Romgaz a plătit anul trecut impozit asupra veniturilor suplimentare în sumă totală de 291,44 milioane lei, iar această supraimpozitare s-ar putea să mai „supraviețuiască „o perioadă, ca fază intermediară, după liberalizarea pieței gazelor, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, directorul general al Romgaz, Virgil Metea.
Potrivit acestuia, odată cu liberalizarea prețului gazelor, ar putea apărea o sezonalitate a prețurilor vară/iarnă, dar cel mai important lucru este ca, din punct de vedere social, cei care au nevoie să poată fi susținuți pe programe coerente.
Virgil Metea a mai afirmat că Romgaz ar putea începe în 2020 exploatarea comercială a gazelor din Marea Neagră, tot atunci urmând să fie finalizate și lucrările la Termocentrala de la Iernut.
El a mai vorbit în interviu despre planurile de investiții ale companiei, despre descoperirile de zăcăminte, despre raportul Comisiei Europene referitor la piața de gaze din România, dar și despre fondul suveran de investiții.
Directorul general al Romgaz a apreciat că liberalizarea este o provocare, ”poate datorită faptului că avem de răspuns la niște întrebări referitoare la liberalizarea asta, apropo de cât de pregătiți suntem, vizavi de ce înseamnă competiție, ce înseamnă concurență, ce înseamnă monitorizare, ce înseamnă regim fiscal”.
”Romgaz este într-o situație și o poziție financiară bună. Nu am asociat niciodată și cel puțin pentru ceea ce înseamnă investiții în România și onshore, situația internațională vizavi de prețuri cu necesitatea investițiilor. Pe de altă parte, s-a întâmplat, ca, de exemplu, în 2016, să ne scadă destul de mult volumul de investiții, pentru că s-au suprapus multe schimbări în piață, inclusiv cu legea, cu normele de aplicare… Spre exemplu, explorarea a fost scoasă de sub incidența achizițiilor publice, la modul general vorbind, ele trecând pe un alt segment din care trebuia să îți faci unele proceduri proprii, astea au încetinit destul de mult. Pe de altă parte, bineînțeles că nici noi n-am insistat, ținând cont de faptul că prețul gazului era undeva foarte jos, n-am insistat pentru toate investițiile luate la global să insistăm pe ele, mai ales cele care nu se refereau explicit la activitatea de bază”, a mai spus Virgil Metea.
Cu privire la investițiile din acest an, directorul Romgaz a susținut: ”Noi încercăm și se poate observa și din ce ne-am programat în ultimii ani, în jurul a un miliard lei, sensibil peste un miliard de lei, dar sperăm să și putem să le realizăm”.
Cu privire la investiția de la Iernut, Metea a dat asigurări că toate graficele arată că se va finaliza în termen.
Citește și:
Rețele moderne și infrastructură pentru mobilitate electrică
PPC România accelerează investițiile cu fonduri europene PPC România este unul dintre cei mai mari jucători de pe…
18 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
DEER a inaugurat stația de transformare 110/20kV Sibiu Vest
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a inaugurat astăzi noua stație de transformare 110/20kV Sibiu Vest din zona industrială…
13 noiembrie 2025
Monsson și Prime Batteries au semnat un memorandum pentru 1070 MWh de baterii destinate proiectelor din România și Europa
„Acest memorandum ne asigură o traiectorie clară pentru implementarea a 1070 MWh de sisteme pentru stocarea energiei pe…
12 noiembrie 2025
Chisăliță: Analiza corectă și integrată de mediu – condiție esențială pentru sustenabilitatea proiectelor hidroenergetice realizate în proporție de 70-90%
În ultimii ani, mai multe proiecte de hidrocentrale din România au devenit subiect de controversă între autorități, companiile…
12 noiembrie 2025
Clujul intră în forță pe piața energiei. Va produce curent și gaz la preț redus
După ce a refuzat oferte exorbitante din Elveția și Turcia, Consiliul Județean a ridicat, cu doar 12 milioane…
11 noiembrie 2025
Orașele viitorului, prefigurate la Cluj
Marile aglomerări urbane vor deveni producători și gestionari activi de energie prin soluții bazate pe digitalizare, surse regenerabile…
10 noiembrie 2025
Nova Power & Gas va aduce gaze lichefiate din SUA
Companiile Nova Power & Gas (NPG) Cluj, Transgaz Mediaș și Atlantic – See LNG Trade (Grecia) au semnat…
8 noiembrie 2025
Investiții
Nokian Tyres Oradea, prima fabrică de anvelope din lume, cu zero emisii de CO2
Nokian Tyres a organizat, marți, 18 noiembrie, un eveniment dedicat sustenabilității și viitorului producției industriale responsabile, confirmând statutul…
18 noiembrie 2025
Knauf ridică la Huedin cea mai mare fabrică de gips din Europa
Unitatea de producție care presupune o investiție de 88 milioane € va avea activitate în două schimburi, o…
18 noiembrie 2025
Seceta, provocarea numărul unu pentru cultivatori. Irigațiile devin obligatorii
Agricultura din România se află într-un punct de inflexiune, în care adaptarea la schimbările climatice nu mai este…
18 noiembrie 2025
De la lohn la leadership tehnologic – Regiunea Nord-Vest a României, pol al cooperării româno-germane
România a cunoscut o dezvoltare economică remarcabilă în ultimele două decenii. Totul a început treptat, odată cu demararea…
17 noiembrie 2025
Premierul Bolojan și Nokian Tyres analizează noi oportunități de dezvoltare în România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de…
17 noiembrie 2025
TECHconnect 2025. Lupta costului per piesă și de ce România nu poate face transferul la industria „5.0”
Diferența de cost per piesă dintre China, SUA și Europa s-a lărgit. Europa se confruntă cu fragmentare tehnologică,…
17 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
Infrastructură
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Apare a doua bucată de autostradă funcțională în Sălaj
Mobilizarea pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3) este una bună, apreciază șeful CNAIR,…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Turism
Marile hoteluri ale Transilvaniei și Banatului se promovează la Barcelona
Unitățile turistice Radisson Blu, Ibis, Timișoara, Grand Napoca din aceste regiuni ale României, alături de Marriott sau Sheraton…
18 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Darius Mârza: “Am creat Wonderland prin 400 de tranzacții imobiliare”
Fondatorul celui mai mare complex turistic din Ardeal, deținător al unui business de 150 milioane € pe Dealul…
11 noiembrie 2025
Educație
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Rezultate bune pentru studenții orădeni la „Student Design & Manufacturing Competition 2025”
Ediția a V-a a competiției naționale dedicată studenților s-a desfășurat la Universitatea din Oradea. Universitatea din Oradea a…
17 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Proiectul „MERIT”, un pas important pentru medicina orădeană
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, în parteneriat cu instituții din Ungaria, a lansat proiectul…
13 noiembrie 2025
Românii se răzgândesc: munca în străinătate nu mai e visul de altădată
Tot mai puțini români vor să lucreze în afara țării. Aplicările pentru job-urile din străinătate au ajuns la…
13 noiembrie 2025



