Titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 pe care Timișoara l-a câștigat trebuie să îi aducă mult mai mulți turiști, iar sejururile lor să se extindă de la actualul turism de business la cel ”de plăcere”, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, Gabriela Petcana, membru al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România și organizator al dezbaterii cu tema ”Timișoara, destinație turistică 2021”.
”În momentul de față, în Timișoara se face mai mult turism de business, la fel cum se întâmplă în oricare dintre marile orașe ale lumii, hotelurile fiind pline de luni până vineri. Ne preocupă gradul de umplere a hotelurilor și în weekend și trebuie să facem în așa fel încât cel puțin turiștii care vin pentru business în Timișoara să facă și un pre-tour și un post-tour, să mai rămână puțin, să își mai aducă și însoțitori în Timișoara”, a afirmat Petcana.
Potrivit acesteia, în prezent în Timișoara există 90 de agenții de turism, care organizează mai ales călătorii în străinătate, în timp ce ”piața turistică de aici ar trebui promovată în străinătate”.
”Sunt mai multe strategii de promovare a turismului în Timișoara, iar municipalitatea a și adoptat din 2014 o strategie culturală, care are și componentă de turism, dar trebuie să ne focusăm mai mult acum, că avem și titlul de Capitală Culturală Europeană, care va atrage foarte mulți turiști, atâta timp cât ai foarte multe evenimente culturale, nu doar patrimoniul, care să însuflețească orașul”, a completat Gabriela Petcana.
Ea a menționat faptul că, la finalul dezbaterii, se vor trage concluziile și se va creiona o strategie pentru promovarea turismului în Timișoara 2021.
Pentru a dinamiza interesul tour-operatorilor români și străini față de tema principală a dezbaterii, în paralel cu aceasta are loc și Târgul de turism ”Vacanța”, cu 40 de standuri, care prezintă ofertele pentru apropiatul sezon estival.
Interesați au fost și operatorii din Ungaria, care au prezentat standuri cu oferte, cea mai căutată destinație fiind Morahalom, lângă Szeged, la circa 120 km de Timișoara.
Citește și:
Aiudul va avea un centru de colectare prin aport voluntar
Aiudul a făcut demersurile necesare pentru a înființa un centru de colectare a deșeurilor. În acest sens a…
7 septembrie 2024
Oradea promovează turismul și oportunitățile de investiții în Varșovia
Echipa Visit Oradea a participat joi, 5 septembrie, la o vizită de lucru în capitala Poloniei, Varșovia, în…
6 septembrie 2024
Achiziție publică pentru reabilitarea a două bulevarde în Baia Mare
Primăria Municipiului Baia Mare a lansat procedura de achiziție publică pentru reabilitarea a două bulevarde, Decebal și Independenței.…
6 septembrie 2024
Costumele populare din Cluj, prezentate în premieră la un festival de modă
Alături de prezentările unor designeri precum Cătălin Botezatu sau Romanița Iovan, Transilvania Fashion include ținute de zi și…
6 septembrie 2024
Vale a inovării, acesta e noul statut al Regiunii Centru
Regiunea Centru a obținut recent titlul de Vale Regională a Inovării (Regional Innovation Valley), ca urmare a angajamentului…
6 septembrie 2024
Heliportul Spitalului Județean Miercurea Ciuc la raport
Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc a organizat în 5 septembrie 2024 o conferință de presă cu scopul…
6 septembrie 2024
Elon Musk va avea un centru de service Tesla la Cluj
România va deține două astfel de unități de livrări și service: în Cluj-Napoca și Voluntari, pe lista următoarelor…
6 septembrie 2024
BT, Farmec, Napolact, Salt Bank – în topul brandurilor românești
Mai multe mărci create la Cluj au obținut premii în cadrul galei BrandRO 2024, de la București. Înainte…
6 septembrie 2024