Peste 3,66 milioane de utilizatori din România au beneficiat de serviciul de portabilitate, care permite păstrarea numărului de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie, din momentul lansării, în 2008, până în prezent, potrivit unui comunicat al ANCOM.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) anunţă că din 2008 până în prezent, peste 3,66 milioane de utilizatori au beneficiat de serviciul de portabilitate, din care trei milioane sunt utilizatori de telefonie mobilă şi aproximativ 654.000 sunt utilizatori de telefonie fixă.
Mai mult de un sfert din totalul numerelor au fost portate doar în anul 2016, când 939.663 de utilizatori şi-au schimbat operatorul, dar nu şi numărul de telefon.
Media lunară de portări aferentă anului 2016 a continuat trendul crescător de la 70.373 de portări în medie în anul 2015 până la 78.305 în 2016, iar în lunile decembrie şi noiembrie 2016 s-au portat cele mai multe numere – 110.587 în luna decembrie, respectiv 91.838 în luna noiembrie.
Din numărul total de portări efectuate de la lansare şi până în prezent, 82% (3.010.150) sunt numere de telefonie mobilă. RCS & RDS este furnizorul care a primit cele mai multe numere în propria reţea prin portare – 1.058.527, urmat de Vodafone cu 743.592 de numere, Orange cu 696.746, Telekom Romania Mobile Communications cu 465.914 şi Telekom Romania Communications cu 44.556 de numere de telefonie mobilă portate, precizează ANCOM.
În anul 2016, furnizorii de telefonie mobilă au atras prin portare 879.330 de utilizatori, respectiv 94% din totalul utilizatorilor portaţi în anul 2016. Cei mai mulţi utilizatori care s-au portat în anul 2016 au optat pentru reţeaua RCS & RDS – 434.816, în timp ce Orange a primit prin portare 182.948 de utilizatori, Vodafone – 175.296, Telekom Romania Mobile Communications – 63.916, iar Telekom Romania Communications – 22.320.
În cazul telefoniei fixe, 25 de furnizori au primit cele 654.572 de numere portate de la lansarea portabilităţii şi până în prezent. Dintre acestea, cele mai multe au fost portate către RCS & RDS – 179.125, Vodafone – 151.532, UPC România – 134.636, Orange – 128.115 şi Telekom Romania Communications – 25.500.
În funcţie de reşedinţă, cei mai mulţi utilizatori de telefonie fixă care s-au portat sunt din Bucureşti – 197.909, capitala fiind urmată de judeţul Cluj cu 37.532 de numere portate, Timiş cu 32.219, Prahova cu 29.414 şi Galaţi cu 24.942, menţionează sursa citată.
În anul 2016 au fost portate de două ori mai puţine numere de telefonie fixă decât în anul 2015. Majoritatea celor 60.333 de numere de telefonie fixă portate în anul 2016 au fost împărţite între principalii furnizori, astfel: RCS & RDS – 22.084, Orange – 15.117, UPC România – 9.905, Vodafone – 5.721 şi Telekom Romania Communications – 2.613.
Citește și:
Povestea de succes „Piața 9”, spusă de Daniel Galea într-un eveniment IMM Club
Cred că sunt puțini orădenii sau bihorenii care nu a auzit de „Piața 9”. De fapt, povestea a…
6 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
ZF modelează tranziția către mobilitatea viitorului: tehnologii de propulsie de vârf pentru prezent și viitor
Platforma modulară, scalabilă și flexibilă SELECT e-drive, cheia pentru adaptarea globală la diversitatea tehnologică a propulsiilor electrice, în…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Vestul are accelerator de mobilitate urbană
Vestul României se pregătește să devină un pol al inovației urbane odată cu lansarea inVest – Urban Mobility…
2 iunie 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Tilly Lockey, influencerul cu brațe bionice, vine la Bucharest Tech Week
Tilly Lockey, una dintre cele mai cunoscute voci internaționale în domeniul augmentării umane și al tehnologiei wearable, va…
29 mai 2025
Investiții
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Infrastructură
ARL Cluj – Strabag a ridicat o treime din Pasajul Italsofa
Constructorul clujean toarnă structurile de susținere și lucrează la rampa de acces, breteaua de legătură Șomcuta și terasamentele…
6 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Turism
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Educație
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
