Reprezentanţi ai constructorului auto german BMW Group s-au întâlnit joi la Bucureşti, după un proces de selecţie, cu câteva zeci de companii româneşti din industria IT, având primele discuţii în vederea identificării unor potenţiale oportunităţi de colaborare, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul de presă al BMW.
‘Industria IT este o direcţie tot mai importantă pentru industria auto în general şi în special pentru BMW Group, o companie cu o tradiţie a inovaţiei şi pentru care digitalizarea joacă un rol tot mai important. În acest sens, oficiali ai BMW Group au vizitat România pentru a explora noi posibilităţi în industria software, pentru a găsi noi parteneri şi furnizori. Este un proiect care a fost iniţiat în toamna anului trecut, odată cu vizita la BMW Group a Prim Ministrului de atunci, domnul Dacian Cioloş, şi continuă şi acum, cu susţinerea Guvernului României, a Prim Ministrului, domnul Sorin Grindeanu, a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi a InvestRomania’, se spune în comunicat.
Lansată în martie 2016, noua strategie pe termen mediu şi lung a BMW – Strategy Number One > Next – are digitalizarea în prim plan şi este construită pe baza conceptului A.C.E.S – Autonomous, Connected, Electrified and Shared.
Pentru aceasta BMW Group a dezvoltat o serie de parteneriate strategice importante care să susţină dezvoltarea de tehnologii noi, precum cea a condusului autonom. Astfel, în parteneriat cu Daimler AG si Audi AG, BMW Group a achiziţionat compania Here Maps, pentru a susţine dezvoltarea de hărţi HD, de calitate foarte bună. Prin colaborarea cu Mobileye, care vine cu cea mai bună experienta în dezvoltarea senzorilor pentru automobil, Intel, care asigură tehnologie de procesare de înaltă putere, BMW Group a pus bazele unei platforme deschise pentru condusul autonom şi va susţine lansarea în 2021 a BMW i Next, primul model de serie al mărcii care oferă aceste funcţii.
Tot pentru a susţine dezvoltarea condusului autonom, BMW Group a anunţat în decembrie 2016 deschiderea unui centru de competenţe lângă München. În prezent, BMW Group are aproape 600 de angajaţi în acest domeniu. Majoritatea este reprezentată de dezvoltatori de software, iar numărul acestora este în creştere.
În afară de serviciile pe care le dezvoltă pe cont propriu, BMW Group investeşte şi într-o serie de afaceri start-up promiţătoare şi furnizori de servicii, prin intermediul BMW i Ventures. Aceasta entitate permite concernului să identifice şi să raspundă rapid la tendinţele mobilităţii din toată lumea, un avantaj crucial, având în vedere ritmul mai rapid al ciclurilor de dezvoltare din industria IT în comparaţie cu lumea auto.
Citește și:
Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025: Construim împreună un viitor digital sigur și rezilient
Digital Innovation Summit Bucharest (DISB), eveniment axat pe tehnologie și inovație, revine în 2025 cu o ediție extinsă.…
19 martie 2025
Schimbare în grupul Porsche la Cluj. Șef nou la MHP Consulting
Compania MHP Consulting România a anunțat numirea lui Radu Radovici în funcția de director general, iar Bernd-Otto Hörmann,…
18 martie 2025
Angajatori de top căutați de timișoreni
Cel mai mare eveniment de carieră din această lună, Angajatori de Top, tocmai a avut prima ediție la…
17 martie 2025
Ministrul Educației, Daniel David, vine la Oradea STEAM Conference
Oradea STEAM Conference este un eveniment unde se dorește dezbatarea și găsirea de soluții pentru încurajarea inovației și…
13 martie 2025
Schimbare de leadership la MHP Consulting Romania
MHP Consulting Romania marchează o nouă etapă de dezvoltare odată cu numirea lui Radu Radovici în funcția de…
13 martie 2025
Industria automotive din Transilvania urmează trendul fabricilor hibride din Germania – auto și armament?
Reverberațiile războiului comercial inițiat de SUA, bazat pe impunerea de taxe vamale pe automobile, determină Federația constructorilor germani…
12 martie 2025
Compania orădeană CargoTrack, la Mobile World Congress 2025, Barcelona
Mobile World Congress (MWC) 2025 este un eveniment de referință în industria comunicațiilor mobile, organizat anual la Barcelona,…
7 martie 2025
Un nou pasaj rutier suprateran va lega nordul Oradiei de zona industrială
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în cadrul ședinței ordinare din 27 februarie, indicatorii tehnico-economici ai pasajului suprateran care…
28 februarie 2025
Investiții
Fabrică de nanofibre în parcul de specializare inteligentă Șomcuta Mare
Proiectul companiei orădene M-TechX EU, controlată de investitorul japonez Hiroyoshi Sota, se ridică la 5 milioane de euro.…
21 martie 2025
Kelemen Hunor despre cheltuielile de apărare: “UE a trăit cu o iluzie greșită că până la sfârșitul lumii se poate mânca gratis”
Prezent la Târgu Mureș pentru a participa la Forumul Economic din Transilvania, Kelemen Hunor a răspuns mai multor…
21 martie 2025
Contrail și Hiarom expun echipamente feroviare inovatoare la Conferința de Infrastructură
Contrail, producător de echipamente pentru sudura căii ferate, și Hiarom, specialist în soluții tehnice pentru infrastructură feroviară, participă…
21 martie 2025
P9944, hibridul de top pentru familia Holhoș din Bihor
Tradiție și succes. Acestea sunt doar două dintre cuvintele care pot descrie pe scurt activitatea companiei Corteva Agriscience…
20 martie 2025
Bugetul județului Cluj crește în acest an cu 10%
Această majorare se datorează în special proiectelor cu fonduri europene gestionate de forul administrativ județean. Consiliul Județean (CJ)…
20 martie 2025
Cel mai mare grup BNI din România se formează la Oradea
Ambiții mari la Oradea. Directorul de lansare a grupului BNI Oradea, George Gherman – CEO Solvers for Problems,…
20 martie 2025
Industria de asset management din România a crescut cu 30% în 2024
Administratorii de fonduri: ”Am asistat la o maturizare a investitorilor români, care nu s-au mai grăbit să iasă…
20 martie 2025
Dialog constructiv pentru viitorul patrimoniului cultural, în Cetatea Oradea
Cetatea Oradea a găzduit miercuri, 19 martie 2025, Conferința ROHAEREDITAS, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. Evenimentul a…
19 martie 2025
Infrastructură
Contrail și Hiarom expun echipamente feroviare inovatoare la Conferința de Infrastructură
Contrail, producător de echipamente pentru sudura căii ferate, și Hiarom, specialist în soluții tehnice pentru infrastructură feroviară, participă…
21 martie 2025
Turcii de la Nurol se apucă de VO Timișoara vest
Proiectul variantei de ocolire vest a orașului Timișoara este proiectată cu o lungime de aproape 14 km, pe…
21 martie 2025
DP World lansează un serviciu logistic complet de tip end-to-end pentru Europa
DP World anunță lansarea unui serviciu logistic pan-european și deschiderea centrului său operațional, Turnul de Control European, în…
20 martie 2025
Bugetul județului Cluj crește în acest an cu 10%
Această majorare se datorează în special proiectelor cu fonduri europene gestionate de forul administrativ județean. Consiliul Județean (CJ)…
20 martie 2025
Dialog constructiv pentru viitorul patrimoniului cultural, în Cetatea Oradea
Cetatea Oradea a găzduit miercuri, 19 martie 2025, Conferința ROHAEREDITAS, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. Evenimentul a…
19 martie 2025
Mai multe investiții și cheltuieli reduse pentru municipiul Satu Mare în 2025
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a prezentat marți, 18 martie, prioritățile de investiții, sursele de finanțare și…
18 martie 2025
S-a aprobat bugetul județului Arad pe 2025: 70% este alocat investițiilor
Consiliul Județean Arad a aprobat marți, 18 martie, bugetul pentru anul 2025, în valoare de 945 de milioane…
18 martie 2025
Aeroportul Alexeni – viitorul cel mai mare hub cargo din Europa de Est
La un an de la semnarea contractului de concesiune, compania Avant Airports anunță progresele realizate în dezvoltarea și…
18 martie 2025
Turism
Județul Cluj a cumpărat teren pentru parcarea Castelului Banffy Răscruci
Forul județean a aprobat achiziționarea a unui imobil (teren și construcții) situat în vecinătatea monumentului istoric, în scopul…
21 martie 2025
Turismul clujean, blocat de birocrație. “Ne trebuie un an să aducem patru asiatici”
Managerii de hoteluri și restaurante acuză statul că le pune bețe în roate, iar instituțiile publice, că nu…
20 martie 2025
Bugetul județului Cluj crește în acest an cu 10%
Această majorare se datorează în special proiectelor cu fonduri europene gestionate de forul administrativ județean. Consiliul Județean (CJ)…
20 martie 2025
Cel mai mare grup BNI din România se formează la Oradea
Ambiții mari la Oradea. Directorul de lansare a grupului BNI Oradea, George Gherman – CEO Solvers for Problems,…
20 martie 2025
Limesul Dacic, la pachet turistic cu Via Transilvanica
Viitorii arhitecți ai Clujului și-au propus să contribuie la identificarea unor strategii turistice responsabile pentru traseele atractive din…
19 martie 2025
Dialog constructiv pentru viitorul patrimoniului cultural, în Cetatea Oradea
Cetatea Oradea a găzduit miercuri, 19 martie 2025, Conferința ROHAEREDITAS, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. Evenimentul a…
19 martie 2025
Hampton by Hilton Cluj-Napoca, premiat la nivel internațional
Hampton by Hilton Cluj-Napoca este mândru să anunțe câștigarea prestigiosului premiu “Customer Promise & Stay Experience Champion of…
19 martie 2025
Licitație pentru realizarea traseelor ciclistice între Băile Felix și Ic Ponor
Consiliul Județean Bihor a lansat procedura de licitație pentru selectarea constructorului care va amenaja traseele cicloturistice VELO APUSENI,…
18 martie 2025
Educație
Universitatea Babeș-Bolyai va orienta românii în carieră
Proiectul are în vedere să ofere ghidare personalizată pentru 20.000 de oameni din România ca să îi ajute să-și…
21 martie 2025
UMFST„George Emil Palade” din Târgu Mureș și Korea University Guro Hospital au semnat un Memorandum de Colaborare
Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu…
21 martie 2025
Interes mare pentru Conferința The Future of Knowledge Transfer
Prezență peste așteptări la Conferința The Future of Knowledge Transfer, organizată de QuBHQ, membră în Federația Patronilor Bihor…
21 martie 2025
Sticla inteligentă de apă a câștigat Internet of Things Student Challenge
Competiția studenților creativi care inovează, de la Hubul UTCN, a fost una cu un număr record de echipe înscrise…
20 martie 2025
Studenții defavorizați de la USAMV, încurajați să nu abandoneze facultatea
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj a obținut o finanțare de 7,9 milioane de lei…
20 martie 2025
Trei școli cu 2.000 de elevi au primit o donație de cărți de la Aktor România.
2025 le-a adus o surpriză plăcută elevilor de la școlile gimnaziale Nr. 1 din Ciorogârla, „Apaczai Csere Janos”…
20 martie 2025
Dialog constructiv pentru viitorul patrimoniului cultural, în Cetatea Oradea
Cetatea Oradea a găzduit miercuri, 19 martie 2025, Conferința ROHAEREDITAS, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. Evenimentul a…
19 martie 2025
Mai multe investiții și cheltuieli reduse pentru municipiul Satu Mare în 2025
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a prezentat marți, 18 martie, prioritățile de investiții, sursele de finanțare și…
18 martie 2025
Zi de Zi știri economice:
