“Stranierii” ridică economia din Valea Jiului

În aşteptarea unei unităţi de asistenţă tehnică, un proiect ce va fi implementat anul acesta de Guvernul României pentru ridicarea comunităţilor sărace, în Valea Jiului, sărăcia este combătută cu “stranieri” sau, mai bine spus, cu cei plecaţi peste graniţă.
Oraşul Uricani şi-a legat destinul de industria extractivă, dar activitatea minieră s-a tot restrâns. Ultima capacitate de producţie, mina cu acelaşi nume, îşi trăieşte ultimele luni de activitate. Peste minerit se va trage cortina, aşa că tot mai mulţi au decis să ia calea pribegiei. Edilul Dănuţ Buhăescu spune că, raportat la numărul de locuitori, Uricaniul este oraşul cu cei mai mulţi localnici plecaţi peste hotare în căutarea unui loc de muncă. ”Sunt circa 2500 – 3000 de oameni şi susţin şi familiile din ţară. Principalul motiv este reprezentat de veniturile foarte scăzute pe care le pot obţine aici sau deloc, iar oamenii sunt foarte dezorientaţi. Îi văd şi pe cei de la ajutor social, care este ultima formă de ajutor financiar să spunem aşa. Avem mulţi beneficiari de ajutor social, care au plecat la muncă. Mai este un fenomen. Tinerii foarte buni – avem mulţi la Medicină în Timişoara, la unităţi foarte bune de învăţământ superior – care, din păcate nu se mai întorc”, spune primarul Uricaniului. Buhăescu nu ezită să vorbească despre fenomenul tot mai pregant de depopulare a Văii Jiului şi ştie că localnicii s-ar întoarce chiar şi mâine în ţară, la familiile lor, dacă din ce ar câştiga aici ar putea trăi decent.
Vreo 5000 de oameni sunt plecaţi la muncă şi din Petrila. Au lăsat familiile acasă şi le trimit bani, acel instrument rece de plată care nu ţine loc de mamă, tată, soţ, soţie sau copil, dar fără de care nu se poate trăi, din păcate. La Petrila, o mină s-a închis deja, iar cea de a doua, Lonea, are, de asemenea, un viitor pecetluit. ”Sincer, nu cred că putem vorbi despre o sărăcie apăsătoare, dar nici nu cred că există bunăstare la un nivel mediu, ca să spun aşa. Dar faptul că nu există o sărăcie extraordinară nu se datorează neapărat faptului că există posibilităţi în oraşul Petrila ca oamenii să aibă venituri decente, ci faptului că oamenii se zbat şi caută soluţii în afara localităţii, în afara ţării, să aducă venituri pentru familiile lor”, recunoaşte primarul Petrilei, Vasile Jurca. Edilul este conştient de faptul că în localitatea pe care o ”păstoreşte” există o categorie de oameni pe care sărăcia îi apasă. ”Estimez că peste 5000 de oameni lucrează în exterior, în afara localităţii şi în afara ţării. Banii pe care îi câştigă în afara localităţii sunt banii care asigură în acest moment cât de cât economia oraşului. Majoritatea care sunt plecaţi trimit banii la familii sau se duc temporar, lucrează şi apoi se întorc aici. Sunt şi pensionari care merg şi lucrează şi cu banii pe care îi câştigă mai construiesc ceva, mai renovează…”, a mai spus Vasile Jurca.
Petroşaniul este considerat ”capitala” neoficială a Văii Jiului. O zonă mai dezvolaltă, teoretic, decât celelalte localităţi înşirate ca salbele pe malul Jiilor, dar şi aici sărăcia şi-a pus amprenta. ”E mare sărăcia. Văd la cartierele acestea …, Bosnia, Saşa sau blocul de locuinţe sociale din Colonie. Acolo este sărăcia… Ce am putut face pentru ei, noi am făcut”, spune primarul Tiberiu Iacob – Ridzi, care crede că problema are două faţete. Există şi oameni care ar vrea să lucreze pentru un salariu decent, dar există şi cei care se mulţumesc cu sumele din ajutorul social.

Există soluţii. Sunt oare şi viabile?!
Şi totuşi, care ar fi soluţiile pentru a-i ajuta pe cei care vor să muncească să rămână acasă. Primarul Uricaniului, Dănuţ Buhăescu priveşte cu speranţă spre Guvern. ”Avem viziunea, ştim ce trebuie făcut, ce potenţial există, însă capacitatea administraţiilor locale de a rezolva singure problemele este imposibilă din punct de vedere financiar. Numai o intervenţie a Guvernului, în sensul sprijinirii pe zona de infrastructură este varianta cea mai plauzibilă de rezolvare. Se poate şi pe fonduri europene, dar noi avem pregătite proiectele, le depunem, însă există o foarte mare problemă cu partea de cofinanţare. Fiind veniturile foarte scăzute, a trebuit să ţinem impozitele la nivelul cel mai de jos, iar bugetul este, ca atare, limitat”, a declarat Buhăescu. Tiberiu Iacob – Ridzi este de părere că până la urmă cheia pentru relocarea oamenilor este crearea de locuri de muncă sustenabile, dar aceasta este o problemă la nivel global. ”Sunt mulţi, foarte mulţi plecaţi. Nu avem o statistică, dar sunt mulţi. Singura soluţie pe care o văd este să se creeze locuri de muncă sustenabile, adică nu aşa, pe doi – trei ani, dar asta este o problemă la nivel global. Probleme de relocare are şi Germania, şi Ungaria şi chiar şi România”, a precizat primarul Petroşaniului.
De la curăţenie, la manager general şi patron de pub!
Anca Stevens este unul dintre miile de tineri din Valea Jiului care s-a săturat să aştepte schimbarea acasă şi a decis să-şi ia soarta în propriile mâini. După ce a încercat în zadar să-şi clădească un viitor în Valea Jiului a hotărât să plece. Departe, în Marea Britanie, ţară pe care nu o vizitase niciodată. Nu i-a fost uşor şi o recunoaşte deschis, dar acolo cineva a văzut în ea ceea ce România a refuzat să vadă. Şi-a găsit jumătatea în Marea Britanie, un englez get – beget, care i-a dat putere să meargă mai departe atunci când se simţea copleşită de viaţă.
“La început a fost extrem de greu aici. Am dormit pe jos în casa unui prieten câteva luni. Într-un final am găsit de lucru la curăţenie, într-un bar. De acolo am început să mă ridic, să le câştig încrederea. De la curăţenie am ajuns barmaniţa, apoi, 2 ani mai târziu eram manager general. Nu mi-a fost greu să mă adaptez, dimpotrivă, am fost plăcut surprinsă de mentalitatea lor. Te respectă dacă respecţi şi dacă îţi faci treaba. Indiferent de ce treabă vorbim. O perioadă am lucrat în finanţe însă nu sunt genul de persoană care să stea închisă într-un birou…, drept urmare, împreună cu soţul meu (pe care l-am cunoscut în acelaşi bar) am cumpărat afacerea unde am început cu 8 ani în urmă ca şi femeie la curăţenie”, povesteşte Anca. Ştie că nu pentru toţi românii este la fel, a cunoscut acolo şi alţi conaţionali şi este de părere că, până la urmă, putem vorbi despre două categorii: “români care nu se pot adapta aici și cei ca mine, cărora nici prin gând nu le trece să se întoarcă în ţară”.
O strategie pentru zonele sărace
Guvernul a reuşit, după o serie de întâlniri şi analize, să pună cap la cap problemele zonelor defavorizate şi să asambleze o strategie pentru acestea, inclusiv pentru Valea Jiului. Practic, localităţile Văii Jiului ar urma să fie cuprinse în Strategia de Dezvoltare Integrată în zonele Pilot de Intervenţie, proiect ce ar urma să fie aprobat printr-un Memorandum de Guvernul României în acest an. Guvernul are în plan să înfiinţeze astfel de Unităţi de asistenţă tehnică în trei zone pilot, una dintre ele fiind Valea Jiului, iar câte una în Moldova şi la Roşia Montană, în cadrul unei strategii de dezvoltare integrată. ”Această unitate de asistenţă tehnică va funcţiona la nivelul Cancelariei Primului Ministru şi se va baza pe doi piloni importanţi de expertiză tehnică, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Locale şi Ministerul Fondurilor Europene fiind cele două ministere care au în gestiune cele mai importante programe de finanţare pentru administraţiile locale şi, în acelaşi timp, expertiza pentru crearea de strategii locale de dezvoltare. Această unitate guvernamentală de asistenţă tehnică va avea funcţia de coordonare între minister, autorităţi de management, instituţii, astfel încât încă de la faza de depunere de idei proiect, până la depunerea proiectului şi implementarea lui să asiste beneficiarii cu servicii de consultanţă efectivă”, a anunţat consilierul pe proiecte speciale de dezvoltare economică al premierului Dacian Cioloş, Ionel Dancă. Practic, în fiecare dintre zonele pilot va funcţiona câte un birou al acestei unităţi.
”Această unitate va încerca să fundamenteze cât de cât elementar, preliminar, cererea de proiect. Dacă un UAT va dori să facă un parc industrial, această unitate teritorială va încerca să creeze profilul acelei zone, să vadă care este profilul forţei de muncă, interesul investitorilor, astfel încât ideea de proiect să capete mai multă consistenţă şi după ce această idee de proiect va fi fundamentată tehnic, preliminar, ea va merge mai departe la nivelul Cancelariei primului ministru, la unitatea centrală de asistenţă tehnică unde va fi integrată în proiectul de dezvoltare a zonei respective, va fi prioritizată şi împreună cu direcţiile specializate din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Fondurilor Europene, vor acorda asistenţa tehnică necesară”, a mai spus Dancă.
Pe de altă parte, vicepremierul Vasile Dâncu spune că nu vor mai fi create alte posturi, ci vor fi aduşi oameni cu experienţă deja angrenaţi în acest mecanism.
”Noi vom aduce câţiva specialişti, dar vreau să aducem oameni din Valea Jiului care să vină să înveţe la ministerul pe care îl conduc, la secţiile de urbanism, amenajarea teritoriului, pentru a crea specialişti în programele de pe plan local. Autorităţile locale vor avea cea mai importantă sarcină şi merit în a face proiecte. Noi vom aloca fonduri speciale pentru Valea Jiului, din programe europene şi bugetul naţional, însă proiectele trebuie făcute la standarde europene, să respecte condiţionalităţile, să fie competitive. Ideea unei unităţi de asistenţă pentru aceste zone este foarte importantă. Aducem oameni cu experienţă, nu mai inventăm posturi”, a explicat Vasile Dîncu.
Urmează ca Guvernul să aprobe memorandumul pentru înfiinţarea acestor unităţi de asistenţă tehnică, pentru ca ulterior să fie demarate demersurile pentru a operaţionaliza această unitate.
Prin ce diferă de vechile zone defavorizate
Valea Jiului a mai fost “cobaiul” unui proiect guvenramental menit, la nivel declarativ, să reducă sărăcia. Să ne amintim că, în anii ‘90, Guvernul pregătea un paradis fiscal pentru 28 de localităţi din ţară numai să le scoată din sărăcie. Aşa a apărut Ordonanţa Nr. 24 din 30 septembrie 1998, prin care o “arie geografică strict delimitată teritorial” a fost declarată “zonă defavorizată” dacă îndeplinea cel puţin una dintre următoarele condiţii: dacă avea structuri monoindustriale, care să mobilizeze mai mult de 50 % din populaţia zonei; dacă era zona minieră, unde personalul a fost disponibilizat în proporţie de peste 25 % prin concedieri colective; dacă în urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenţi economici au apărut concedieri colective ce au afectat mai mult de 25% din numărul angajaţilor cu domiciliul stabil în zona respectivă; dacă rata şomajului din zonă depăşea cu 30 % rata şomajului la nivel naţional; dacă erau zone izolate, lipsite de mijloace de comunicaţii şi aveau o infrastructură slab dezvoltată. Firmele, persoanele juridice ş.a. care îşi desfăşurau activitatea în zona defavorizată beneficiau pentru investiţiile nou-create de scutirea de taxe vamale şi TVA pentru echipamente, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile importate în vederea derulării de investiţii în zonă, de restituirea taxelor vamale pentru materiile prime, piesele de schimb etc. necesare producţiei în zona respectivă, de scutirea de la plata impozitului pe profit pe durata de existenţă a zonei defavorizate etc. Facilităţile erau menite să asigure zonelor respective o dezvoltare egală cu cea a altor zone geografice. În realitate, însă, lucrurile au stat pe dos. Au apărut firme – fantomă, cu puncte de lucru declarate în aceste zone defavorizate, în apartamente sau clădiri dărăpănate. Cât despre locurile de muncă ce ar fi trebuit să fie create, nici vorbă, iar de câştigat au avut, de regulă, doar cei care au găsit în această ordonanţă de urgenţă o portiţă legală de a scăpa de dările împovărătoare. Şi asta fără să păţească nimic.
Mai mult, în zonă nu au apărut investitori foarte puternici, care să creeze miile de locuri de muncă, să constituie o alternativă reală la activitatea monoindustrială de minerit, statutul fiind în cele din urmă paradis fiscal şi paravan pentru cei care şi-au declarat activitatea aici.
Oficialii guvernamentali dau acum asigurări că este vorba despre cu totul altceva, un proiect legat direct de atragerea de fonduri europene pentru aceste zone pilot, aspect care face diferenţa! “Unitatea aceasta de asistenţă tehnică, care va detaşa personal de la nivelul organismelor care în acest moment gestionează programe de finanţare europeană şi programe naţionale şi are toată expertiza necesară este o diferenţă de abordare esenţială care, credem noi, va face diferenţa între vechile abordări şi acest mecanism”, a declarat Ionel Dancă.
de Carmen COSMAN-PREDA