În zonele ultracentrale, Universitate și Romană, cererea de apartamente noi de trei camere depășește oferta

Piața închirierii de locuințe noi mediu plus și premium a început cu dreptul în 2017, în luna ianuarie cererea fiind în creștere față de aceeași perioadă din anul precedent, conform unei monitorizări a companiei Nordis.
Pe segmentele de piață mediu plus și premium, circa 20-25% din totalul apartamentelor din ansambluri rezidențiale livrate în 2016 sau în curs de livrare au fost cumpărate pentru închiriere. Apartamentele scoase la închiriere, imediat după livrare, se închiriază într-o perioadă cuprinsă între două și opt săptămani, în funcție de mărimea ansamblului, suprafață apartamentului și gradul de mobilare.
Bugetele chiriașilor în ansambluri finalizate în 2016 au variat între 450–500 euro/lună pentru un apartament de două camere în Băneasa și poate ajunge până la 3.500–5.000 euro/lună pentru apartamente de cinci camere camere în Soseaua Nordului sau Primăverii.
„În România, investițiile în domeniul imobiliar sunt o variantă foarte bună de plasare a capitalului, oferind un randament superior dobânzilor bancare și un risc mai mic decât investițiile pe burse. Alegerea unui imobil nou aduce, pe lângă păstrarea în timp a valorii proprietăți, beneficii suplimentare: finisaje și dotări noi, cheltuieli de întreținere mai mici, o atractivitate mai mare pentru chiriași și consecutiv un nivel mai ridicat al chiriei față de imobilele mai vechi”, declară Emanuel Poștoacă, Managing Partner Nordis.
De exemplu, în ansamblul Park Residences 5, situat în zona Băneasa-Sisești, pe malul lacului Băneasa, un proiect middle-plus cu 160 de apartamente, de a cărui vânzare și închiriere s-a ocupat Nordis, s-au vândut 94% din apartamente, cu prețuri între 55.000 euro pentru garsoniere și 170.000 euro pentru apartamente cu 4 camere. Din acestea, peste 20% au fost cumpărate pentru închiriere. Investitorii au preferat apartamentele de două și de trei camere, pe care le-au închiriat cu tarife între 500 și 800 euro/lună. Peste 95% din cele peste 30 de apartamente achiziționate în scop investițional au fost închiriate în primele trei luni de la darea în folosință a Park Residences 5.
Și din ansamblurile premium High Residence și Nordis Residence, situate în zona Șoseaua Nordului circa un sfert din apartamente au fost cumpărate în scop investițional. În această zonă de lux, investitorii au preferat apartamentele de trei camere, iar chiriile se situează în intervalul de preț 1.300 – 1.800 euro/lună, în funcție de poziția, vederea și mobilarea apartamentului.
Top închirieri apartamente lux 2016: pe primul loc a fost zona Băneasa-Iancu Nicolae
Piața închirierii pe segmentul de lux este destul de echilibrată, fiind mici diferențe de pondere între cele mai solicitate zone. La nivelul întregii piețe rezidențiale premium din București, anul trecut cei mai mulți chiriași au atras apartamentele din zonele Herăstrău – Șoseaua Nordului și Pipera – Iancu Nicolae.
La începutul acestui an, mulți chiriași de lux s-au mutat în zonele Aviatorilor, Herăstrău și Pipera – Iancu Nicolae. Există chiar un segment de piață cu oferta prea mică, din cauza numărului redus de proiecte rezidențiale disponibile. În zona Romană-Universitate există o cerere neacoperită de apartamente de trei camere, cu bugete de 1.000 euro/lună-1.200 euro/lună.
Despre Nordis
Grupul de firme imobiliare Nordis a fost înființat în 2008, de către Emanuel Poștoacă, consultant imobiliar cu experiență in investiții rezidențiale în zona de nord și astăzi reunește trei firme specializate: Nordis Management, de intermediere imobiliară si management de proiecte imobiliare, Nordis ¬ Administrare, de dezvoltare imobiliară si administrare de imobile și Nordis Investments, de investiții imobiliare.
Nordis are în portofoliu, la vânzare, închiriere sau în administrare peste 2.500 de proprietăți premium din zonele de nord ale Bucureștiului din Piața Victoriei și până în Iancu Nicolae: Kiseleff, Aviatorilor, Primăverii, Herăstrău – Șoseaua Nordului, Băneasa și Pipera.
Printre companiile care au apelat la serviciile Nordis se numără: Generali, De Silva, Porsche Bank, Lukoil, BCR, Lidl, BauMax, Arabesque, Strabag, Alstom, Philips, Dent Estet, Alitalia, Apa Nova precum și Ambasada Ungariei, Ambasada Coreei, Ambasada Ciprului.
Informații suplimentare:
Neda Maria
Media&PR Coordinator
0730.55.22.11, maria@mediapr.ro
Citește și:
Arhitectura ca emoție: „Notes of Happiness” și Blueprints of Innovation @ SHARE România
Anunțăm cu entuziasm cea de-a 4-a ediție a expoziției „Blueprints of Innovation”, parte a Forumului Internațional de Arhitectură…
8 noiembrie 2025
ROFMEX 2025 aduce la București lideri în workplace, property & facility management din România și Europa
În perioada 18–20 noiembrie 2025, la București, va avea loc o nouă ediție a ROFMEX – Romanian Facility…
6 noiembrie 2025
Bucharest hosts international hospitality experts at INVEST Summit 2025
INVEST Summit 2025, taking place on November 19–20 at the Radisson Blu Hotel, Bucharest, marks a new milestone…
5 noiembrie 2025
Accelerator Imobiliar vine la Cluj! Know-how, lideri și networking, 20 noiembrie
Pe 20 noiembrie 2025, Cluj-Napoca va găzdui o nouă ediție a Acceleratorului Imobiliar, un eveniment de referință pentru…
5 noiembrie 2025
Winmarkt Cluj și Fabrica Timișoara, în topul tranzacțiilor anului în România
Investitorii români ocupă locul 1 în clasamentul achizițiilor de proprietăți imobiliare comerciale din România în primele trei trimestre…
4 noiembrie 2025
Exclusiv | Ana Dumitrache, noul CEO al Olympian Parks: Planul pentru 2026 este sa dublam portofoliul
Olympian Parks, platformă de parcuri industriale și logistice deținută de Helios Phoenix, a numit-o pe Ana Dumitrache în…
2 noiembrie 2025
Prețurile la apartamentele din Cluj s-au triplat în 10 ani
Valoarea unei locuințe la bloc în “capitala” Transilvaniei a urcat până la o medie de 3.150 €/mp, cea…
30 octombrie 2025
Cursuri digitale gratuite pentru profesioniștii din construcții și arhitectură
Proiectul „Competențe digitale pentru DEzvoltarea IMM-urilor 2.0”, derulat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor, pregătește specialiștii…
28 octombrie 2025
Investiții
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Duval Furniture – tradiție, inovație și viziune made in Bihor
În spatele brandului „Duval Furniture”, cunoscut pentru scaunele și mesele elegante și personalizate din lemn, se află doi…
10 noiembrie 2025
Knauf Insulation – botez oficial al unei investiții de peste 140 de milioane euro
Cea mai modernă unitate de producție de vată minerală din Europa Centrală și de Est – inaugurată Povestea…
10 noiembrie 2025
Sebastian Lascu preia funcția de City Manager al Municipiului Oradea
Începând de luni, 10 noiembrie 2025, medicul stomatolog Sebastian Lascu a preluat, cu titlu interimar, funcția de City…
10 noiembrie 2025
Costul energiei, ajutoarele de stat și deficitul de automatizare apasă industria din România
„În total, în România există aproximativ 4.000 de roboți industriali în producție. Spre exemplu, în Turcia numărul roboților implicați în producție este de 35.000, iar în Polonia aproximativ 200.000”, - Ersu Han, T-Rob Robotics.
9 noiembrie 2025
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
AFIR deschide noi linii de finanțare: oportunități majore pentru fermierii din Bihor
Veste bună pentru fermierii bihoreni: noi linii de finanțare europeană prin AFIR, în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027,…
7 noiembrie 2025
De la brutărie la succes european: milioane de euro pentru procesarea alimentelor
În perioada următoare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) urmează să lanseze o nouă serie de programe de…
6 noiembrie 2025
Infrastructură
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Apare a doua bucată de autostradă funcțională în Sălaj
Mobilizarea pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3) este una bună, apreciază șeful CNAIR,…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Cum susține CNAIR ritmul de lucrări pe marile șantiere în ciuda presiunilor bugetare
„Prioritatea este și rămâne menținerea fluxurilor financiare pentru proiectele aflate în prezent în derulare”, Cristian Pistol, director general CNAIR.
4 noiembrie 2025
A început forarea piloților la unul dintre pasajele ce va lega Oradea de DX Oradea – Arad
Luni, 3 noiembrie 2025, a început forarea piloților (stâlpi de susținere) la pasajul rutier subteran care se construiește…
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
Turism
Darius Mârza: “Am creat Wonderland prin 400 de tranzacții imobiliare”
Fondatorul celui mai mare complex turistic din Ardeal, deținător al unui business de 150 milioane € pe Dealul…
11 noiembrie 2025
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global,…
10 noiembrie 2025
Vinul, legenda și renașterea unei metropole a Transilvaniei sub ochii lui Turrepitz
Weinfest Mediaș Schmecker 2025
9 noiembrie 2025
Atlàss Experience by Ramada Sibiu
O nouă eră a evenimentelor corporate, în cel mai mare și mai modern centru de conferințe din Sibiu
9 noiembrie 2025
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
Jucu, Șărmășag și Șelimbăr, atestate ca zone cu resurse turistice
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat, în atestarea ca zone cu resurse turistice a mai multor…
6 noiembrie 2025
Parteneriatul de 145 de ani dintre România și Germania, celebrat la Berlin prin cultură, dialog și cooperare
Corespondență de la Berlin - GALERIE FOTO. Transilvania Business, partener media pentru seria de evenimente diplomatice, culturale și economice între România și Germania.
6 noiembrie 2025
Educație
Viitorul liderilor umani se scrie acum, la The Human Shift Oradea
Leadership-ul se rescrie la Oradea: acolo unde tehnologia accelerează deciziile, iar oamenii le dau sens. Într-o lume în…
10 noiembrie 2025
Sebastian Lascu preia funcția de City Manager al Municipiului Oradea
Începând de luni, 10 noiembrie 2025, medicul stomatolog Sebastian Lascu a preluat, cu titlu interimar, funcția de City…
10 noiembrie 2025
Cresc Oradea Mare: locul unde ideile devin afaceri și afacerile devin povești de succes
Antreprenorii din Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare, inspirați de povești de succes și noi parteneriate. Rezidenții Incubatorului…
8 noiembrie 2025
Start în inovație: Incubatorul Cresc Oradea Mare primește cinci noi rezidenți
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a atras cinci noi startup-uri care și-au propus să își dezvolte și…
7 noiembrie 2025
ebm-papst România, punte de legătură între studenți și ingineria de vârf
ebm-papst România a găzduit a doua ediție a evenimentului „Engineering the Future, 2nd edition”, un eveniment de tehnologie…
6 noiembrie 2025
BMW și UBB au inaugurat Science Cafe la Cluj
Hubul din incinta companiei TechWorks România a grupului german este un spațiu de 100 mp conceput pentru a…
5 noiembrie 2025
Accelerator Imobiliar vine la Cluj! Know-how, lideri și networking, 20 noiembrie
Pe 20 noiembrie 2025, Cluj-Napoca va găzdui o nouă ediție a Acceleratorului Imobiliar, un eveniment de referință pentru…
5 noiembrie 2025
“Creierele” Clujului s-au întors acasă. Magnetul Smart Diaspora
1.000 de români din elitele cercetării mondiale participă la evenimentul organizat de Uniunea Universităților Clujene (UUC) ce transformă…
4 noiembrie 2025



