Producătorul român Farmec Cluj a devenit cel mai mare jucător din domeniul fabricării săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere, cosmetice şi de parfumerie după rezultatele din 2015, ultimul pentru care există date publice, potrivit zf.ro.
Compania românească, unul dintre cei mai vechi producători locali de profil, a devenit liderul acestei pieţe după rezultatele din 2015. Schimbarea de lider vine în condiţiile în care compania Detergenţi SA s-a divizat. Această companie opera anterior două fabrici ale gigantului american Procter & Gamble, cea din Timişoara şi cea din Urlaţi, judeţul Prahova. La finalul anului 2014 americanii au anunţat că au vândut fabrica din Timişoara, unde produceau detergenţi de vase şi de rufe către grupul german Dalli. Tranzacţia, evaluată la câteva zeci de milioane de euro, a primit în 2015 acordul Consiliului Concurenţei, iar în toamna aceluiaşi an nemţii au anunţat reluarea producţiei.
Astfel, datele pentru 2015 de la Registrul Comerţului arată că acum există două companii distincte, Detergenţi SA care administrează fabrica de la Urlaţi a P & G unde se produc şampoane şi alte produse pentru îngrijirea părului, şi Dalli Production Romania. Aceasta din urmă, cu sediul la Timişoara, este controlată de grupul german Dalli.
Citește și:
Gala Excelența în Business 2025: PEFA onorează liderii care schimbă România
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează a IV-a ediție a Galei Excelența în Business, un eveniment…
8 octombrie 2025
BNI Varadinum se lansează la Oradea – ultimele bilete disponibile!
Ultimele două zile pentru a-ți asigura locul la Gala BNI Varadinum – cel mai mare grup BNI din…
8 octombrie 2025
Industria de asset management din România a intrat în faza de maturizare accelerată
Industria de asset management din România a intrat într-o fază de maturizare accelerată odată cu depășirea pragului de…
7 octombrie 2025
CX Conference Bucharest 2025 aduce în prim-plan liderii globali din Customer Experience și cele mai recente studii despre clienții din România
În contextul Zilei Internaționale a Experienței Clienților (CX Day), o inițiativă globală care promovează importanța experienței clientului în…
7 octombrie 2025
Brandul premium BOSS deschide în Iulius Mall Cluj prima sa locație din regiune
HUGO BOSS își consolidează prezența în România prin deschiderea unei noi locații în Iulius Mall Cluj. Magazinul BOSS…
6 octombrie 2025
Stiloul care scrie istorie: Pelikan lansează Ediția Regală limitată în onoarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române
O piesă de colecție, disponibilă în doar 700 de exemplare numerotate, ce poartă amprenta regalității și a meșteșugului…
3 octombrie 2025
Auchan sărbătorește 19 ani prin Aniversariada cu peste 1.300 de oferte, beneficii speciale MyCLUB și Marea Tombolă cu premii de peste 220.000 lei
Auchan România sărbătorește luna aceasta 19 ani de prețuri mici zi de zi, de parteneriate durabile cu producători…
3 octombrie 2025
RIVUS, partener al primei competiții internaționale „Babeş-Bolyai University International Case Competition”
Proiectul mixed-use de reconversie urbană RIVUS a fost partener al primei ediții a Babeș–Bolyai University International Case Competition…
2 octombrie 2025
Investiții
Cazarma Husarilor din Oradea va fi reabilitată cu fonduri RO-HU
A fost semnat contractul de finanțare europeană pentru restaurarea clădirii Manejului din ansamblul Cazarma Husarilor. Municipiul Oradea a…
9 octombrie 2025
Trei hoteluri din Băile Felix vor fi afiliate la un lanț hotelier internațional
Turism Felix SA a anunțat actualizarea strategiei de dezvoltare 2025 – 2035. În acest sens, societatea a semnat…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
BNI Varadinum se lansează la Oradea – ultimele bilete disponibile!
Ultimele două zile pentru a-ți asigura locul la Gala BNI Varadinum – cel mai mare grup BNI din…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Industria de asset management din România a intrat în faza de maturizare accelerată
Industria de asset management din România a intrat într-o fază de maturizare accelerată odată cu depășirea pragului de…
7 octombrie 2025
Ministerul Dezvoltării a predat noua bijuterie culturală a Clujului
Investiția în sediul din cartierul Mănăștur al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima (ANMGD) se ridică la 50…
7 octombrie 2025
Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Polono-Română: România, principala piață de extindere a companiilor poloneze, în ciuda actualului context economic
Investitorii polonezi continuă să privească România ca pe o piață strategică, atractivă prin poziția geografică, potențialul de creștere…
6 octombrie 2025
Infrastructură
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Minicentura Dejului devine funcțională
Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Centura Zalău, gata după 17 ani. Apar două noi tronsoane din A3 în Sălaj
Inaugurarea variantei ocolitoare este programată în 15 noiembrie, iar anul viitor va fi terminat traseul Mihăiești – Zimbor…
30 septembrie 2025
Zilele Feroviare 2025 aduc la București liderii industriei feroviare
Zilele Feroviare 2025 revin în zilele de 14 și 15 octombrie la București, aducând împreună principalii actori din…
30 septembrie 2025
Turism
Oradea FestiFall 2025 transformă orașul într-o scenă uriașă de muzică și lumină
Vineri, 10 octombrie, Oradea îmbracă haine de sărbătoare odată cu debutul unei noi ediții a festivalului Oradea FestiFall,…
9 octombrie 2025
Cazarma Husarilor din Oradea va fi reabilitată cu fonduri RO-HU
A fost semnat contractul de finanțare europeană pentru restaurarea clădirii Manejului din ansamblul Cazarma Husarilor. Municipiul Oradea a…
9 octombrie 2025
Trei hoteluri din Băile Felix vor fi afiliate la un lanț hotelier internațional
Turism Felix SA a anunțat actualizarea strategiei de dezvoltare 2025 – 2035. În acest sens, societatea a semnat…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Visit Timiș la TTG Rimini: focus pe gastronomie și business
Visit Timiș reprezintă Banatul și oferta turistică a județului, timp de trei zile, în standul României, la târgul…
9 octombrie 2025
BNI Varadinum se lansează la Oradea – ultimele bilete disponibile!
Ultimele două zile pentru a-ți asigura locul la Gala BNI Varadinum – cel mai mare grup BNI din…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Recomandarea Visit Timiș: Festivalul Ceaunelor
Toamna și-a intrat în drepturi, iar în Timiș ceaunele încep să fiarbă. Două festivaluri de renume, dedicate gastronomiei…
4 octombrie 2025
Educație
Mariya Gabriel, Doctor Honoris Causa la Cluj. “Ne-a facilitat intrarea în Silicon Valley”
Fostul comisar european în mandatele Juncker și Von der Leyen a primit titlul academic onorific din partea Universității…
8 octombrie 2025
BNI Varadinum se lansează la Oradea – ultimele bilete disponibile!
Ultimele două zile pentru a-ți asigura locul la Gala BNI Varadinum – cel mai mare grup BNI din…
8 octombrie 2025
OradeaJobExpo, o oportunitate pentru toți cei care caută un nou început în carieră
Bihorenii care doresc vor să se angajeze sau să-și schimbe actualul loc de muncă vor avea de unde…
7 octombrie 2025
Ministerul Dezvoltării a predat noua bijuterie culturală a Clujului
Investiția în sediul din cartierul Mănăștur al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima (ANMGD) se ridică la 50…
7 octombrie 2025
Cod7: Șapte valori care pot schimba fața antreprenoriatului românesc
Hărnicia, integritatea, învățarea, perseverența, respectul, generozitatea și colaborarea. Acestea sunt cele șapte valori care stau la baza Cod7,…
3 octombrie 2025
RIVUS, partener al primei competiții internaționale „Babeş-Bolyai University International Case Competition”
Proiectul mixed-use de reconversie urbană RIVUS a fost partener al primei ediții a Babeș–Bolyai University International Case Competition…
2 octombrie 2025
Campanie împotriva mutării pe Dealul Lomb a viitorilor IT-iști ai Clujului
Petiția “Vrem respect și condiții pentru Facultatea de Matematică și Informatică” este adresată Ministerului Educației și Cercetării și…
1 octombrie 2025
Studenții umflă piața chiriilor la Cluj. Doar 1 din 6 prinde loc în cămin
Lipsa căminelor studențești – construcții noi infime în 35 de ani de la Revoluție – dar și a…
1 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice:
