Cel mai mare eveniment dedicat vinului și unul dintre cele mai vechi și de tradiție evenimente din România, Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara – VINVEST ediția a XIV-a, va avea loc în perioada 31 martie – 2 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, ocazie cu care iubitorii de vin pot alege și degusta aproape 300 de feluri de vin.
Dintre cei 30 de expozanți prezenți, Cramele Hermeziu au anunțat că vor să participe cu noutăți de interes pentru publicul larg, astfel că vor lansa, în premieră națională, câteva vinuri noi, la Timișoara.
“Amploarea VINVEST este tot mai mare, de la an la an. Iar faptul că Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 ne obligă să ne pregătim pentru o piață internațională. Am reușit anul acesta să aducem în salon crame care au, în total, aproape 300 de feluri de vin. Toți cei care iubesc vinul sau își doresc să-l cunoască mai bine au șansa să discute cu specialiști despre arta consumului, asocierea cu gastronomia și inclusiv despre producție. Ca în fiecare an, și la această ediție sunt prezenți în târg reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului, adică cei care dezvoltă logistica. Micii producători sau cei care vor să devină producători pot găsi la VINVEST soluții și răspunsuri importante pentru proiectele lor”, a spus Ing. Lucia Pîrvu, director executiv VINVEST.
În 2017, VINVEST are cel mai amplu program de până acum: 9 degustări de vin asociate unor preparate gastronomice, 4 tombole cu premii în vin și vacanțe în România, lansare de carte, dezbateri pe tema importanței turismului vitivinicol din România, un domeniu extrem de relavant pentru strategia de dezvoltare a turismului românesc. De altfel, VINVEST a fost prezent pentru susținerea activităților turistice vitivinicole în cadrul Târgului de Turism al României, unde s-au purtat discuții pe această temă și cu ministrul Turismului domnul Mircea Titus Dobre.
“Este foarte important să dăm atenție acestui domeniu complementar producției vinului. Avem vinuri extraordinare, apreciate internațional, avem crame care arată superb, avem tot mai multe crame noi dezvoltate din fonduri guvernamentale sau europene… toate acestea trebuie promovate corespunzător pentru că industria vinului înseamnă mult mai mult decât consumul în sine. Iubitorii de vin călătoresc în lume pentru a cunoaște zone viticole noi și pentru a înțelege esența unui vin. Avem un potențial extraordinar. VINVEST face tot efortul pentru a promova turismul și pentru a propune direcții de acțiune și strategii care, puse în practică în colaborare cu autoritățile, să se transforme în ofertă turistică, deci în vacanțe extraordinare pentru public”, a mai adăugat ing. Lucia Pîrvu.
O activitate deosebit de importantă, care are loc cu câteva zile înainte de VINVEST, este Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice ediția XII. Un juriu format din cei mai importanți degustători și oenologi români vor premia cele mai bune vinuri din cele câteva zeci de probe înscrise. Decernarea medaliilor va avea loc în cadrul VINVEST, în cea de-a doua zi a salonului, sâmbătă – 1 aprilie 2017, de la ora 12:00. Publicul vizitator va avea astfel șansa de a afla care este cel mai bun vin național înscris în concurs, pe categorii de produse.
Cei interesați să participe la VINVEST sunt așteptați în zilele de vineri și sâmbătă între orele 10:00 – 20:00, iar duminică între 10:00 – 17:00. Un bilet de intrare costă 20 de lei, bani pentru care fiecare persoană primește ca souvenir un pahar de vin cu emblema VINVEST pe care îl poate folosi și în cadrul degustărilor din salon.
Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția XIV este un eveniment la care își aduc contribuția peste 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori sunt Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, Asociația de Cultură și Promovarea Vinului VINVEST, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Județean Timiș. Din instrustria vitivinicolă, Cramele Anastasia sunt partener oficial, iar Cramele Hermeziu sunt partener național.
Programul Salonului Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST
ediția XIV – 2017
VINERI, 31 martie
12:00 – Deschiderea oficială a evenimentului
13:00 – Cramele Miniș – Degustarea vinului roșu, alb și roze, asociat cu preparate de brânză, fructe, etc.
14:00 – Vinuri de Măcin – Degustare special vin alb asociat cu peștele
15:00 – Degustare special vin roze asociat cu salatele
17:00 – Wine Studio – Discuții privind oportunitățile turismului vitivinicol, alături de Vincon România și Domeniile Sâmburești.
18:00 – Show gastronomic susținut de elevii Colegiul “F.S. Nitti” Timișoara
Pe parcursul zilei va fi organizată și tombola orei, care va avea ca premiu câte o sticlă de vin.
SÂMBĂTĂ, 1 aprilie
12:00 – Decernarea Medaliilor obținute la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice VINVEST
13:00 – Pentru profesioniști – Degustarea vinurilor medaliate la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice VINVEST
14:00 – Crama Hermeziu – Lansarea gamei de vin Vladomira
15:00 – Domeniile Anastasia – Degustarea vinului cu mass media, cu tematică, cele mai recomandate vinuri pentru Paște asociate cu preparate gastronomice
16:00 – Vinul pe înțelesul tuturor: exploatații certificate eco – SCDVV Bujoru – Merlot Ecologic
17:00 – Wine Studio – Turism vitivinicol: Crama Hermeziu, Domeniile Anastasia, Cotnari
18:00 – Lansare carte MIHAIL GĂLĂȚANU
19:00 – Show gastronomic susținut de elevii Colegiul “F.S. Nitti” Timișoara
Pe parcursul zilei va fi organizată și tombola orei, care va avea ca premiu câte o sticlă de vin.
DUMINICĂ 2 aprilie
12:00 – Degustare special vin roșu asociat cu carnea de vânat
13:00 – Degustare distilate asociate cu produse tradiționale
14:00 – Degustare de cidru asociat cu produse de patiserie
15:00 – Decernarea premiilor pentru echipele showurilor gastronomice
16:00 – Premii cu bilet de intrare – Tombola vizitatorilor cu invitații – Tombola jurnalistului
Pe parcursul zilei va fi organizată și tombola orei, care va avea ca premiu câte o sticlă de vin.
Citește și:
Comisarul pentru comerț al Regelui Charles s-a întâlnit cu primarul Clujului
Britanicii și-au oferit expertiza pentru direcțiile strategice de dezvoltare a municipiului, de la infrastructura verde la inovația urbană.…
5 iunie 2025
Familia Trump a pus ochii pe “cartierul Elena Udrea” de la Cluj
Manageri ai organizațiilor înființate de președintele american au sosit în România pentru a analiza două amplasamente dedicate investițiilor.…
5 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Investiții
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…

Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Infrastructură
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Turism
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Educație
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Zi de Zi știri economice: