Universitatea din Oradea se evidențiază în ultimele clasamentele internaționale de prestigiu privind sustenabilitatea: UI GreenMetric World University Ranking…
7 decembrie 2023
Zi de Zi știri economice:
