Producătorul nipon de componente auto Roki, ai cărei principali clienţi sunt General Motors, Nissan şi Mazda, va deschide la Arad primul său centru de producţie din Europa pentru a-şi deservi preponderet clienţii europeni, anunță capital.ro.
Compania a închiriat, pentru o perioada de cinci ani, un spaţiu de 5.500 mp în incinta parcului logistic şi industrial CTPark Arad. Spaţiul va cuprinde o fabrică de filtre pentru industria auto şi zone de birouri, potrivit proprietarilor parcului.
Într-o primă etapă aici vor lucra 50 de oameni, număr care se va dubla în 2019. Utilarea unităţii se va încheia la finele anului 2017, producţia de serie urmând să înceapă în 2018.
„Suntem foarte bucuroşi că Roki a ales CTPark Arad drept prima sa destinaţie eropeană. Acest proiect face parte din politica de extindere a companiei în regiunea Europei, motiv pentru care CTP a oferit spaţii cu posibilităţi de expansiune”, a declarant pentru sursa citată Ana Dumitrache, Country Head, CTP România.
Roki Groups s-a extins în 22 de amplasamente cu 15 centre de producţie în 12 ţări, cum ar fi Japonia, China, India, Thailanda, Indonezia, Statele Unite sau Mexic, acoperind Asia, America de Nord şi Europa. Compania are circa 4.300 de angajaţi.
CTPark Arad este un centru industrial şi un nod de transport important, amenajat în imediata apropiere a oraşului Arad. Parcul are acces direct la autostrada A1 şi la viitoarea autostradă Bucureşti – Timişoara – Arad – Nădlac.
Sursa foto: ctpark.eu
Citește și:
Alianța “creierelor” IT din Transilvania
Opt antreprenori ai unora dintre cele mai dinamice companii de profil din regiune s-au grupat într-un consorțiu cu…
18 septembrie 2025
Proiectele de 35 milioane € ale Șimleului, încă la faza „pe hârtie”
Principalele investiții contabilizate de ADR Nord-Vest: coridoare de mobilitate urbană și lentă, reabilitarea Cetății Bathory, parc de specializare…
18 septembrie 2025
Ordinul Steaua Italiei pentru economistul clujean Levente Szasz
Prorectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), cadru didactic al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), a primit distincția…
18 septembrie 2025
Comisarul european pentru agricultură, în premieră în România, la Agri4Future
Pentru prima dată în mandatul său, Christophe Hansen vine în țara noastră pentru a participa la cel mai…
18 septembrie 2025
Clujul, capitală internațională a neurochirurgiei
350 de specialişti din SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Spania, Brazilia, Argentina, India, România s-au reunit la congresul…
18 septembrie 2025
Un an și jumătate pentru proiectarea autostrăzii de pe Meseș
Lucrările la tronsonul Poarta Sălajului – Nușfalău al șoselei de mare viteză de pe teritoriul județului Sălaj sunt…
18 septembrie 2025
One World Romania revine la Arad, Timișoara și Oradea în octombrie
După ediția de la Eforie Sud din august, Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World…
18 septembrie 2025
Andrew Melchior aduce experiența din spatele Massive Attack și Björk la TECHConnect – înscrieri încă deschise
Andrew Melchior aduce experiența din spatele Massive Attack și Björk la Festivalul de Transfer Tehnologic, TECHConnect – înscrieri…
18 septembrie 2025
Investiții
Lacul Vida, între ecologie și turism: lucrări ample de decolmatare și reamenajare
A început decolmatarea Lacului Vida. Investiția de 14,5 milioane de lei în refacerea ecosistemului și a capacității de…
17 septembrie 2025
EXCLUSIV Reșița scrie istorie și produce primul obuz NATO
Arsenal Reșița are toate șansele să termine anul 2025 pe profit după un contract extrem de important cu…
16 septembrie 2025
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Cu riscul de a fi oprite, lucrările la Spitalul Județean Alba Iulia continuă cu fonduri prin Programul Operațional Sănătate
Proiectul de extindere și modernizare a infrastructurii medicale a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a fost transferat…
14 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din vestul țării
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din vestul României face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor, prin Cristian Pistol, directorul general…
13 septembrie 2025
Infrastructură
Un an și jumătate pentru proiectarea autostrăzii de pe Meseș
Lucrările la tronsonul Poarta Sălajului – Nușfalău al șoselei de mare viteză de pe teritoriul județului Sălaj sunt…
18 septembrie 2025
4Construct Cluj: Pulsul pieței construcțiilor din Transilvania
Sectorul construcțiilor nu este doar un domeniu economic, ci un barometru pentru sănătatea întregii economii regionale. Pe 16…
15 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din vestul țării
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din vestul României face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor, prin Cristian Pistol, directorul general…
13 septembrie 2025
Clujul, între metrou și centură
În timp ce municipalitatea “amenință” cu debutul lucrărilor la “trenul fără cai”, opozanții proiectului propun suspendarea sau chiar…
9 septembrie 2025
Un Airbus A330 P2F a inaugurat o nouă eră pentru Aeroportul Oradea
Joi seara, 4 septembrie 2025, pe Aeroportul Oradea a aterizat zborul MNB381, operat de MNG Airlines cu un…
5 septembrie 2025
Viitorul sediu al CJ Bihor, fostul Palat al Finanțelor, se pregătește de mobilare
Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru achiziția mobilierului care va dota noul său sediu de pe strada…
3 septembrie 2025
PORR Construct va construi pasajul rutier de pe Centura Oradea peste linia Tram-Trenului
Consiliul Județean Bihor a ales câștigătorul licitației pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din…
2 septembrie 2025
Turism
Cultura dezvoltă la Sibiu. Târgul Național de Ecoturism
Sibiul devine, timp de patru zile, capitala ecoturismului din România. Între 25 și 28 septembrie 2025, Piața Mare…
18 septembrie 2025
Festivalul Transilvania Multiculturală revine la Biertan
Biertan găzduiește o nouă ediție a Festivalului Transilvania Multiculturală, unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul cultural…
17 septembrie 2025
USAMV Cluj-Napoca organizează a patra ediție a Vinea Apoldia Maior Fest
USAMV Cluj-Napoca organizează la Apoldu de Sus a patra ediție a Vinea Apoldia Maior Fest. Oaspeții sunt așteptați…
17 septembrie 2025
Lacul Vida, între ecologie și turism: lucrări ample de decolmatare și reamenajare
A început decolmatarea Lacului Vida. Investiția de 14,5 milioane de lei în refacerea ecosistemului și a capacității de…
17 septembrie 2025
Alba Iulia a intrat în Cartea Recordurilor cu Masa care unește
S-a scris istorie în acest weekend în Alba Iulia. Orașul a intrat din nou în Guinness World Records…
16 septembrie 2025
Tradiții, meșteșuguri și preparate locale la „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
În acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, 20-21 septembrie 2025, va fi organizată cea de-a III-a ediție…
15 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Educație
Ordinul Steaua Italiei pentru economistul clujean Levente Szasz
Prorectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), cadru didactic al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), a primit distincția…
18 septembrie 2025
One World Romania revine la Arad, Timișoara și Oradea în octombrie
După ediția de la Eforie Sud din august, Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World…
18 septembrie 2025
Expoziția Renascence of Imaginalia rămâne deschisă publicului până pe 28 septembrie la Meron Gallery
Meron Gallery anunță prelungirea expoziției „Renascence of Imaginalia” semnată de artista Andrada Lolu, care poate fi vizitată până…
17 septembrie 2025
UBB și-a făcut laborator de cristalizare a proteinelor
Structurile obținute în laboratorul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică (FCIC) vor constitui un pas major în dezvoltarea…
16 septembrie 2025
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
UMF „Iuliu Hațieganu”, finanțare europeană de 58 de milioane de lei pentru dezvoltarea pregătirii doctorale și postdoctorale
Finanțarea de 58 de milioane de lei a fost obținută pentru proiectul „Consolidarea capacității UMF «Iuliu Hațieganu» de…
15 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Universitarii de la Babeș-Bolyai își fac fond de investiții pentru proiecte
Instituția va constitui un mecanism financiar strategic menit să sprijine excelența academică și să asigure sustenabilitatea proiectelor universitare…
15 septembrie 2025
Zi de Zi știri economice:
