Gestamp, companie spaniolă cu activitate internaţională, specializată în designul, dezvoltarea şi fabricarea de componente pentru industria de automobile, a anunţat extinderea pe piaţa din România şi a achiziţionat o fabrică în zona limitrofă a oraşului Piteşti, al cărei client principal este Grupul Renault-Nissan, prin intermediul filialei sale, Dacia.
Noua unitate industrială va permite companiei să furnizeze serviciile sale către clienţii la nivel global ai Grupului prezenţi în România, companiile Renault-Nissan şi Ford, precizează un comunicat al Gestamp.
Gestamp a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al companiei româneşti care deţine fabrica amplasată în zona limitrofă a oraşului Piteşti (principalul centru al industriei de automobile din România), cu peste 200 de angajaţi şi o valoare totală de 17 milioane de euro a facturilor emise în anul 2016. Gestamp a efectuat achiziţia prin filiala sa turcească, Beyçelik Gestamp.
‘Fabrica românească furnizează în prezent componente ştanţate de dimensiuni mici şi medii, precum şi ansamble. Gestamp are drept scop creşterea cifrei de afaceri a unităţii, prin fabricarea de componente cu valoare adăugată. Această achiziţie va permite Gestamp să fie alături de clienţii săi globali, Grupul Renault-Nissan şi Ford, care îşi desfăşoară activitatea în România de mai mulţi ani’, se spune într-un comunicat al Gestamp.
Prin achiziţia fabricii din România, Gestamp adaugă o nouă ţară perimetrului său de producţie. Compania îşi desfăşoară acum activitatea în 21 de ţări, iar 8 din 10 vehicule produse în fiecare an în întreaga lume sunt fabricate pe pieţe în care Gestamp are fabrici de producţie.
Într-un clasament la nivel global, România este cea de-a 27-a ţară producătoare de vehicule, producând pe an 387.000 de vehicule marca Dacia şi Ford.
‘România este o ţară cu prezent şi viitor foarte promiţătoare în sectorul auto şi avem deosebita plăcere de a le putea oferi clienţilor noştri cu sediul în această ţară abilităţile cu care sunt deja familiarizaţi în alte părţi ale lumii’, a declarat Francisco J. Riberas, preşedinte şi CEO Gestamp.
Potrivit companiei spaniole, această achiziţie ajută la consolidarea relaţiilor strategice cu clienţii Gestamp la nivel global, Renault şi Ford, cu care grupul are în comun numeroase proiecte în diferite regiuni ale globului.
Gestamp este principalul furnizor de componente ştanţate pentru Grupul Renault şi al doilea furnizor al Grupului Renault-Nissan. Noua fabrică permite companiei Gestamp să-şi extindă prezenţa în apropierea fabricilor grupului francez. Aceasta va permite, de asemenea, companiei să furnizeze serviciile sale către Ford, cu care Gestamp desfăşoară activităţi pe diferite continente.
Compania este prezentă în 21 de ţări, are 98 de fabrici industriale, cu alte 10 aflate în fază de construcţie şi 12 centre de cercetare şi dezvoltare. În anul 2015, cifra sa de afaceri s-a ridicat la 7,035 de miliarde de euro. Gestamp are peste 34.000 de angajaţi în întreaga lume.
Citește și:
IT, energie și industrie: trinomul care duce Clujul în topul economiei naționale
Primele 20 de companii din Cluj, în funcție de cifra de afaceri pe 2024, au derulat afaceri cumulate…
18 iulie 2025
Campionii economiei din Timiș: afaceri de miliarde, profituri uriașe, pierderi-surpriză
Primele 20 de companii din județul Timiș au derulat în 2024 afaceri în sumă de peste 38,62 miliarde…
17 iulie 2025
ZF valorifică megatendințele globale și își consolidează poziția de lider mondial în tehnologia șasiurilor auto
Vehiculele definite de software, conducerea autonomă și electrificarea: megatendințele globale sporesc importanța tehnologiei șasiurilor Noua generație modulară Chassis…
15 iulie 2025
Top 25 de companii din Transilvania și Banat în funcție de cifra de afaceri
Primele 25 de companii din regiunile de dezvoltare Vest, Nord – Vest și Centru au o cifră de…
11 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Tramvaie dotate cu sisteme ce reduc riscurile de coliziune, la Oradea
Oradea a primit deja primul tramvai echipat cu sistemul de ultimă generație care avertizează coliziunea frontală. Tram Forward…
3 iulie 2025
Manufaktur by Mercedes-Benz – un eveniment dedicat luxului personalizat, la showroom-ul Mercedes-Benz Baia Mare
Într-o seară dedicată eleganței și rafinamentului, ATP Motors Baia Mare, dealer autorizat Mercedes-Benz, a adus în prim-plan conceptul exclusiv Manufaktur –…
1 iulie 2025
Investiții
Pompierii construiesc la Moldova Nouă
Clisura Dunării face un pas important spre consolidarea siguranței comunităților locale: astăzi a fost predat oficial amplasamentul pentru…
18 iulie 2025
Universitatea din Oradea plantează semințele inovației: Începe era „Living Labs”
Universitatea din Oradea face un pas important spre viitorul educației și al colaborării internaționale, lansând inițiativa „Living Labs…
18 iulie 2025
Campionii economiei din Timiș: afaceri de miliarde, profituri uriașe, pierderi-surpriză
Primele 20 de companii din județul Timiș au derulat în 2024 afaceri în sumă de peste 38,62 miliarde…
17 iulie 2025
Vizită de lucru în Csongrád: Aradul vrea să preia bunele practici din Ungaria
O delegație a Consiliului Județean Arad a efectuat o vizită oficială în județul Csongrád, Ungaria, pentru a analiza…
17 iulie 2025
Investiție de peste 21 milioane lei în modernizarea Parcului I.C. Brătianu din Oradea
Primăria Oradea demarează un nou proiect de infrastructură verde urbană, cu un buget de peste 21,7 milioane lei…
17 iulie 2025
Reconstrucție verde la Nădlac: cel mai ambițios proiect urban din istoria locală
Orașul Nădlac demarează cel mai amplu proiect european din istoria orașului: investiție de 24 milioane lei pentru regenerare…
16 iulie 2025
Oradea își redescoperă inima verde – începe transformarea Parcului 1 Decembrie
Începând cu, 15 iulie 2025, Primăria Oradea a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Parcului…
16 iulie 2025
Care sunt județele cele mai dezvoltate din regiunile Vest, Nord Vest și Centru
O analiză care are la bază informații oferite de platforma SMARTreports powered by BRIDGE-to-INFORMATION, evidențiază faptul că cifra…
15 iulie 2025
Infrastructură
Clujul își primenește drumul spre Padiș. Doar până la Ic Ponor
Lucrările de îmbunătățire a infrastructurii rutiere sunt executate în principal pentru asigurarea accesului în zona turistică. Consiliul Județean…
17 iulie 2025
Vizită de lucru în Csongrád: Aradul vrea să preia bunele practici din Ungaria
O delegație a Consiliului Județean Arad a efectuat o vizită oficială în județul Csongrád, Ungaria, pentru a analiza…
17 iulie 2025
De ce pierd autostrăzile Ardealului finanțările europene
Nerespectarea de către autoritățile române a legislației UE și lentoarea derulării proiectelor lasă Autostrăzile Transilvania (A3) și Unirii…
16 iulie 2025
Jakub Kotala, noul CEO al Saint-Gobain România
Saint-Gobain România deschide un nou capitol în drumul său spre succes prin numirea lui Jakub Kotala în funcția…
16 iulie 2025
Martin Eriksson, fondatorul Mind the Product, ajunge la Timișoara
Martin Eriksson, fondator Mind the Product, vine la Prow 2025 – Conferința pentru Produsele digitale, Tehnologie și Inovație…
16 iulie 2025
Care sunt județele cele mai dezvoltate din regiunile Vest, Nord Vest și Centru
O analiză care are la bază informații oferite de platforma SMARTreports powered by BRIDGE-to-INFORMATION, evidențiază faptul că cifra…
15 iulie 2025
Autostrada dintre județele Cluj și Sălaj, exclusă din PNRR
Porțiunea dintre Nădășelu și Poarta Sălajului din A3 rămâne cu finanțare incertă, fiind eliminată de pe lista proiectelor…
15 iulie 2025
Revoluție pe șine în Oradea: încă un tramvai nou produs de Astra Vagoane Călători SA
Al doilea tramvai nou a ajuns la Oradea: parte dintr-un lot de 9 vehicule moderne pentru transportul public.…
14 iulie 2025
Turism
Clujul își primenește drumul spre Padiș. Doar până la Ic Ponor
Lucrările de îmbunătățire a infrastructurii rutiere sunt executate în principal pentru asigurarea accesului în zona turistică. Consiliul Județean…
17 iulie 2025
Vizită de lucru în Csongrád: Aradul vrea să preia bunele practici din Ungaria
O delegație a Consiliului Județean Arad a efectuat o vizită oficială în județul Csongrád, Ungaria, pentru a analiza…
17 iulie 2025
Târgul Meșterilor Populari din România, ediția XXXII, revine în weekend la Oradea
Între 18–20 iulie 2025, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor,…
15 iulie 2025
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
7 lucruri care nu trebuie să lipsească din bagajul pentru plajă
Sosirea sezonului cald marchează momentul perfect pentru planuri la mare, zile relaxante sub soare și ieșiri pe nisip.…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Educație
Universitatea din Oradea plantează semințele inovației: Începe era „Living Labs”
Universitatea din Oradea face un pas important spre viitorul educației și al colaborării internaționale, lansând inițiativa „Living Labs…
18 iulie 2025
Vizită de lucru în Csongrád: Aradul vrea să preia bunele practici din Ungaria
O delegație a Consiliului Județean Arad a efectuat o vizită oficială în județul Csongrád, Ungaria, pentru a analiza…
17 iulie 2025
AQUACARAȘ premiază excelența în educație
Compania AQUACARAȘ premiază excelența în educație, acordând burse de 2.500 lei unui număr de 11 elevi din județul…
15 iulie 2025
Ziua Națională a Contabilului Român 2025: De la cifre la smart accounting
Digitalizarea aduce multe beneficii, dar și multe provocări pentru profesia de contabil și expert contabil. Ziua Națională a…
14 iulie 2025
Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj, magnet de studenți
Numărul candidaților la admiterea în instituția clujeană de învățământ superior a crescut, în 2025, cu 660 față de…
14 iulie 2025
Roboții orădeni Afrodita și Jon Bot Jovi au făcut furori la YOKOZUNA Robot Yūshō
Echipele TOR și DARK din cadrul Robotics Club Oradea al Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică – rezultate…
14 iulie 2025
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tinerii cercetători în DeepTech
Instituția clujeană de învățământ superior participă la un proiect finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene (UE).…
8 iulie 2025
Zi de Zi știri economice:
