Pădurea Șarlota este una dintre cele mai renumite și frumoase păduri de foioase din zona de vest a României, apreciere formată după o muncă de circa un sfert de veac în activitatea de silvicultură și vânătoare.
Zona geografică în care este amplasat Parcul de vânătoare Șarlota, la marginea Podișului Lipovei, lângă localitatea Charlottenburg – de unde își trage și numele, este o zonă colinară, cu climă blândă, ierni uşoare şi multe precipitaţii. Oferta naturală de hrană este generoasă și consistentă, dată de vegetația forestieră din pădurea Șarlota, unde arboretele de stejar, cer, gârniță și speciile de amestec, arbuști și subarbuști au asigurat vânatului o gamă foarte variată de hrană. Aceasta a trebuit completată cu apă, întrucât pe suprafața parcului nu existau surse naturale cu apă permanentă. Văzând mutațiile deosebite și uneori neașteptate, intervenite în gestionarea și administrarea pădurilor și fondurilor cinegetice în ultimii 25 de ani, acum mai mult ca niciodată, mă preocupă în mod deosebit păstrarea și dezvoltarea activității cinegetice pe terenurile pe care administrația silvică de stat le-a avut și le-a păstrat de-a lungul timpului, mai ales în zonele cu tradiție în acest domeniu de activitate, zona Banatului fiind la loc de cinste printre ele. Predecesorii au intuit bine faptul că, în această zonă, lopătarul își va găsi o a doua casă și nu s-au înșelat, dovada fiind evoluția ascendentă o populației sale, de la cîteva exemplare acum peste 110 ani, la circa 850 exemplare în zilele noastre, exemplare bine conformate și cu trofee valoroase. Experiența câștigată la Șarlota demonstrează clar că, lopătarul se pretează foarte bine la acest gen de activitate cinegetică – creșterea în captivitate și exploatarea populației sale prin diverse activități vânătorești. Condițiile staționale, climatice și edafice foarte favorabile, oferite de Parcul de vânătoare Șarlota, au creat posibilitatea ca, pe lângă cerbul lopătar, să crească alături și să prospere și alte specii, precum cerbul comun, mistrețul și muflonul. Liniștea parcului a fost rareori tulburată de pătrunderea vreunui răpitor (lup sau șacal).
De numele cui se leagă…?
În anul 1838, pământurile din zona satului Charlottenburg au fost cumpărate de baronul Georg Simon Baron Sina de Hodosch et Kizdia. Fiica sa, Anastasia baroness Sina, s-a căsătorit în anul 1886 cu contele Siegfried von Wimpffen care a gospodărit pământurile zonei începând cu anul 1891. În paralel, Contele era și un vânător pasionat, înclinație care l-a determinat să construiască în anul 1890 o casă de vânătoare, devenită sediul Ocolului silvic de mai târziu.
Pădurea Șarlota face parte dintr-un masiv forestier întins pe câteva mii de hectare, situat în nordul județului Timiș între localitățile: Bogda, Charlottenburg, Remetea Mică, Bencecu de Jos, Sălciua Nouă, Nadăș și Buzad. Aici se poate ajunge pe șoseaua Timișoara – Lipova, parcul fiind aproximativ la circa 40 km de Timișoara și tot atât de Lipova şi la 10 km Est de localitatea Nadăș. Primele măsuri de organizare a pădurii Şarlota (aflată în imediata apropriere a satului Charlottenburg) ca parc de vânătoare s-au luat în anul 1902, când proprietarul pădurii – contele Zigfried von Wimphen din Viena (Austria), vânător pasionat, a dispus împrejmuirea și amenajarea pădurii sub forma unui parc de vânătoare, animat de două motive importante: organizarea de partide de vânătoare bogate pentru el și invitații săi și protejarea culturilor agricole de pe moșiile sale din jurul pădurii Șarlota, față de pagubele produse de animalele sălbatice din zonă. La început, suprafaţa împrejmuită a fost de numai 18 ha şi a fost populată cu 12 exemplare de cerb comun aduse din Boemia. Ulterior au mai fost aduşi cerbi din Germania şi Austria, efectivul lor ajungând la 92 de exemplare precum și lopătari.
