Google anunţă disponibilitatea a două programe pentru start-up-urile din România şi restul ţărilor din Europa Centrală şi de Est: Launchpad Start şi Campus Residency. Launchpad Start este un program de mentorat de o săptămână, dedicat start-up-urilor aflate la început. Campus Residency oferă stagii de şase luni de muncă colaborativă şi programe suport pentru start-up-urile în creştere în Campusul Google din Varşovia.
„Prin aceste programe vrem să fim alături de antreprenorii din domeniul tehnologiei în toate stadiile de dezvoltare, de la start la creştere şi expansiune globală”, a declarat Rafal Plutecki, directorul Campus Varşovia.
„Mentoratul este baza activităţilor derulate în cadrul programului Launchpad, întrucât credem că acest lucru poate face diferenţa între start-up-urile care reuşesc şi cele care eşuează. Start-up-urile au contact cu diferite echipe ale Google, mentori din companii de top din domeniul tehnologiei şi acces la videoconferinţe cu Silicon Valley pentru a găsi soluţii pentru provocări la care trebuie să facă faţă şi a creşte”, a declarat Aleksandra Krainski Ben-Har, Google Developers Ecosystem Lead for CEE.
Launchpad Start – pentru start-up-urile aflate la început
Launchpad Start este un training de o săptămână oferit de Google pentru start-up-urile aflate la început, având ca teme de bază: strategie de produs şi dezvoltarea afacerii, experienţa utilizatorului şi interfaţă, tehnologie şi abilităţi pentru prezentări.
Obiectivul este de a-i învăţa pe antreprenori tehnici de validare a produselor pe piaţă şi de creştere a companiei. Start-up-urile selectate vor avea parte de sesiuni de mentorat individuale cu grupuri de experţi, precum şi seminarii unde se vor cunoaşte şi vor discuta despre dezvoltare.
Pe 24 aprilie, start-up-urile vor începe prima ediţie a programului în Campusul Google din Varşovia. Vor participa 10 start-up-uri şi peste 50 de mentori. Programul nu implică nici un cost pentru invitaţi. Start-up-urile interesate pot aplica aici până pe 2 aprilie.
Campus Residency, pentru start-up-uri dezvoltate
Campus Residency este un program cu durată de şase luni, adresat start-up-urilor dezvoltate din Europa Centrală şi de Est. Acesta oferă echipelor posibilitatea de a lucra în spaţiul colaborativ al Campusului Google din Varşovia, beneficiind de expertiză şi mentorat din partea experţilor Campusului.
Campus Residency oferă programe de educaţie şi pregătire dedicate şi acces la reţeaua internaţională Google for Entrepreneurs. Start-up-urilor vor lucra gratuit în spaţiul Campusului Google din Varşovia şi vor fi parte din comunitatea lui.
Obiectivul programului este de a identifica cele mai importante provocări cărora start-up-urile trebuie să le facă faţă pentru a se dezvolta rapid. Echipa Campusului Varşovia se va concentra pe sprijinirea start-up-urilor selectate în vederea creşterii veniturilor, numărului de clienţi şi oportunităţilor internaţionale.
Companiile interesate din zona Europei Centrale şi de Est pot aplica folosind acest formular până la 11 aprilie. Primul grup de start-up-uri selectate vor începe activitatea în cadrul programului în iunie.
Google a lansat Campus Varşovia în noiembrie 2015. Campusul a ajuns la aproape 9000 de membri şi a găzduit peste 560 de evenimente pentru start-up-uri din Europa Centrală şi de Est. Programele Launchpad Start şi Campus Residency se desfăşoară la Campusul Varşovia şi sunt deschise start-up-urilor din Europa Centrală şi de Est.
Citește și:
Tranziția de la outsourcing la product development în IT-ul sibian
Seria de evenimente marca Sibiu IT Cluster a continuat cu Sibiu Startup Scene: Innovators and Investors. ♦ Un…
25 mai 2024
ACUE a prezentat elementele cheie pentru o tranziție energetică la costuri sustenabile
Comunitățile de energie, informarea publicului, reducerea risipei, implicarea autorităților locale – Publicul este interesat de tranziția energetică, dar…
24 mai 2024
Unde se duc absolvenții când se duc. Lecții de la antreprenorii Clujului
Tactici de impresionare a angajatorilor pentru salarii cât mai mari, dar și modalități de dobândire a experienței necesare…
23 mai 2024
Antreprenori din Regiunea 7 Centru au aflat despre oportunitățile de finanțare
Evenimentul organizat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR)…
23 mai 2024
OFA- UGIR, invitație la dialog: „30 pentru 2030 – Priorități pentru IMM-urile din România”
Într-o epocă în care întreprinderile mici și mijlocii sunt esențiale pentru vitalitatea economică și într-un demers ambițios de…
23 mai 2024
Cât câștigă angajații din construcții în funcție de specializări
Peste o treime dintre angajații din construcții au salarii cuprinse între 4.500 și 7.000 de lei. Media netă…
23 mai 2024
Primul proiect din România din Programul Regional 2021-2027, finalizat la Timișoara
Oficialii Comisiei Europene au efectuat, miercuri, 22 mai 2024, o vizită de lucru la Timișoara, pentru a vedea…
23 mai 2024
Asociația BWP și Selina Grup își formează viitorii constructori din rândul elevilor
Selina Grup și Asociația BWP îi așteaptă pe elevi să învețe o meserie în construcții prin programul de…
23 mai 2024