Până în anul 1904, suprafața împrejmuită a fost extinsă la 1.194,8 ha, efectivului inițial de cerb comun adăugându-i-se şi exemplare de cerb lopătar aduse din Serbia. La momentul creării sale, Contele von Wimphen a stabilit sediul administrației parcului în localitatea Blumental (astăzi localitatea Mașloc). După Primul Război Mondial, pădurile ce constituiau proprietatea contelui austriac au trecut în proprietatea statului român, iar parcul a devenit Rezervaţie de vânătoare a Casei Regale a României. Din acel moment (anul 1920), pădurea a început a fi administrată de stat prin Ocolul Silvic Şarlota – ocol special înfiinţat pentru acest scop, dar păstrând destinația dată anterior pădurii de fostul proprietar.
Organizarea administrativă actuală…
Parcul de Vânătoare Şarlota se suprapune pe suprafaţa Unităţii de Producţie IV Şarlota, gestionată și administrată prin Ocolul Silvic Timişoara. Suprafața acesteia este împărțită în trei cantoane silvice, astfel: cantonul silvic Lunchița, cantonul silvic Hamoș și cantonul silvic Cerii Mari. Cele trei cantoane silvice sunt gestionate de 3 pădurari de fond forestier la care se adaugă 1 maistru de vânătoare și 1 pădurar de vânătoare pentru atribuțiile tehnice strict legate de activitatea de vânătoare. În prezent, Parcul de vânătoare funcționează sub numele oficial de ,,Complexul de Vânătoare Şarlota”, având suprafața totală de 1.204 ha. În anii 2009 și 2016, parcul a fost reautorizat în conformitate cu noile prevederi legale.
Structura arboretelor pe specii, este următoarea: cer – 59 %; gârniță – 23 %; gorun – 5 %; carpen -5 %; tei – 3 %; jugastru – 2 % și diseminat alte specii – 3 % (frasin, stejar, arțar, fag, cireș, măr și păr pădureț, paltin, scoruș). De-a lungul timpului s-au mai adăugat: salcâm, castan și stejar roșu. Este de remarcat modul în care a fost condusă în timp această pădure Șarlota, fără excese în valorificarea lemnului şi fără denaturarea arboretelor. O contribuție importantă a avut, desigur, și funcţia prioritar-cinegetică atribuită unităţii în urmă cu peste 110 ani.
Speciile de vânat…
Speciile de vânat care fac obiectul activității în Parcul de Vânătoare Șarlota, sunt: cerbul lopătar, cerbul comun, mistrețul și muflonul. Alături de acestea, în parc mai există și alte specii, precum: căprior, iepure, viezure, vulpe, șacal etc., specii care contribuie la completarea fericită a biodiversității zonei și exploatarea durabilă și echilibrată a habitatului.
Aici se pot desfășura diverse activități în aer liber, legate de monitorizarea/observarea speciilor menționate mai sus, fotografiere și filmare și nu în ultimul rând, vânătoarea.
Valorificarea cerbului lopătar
Trofeul reprezintă elementul de valoare al lopătarului, fiind constituit, ca și la cerbul comun, din coarne, craniul cu maxilarul superior și caninii, care se montează (după prepararea și prelucrarea corespunzătoare a craniului) pe o tăblie de lemn prelucrat, pe dosul căreia se montează şi mandibula (maxilarul inferior). În afara trofeului, lopătarul mai este, de asemenea, foarte apreciat de vânătorii români și datorită cărnii sale deosebit de gustoase și prolificităţii ridicate pentru un ierbivor. Evaluarea trofeelor de lopătar se face – ca și la cerbul comun, prin măsurarea unor elemente și aprecierea unor caracteristici a trofeelor – convertite în puncte C.I.C. și prin completarea unor fișe. Măsurătorile, aprecierile și completarea fișelor de evaluare se face de către o comisie de evaluare a trofeelor de vânat, în conformitate cu metodologia menționată mai sus.
În cazul trofeelor de cerb lopătar, medaliabile sunt cele care acumulează următorul punctaj:
– pentru medalie de bronz: între 160 – 169,9 puncte C.I.C.;
– pentru medalie de argint: între 170 – 179,9 puncte C.I.C.;
– pentru medalie de aur: peste 180,0 puncte C.I.C.
Recordul național la trofeul de cerb lopătar este deținut de un trofeu recoltat în anul 1983, pe terenurile de vânătoare de la Socodor, din județul Arad, de un vânător român. Trofeul a fost omologat în anul 1985, la Expoziția Internațională de vânătoare de la Brno (Cehia), la valoarea de 204,06 pct. C.I.C.
Blana şi carnea cerbului sunt considerate, de asemenea, produse valoroase, fiind căutate pe piaţa de profil: carnea pentru cunoscătorii delicateselor vânătorești iar pielea pentru confecții de marochinărie și articole de îmbrăcăminte.
În virtutea faptului că zona Banatului este una dintre cele cu vechi tradiții în practicarea vânătorii și a culturii vânatului, demonstrând încă odată atașamentul pentru pădurea strămoșească și vânatul său, silvicultorii timișeni au refăcut în perioada 2001 – 2003, Parcul de Vânătoare Șarlota pe amplasamentul inițial (cu suprafața de 1.204 ha). Din momentul inaugurării sale și până astăzi, prin grija și munca a numeroase generații de silvicultori, s-a păstrat ideea pentru amenajarea și gospodărirea acestei păduri ca „parc de importanță cinegetică deosebită pentru cultura cerbului lopătar”. Romsilva a marcat în data de 02 decembrie 2014, împlinirea a 110 ani de funcționare cu continuitate a Parcului de Vânătoare Șarlota, print-un complex de manifestări științifice, sociale și profesionale, în frunte cu inaugurarea Muzeului Cinegetic Charlottenburg.
Muzeul are menirea, printre altele, de a fi sursă de informare profesională pentru publicul larg, referitor la evoluția vânatului și a vânătorii de-a lungul timpului, în zona Banatului. Acesta funcționează în casa fostului ocol silvic din perioada interbelică, renovată și reamenajată în semestrul al II-lea al anului 2014, pentru a sluji cu brio noii sale destinații. Muzeul va fi, de asemenea, un centru de educație pentru publicul larg pe teme de biodiversitate, gestionare durabilă și ecologie, un centru de promovare a managementului modern, sustenabil practicat de Romsilva, în acord cu reglementările existente la nivel european, precum și cu acordurile, convențiile și tratatele internaționale privind protecția mediului și a biodiveristății la care România a aderat.
Cu ocazia aniversării, a fost amplasată și o placă aniversară de marmură, pe soclul de piatră al unui observator aflat la intersecția drumurilor forestiere de pe valea Hamoșului, obiect cu valoare istoric-simbolică, ce are menirea să consemneze faptul că și după 110 ani de la punerea în funcțiune, parcul de vânătoare funcționează bine, datorită muncii și pasiunii slujitorilor pădurii. După inaugurare, muzeul și parcul au intrat în circuitul public, fiind vizitate de nenumărate grupuri de tineri, elevi, studenți, specialiști, vânători, silvicultori etc.
În ultimii ani, activitatea a fost foarte judicios condusă, astfel încât, de fiecare dată, cheltuielile cu întreținerea și managementul parcului au fost lejer acoperite de veniturile provenite din activitatea de turism cinegetic, foto-safari și silvoturism, desfășurate pe raza parcului.
Refacerea Parcului de Vânătoare Șarlota a fost o idee tehnică, economică și cinegetică foarte inteligent adoptată și aplicată în perioada 2001 – 2003 de către conducerea Direcției Silvice Timiș, pentru gestionarea concomitentă și corespunzătoare a mai multor resurse, amplasate din fericire, pe aceeași suprafață de teren: pădurile de cvercinee din Unitatea de producție IV Șarlota, condițiile staționale și de habitat foarte bune pentru pădure și pentru vânat și populația numeroasă de cerb lopătar și alte câteva specii, aflate în mod natural/spontan în aceste păduri, populație care trebuie gestionată eficient pe termen lung. Gestionarea eficientă a populației de lopătar într-un spațiu controlabil, era imperios necesară și din perspectiva pagubelor pe care lopătarii le-au făcut anterior în terenurile agricole vecine pădurii, pagube pentru care se plăteau sume consistente an de an.
Văzând și analizând activitatea complexă desfășurată de-a lungul vremii în Parcul de Vânătoare Șarlota, putem să afirmăm cu toată răspunderea că acest parc este un exemplu de succes, din mai multe puncte de vedere: cinegetic, silvicultural, economic cultural precum şi al conservării biodiversităţii. Din aceste motive, recomandăm cu toată căldura, preluarea acestei idei și aplicarea ei oriunde condițiile staționale și resursele materiale o permit !
Și pe această cale, mulțumesc tuturor celor care, de-a lungul timpului, sub o formă sau alta, și-au adus contribuția la apărarea și regenerarea pădurii Șarlota, la conservarea și dezvoltarea populațiilor de cerb lopătar, cerb comun, mistreț și muflon din Parcul de Vânătoare Șarlota, precum și la promovarea acestor valori profesionale, materiale și culturale atât în țară cât și în lumea largă!
Waidmannsheil !
de Petre GĂRGĂREA
