În perioada 24-26 martie 2017 se va desfășura Hunedoara Business Elite, un eveniment găzduit de Teatrul de Artă din Deva.
Doisprezece oameni de succes le vor vorbi în cadrul evenimentului hunedorenilor despre diverse aspecte ale unei afaceri, oferindu-le sfaturi sau învățăminte din experiența personală, care să-i ajute în special pe afaceriștii hunedoreni să nu se piardă în hățișul inerent oricărui business de tip start-up.
Iată, pe scurt, cine sunt cei 12 invitați:
LORAND SOARES SZASZ: Lorand este unul dintre cei mai apreciați experți în creșterea accelerată a firmelor din România. Este autorul mai multor cărți despre dezvoltarea afacerilor, susține seminarii, cursuri de antreprenoriat și vânzari în fiecare lună, în țară și în străinătate. A trecut prin experiențe grele în viață și afaceri, a avut succese incontestabile, dar a comis și greseli monumentale care au dus la mari pierderi financiare. Toate au contribuit la omul care este azi, desi este conștient că mai sunt multe lecții pe care trebuie să le învețe.
FLAVIU POP: Este Consultant Senior în domeniul Resurselor Umane la firma LEGES HR din Timișoara, dar activează în toată partea de Vest a României, având o experiență specială de lucru în zona Deva-Hunedoara, unde a fost primul Director de Resurse Umane al fabricii SUMITOMO ELECTRIC WIRING SYSTEMS (SEWS-R), ocazie cu care a cunoscut și modul de lucru al autorităților locale și felul în care a evoluat piața muncii timp de câțiva ani.
A trecut din postura de angajat în cea de angajator și din postura de „one man show” în firmă la liderul unei echipe fantastice. Știe ce înseamnă să schimbi 10 joburi în 3 ani și să ajungi de la grădinar într-o mică firmă din Portugalia la manager de dezvoltare în cea mai mare firmă de coaching din lume.
DORU DOROBĂȚ: „Dacă nu vomiți, leșini sau mori, continuă!” – am găsit aceste cuvinte pe pagina de Facebook a lui Doru Dorobăț. L-am întrebat dacă acest sfat poate fi aplicat și în business. Da, ne-a spus, doar că diferă puțin înțelesul: dacă rezultatele nu sunt imediate, nu ceda! Continuă! Implicarea, perseverența și concentrarea duc inevitabil la culegerea roadelor dorite.
Doru Dorobăț promovează sportul sub orice formă, celor care nu au posibilitatea să meargă la o sală de fitness le oferă variante în aer liber. Doru pune mare accent pe a face sport folosindu-ți propria greutate, aceleași exerciții pe care le-ai face într-o sală de sport se pot face și în aer liber sau chiar la birou. Trebuie doar să îți dorești, nu ai nevoie de aparatură scumpă sau de cine știe ce accesorii.
MIRCEA ENESCU este trainer senior de vânzări B2B, cu o experienţă de peste 10 ani în în instruirea echipelor de vânzări. Portofoliul său de clienți cuprinde nume precum Lindab, Wizrom, Elpreco, Pyramis, Bridgestone, Algernon, Baenninger, Fronius, Class, Prosep, SDA, Hydac și mulți alții. Cu peste 800 de zile de training livrate până în prezent, Mircea este un optimist greu de vindecat, plin de energie și de entuziasm, aflat permanent în căutare de noi cunoștințe și noi provocări, pasionat cu adevărat de profesia sa.
PAUL ADAM: Este ajutor de expert la Atelierul de Imagini și fondator Overnoiz. Cum adică ajutor de expert? Ana, soția lui, este fotograf. Paul este ajutorul ei la Atelierul de Imagini, în sensul că el a creat brandul, el marketează afacerea și el este copywriter, adică cel care scrie textele. Toate campaniile de lansare sunt făcute de el. În afară de asta, uneori când clienții ei solicită și servicii de videografie, cei doi soți fac echipă împreună.
BOGDAN VAIDA: Bogdan a „dat buzna” pe scena trainingului internațional în urmă cu opt ani, folosind prezentări Powerpoint incredibil de urâte, după cum el însuși le descrie. Din fericire, doi ani mai târziu, a trecut la traininguri și învățare prin practică, metodologii pe care le-a practicat cu devotament în toate trainingurile sale. Studenții lui spun despre el că îți face o schimbare de mentalitate cât ai spune acid dezoxiribonucleic.
Ce face, mai concret? Călătorește prin lume oferind traininguri experiențiale în diverse domenii de la managementul timpului până la tipologii comportamentale și traininguri de traineri.
ALEXANDRU NEGREA: Alex este unul dintre cei mai cunoscuți consultanți de social media din România. A început să scrie pe blog în 2006, când fenomenul nu era încă foarte cunoscut și de atunci păstrează această pasiune.Cu un traseu interesant între antreprenoriat, corporație și agenție, în 2010 s-a angajat ca Social Media Manager la Banca Comerciala Română, iar în martie 2013 a început să coordoneze departamentul de Facebook Marketing în cadrul agentiei Spada.
Din 2012 organizează cursuri de marketing şi comunicare în social media, pe care le-au absolvit, în ultimii trei ani, peste 400 de companii din România şi care sunt recunoscute în toată ţara.
ANCA GHEORGHIU: Se declară un om norocos, pentru că știe și înțelege cum este să fii și de o parte și de alta a unei companii, pentru că a fost pe rând: angajat, coordonator de echipă, responsabil cu strategia și viziunea, manager, ca mai apoi să își deschidă propria firmă de training, coaching și consultanță. Acum 5 ani, dintr-o poziție de management confortabilă, a constatat că ceea ce îi aducea infinit mai multă satisfacție este să dezvolte oameni, echipe și business-uri decât să crească doar cifre și cote de piață.
Dorința de a contribui și de a ajuta oamenii de afaceri români să își dezvolte afacerile și să le facă profitabile au ajutat-o să treacă în etapa de a transfera experiențe și de a dezvolta afaceri împreună cu ei.
HORAȚIU MANEA: Este de părere că pentru a crea un brand este necesară în primul rând o viziune asumată a celui care conduce afacerea – CEO, manager general, președinte al consiliului de administrație. Pornind de la această viziune, vor veni în sprijinul devenirii întru brand și alte elemente imperios necesare precum curajul, devotamentul, identificarea și selectarea celor mai bune resurse umane și, bineînțeles, financiare, dar și răbdarea, tenacitatea sau temporizarea.
Deși brandul captează toată faima, aceasta nu este totul, deoarece brandul este făcut posibil datorită modelului de business. În consecință, deciziile de brand-uire sunt determinate de modelul afacerii, iar, în cele din urmă, sursele capitalului brandului (valoarea financiară a brandului) sunt legate de afacerea în sine: producție, servisare, distribuție, inovație, strategia de preț, reclamă etc. De aceea, consider că nu sunt un creator de brand pentru clienții mei, ci, mai degrabă, un consultant de brand all-in-one care oferă patronilor de afaceri viziunea și priceperea sa în pasul de la afacere la brand.
HORIA SZABO: A terminat facultatea de Marketing si master-ul în Business Administration în cadrul ASE București și a fost jucător de baschet în divizia A. De aproximativ trei ani s-a întors în business-ul familiei sale, Conacul Archia, din Deva, în care își vede misiunea luând viață. A organizat aici mai bine de 150 de nunți, 100 de evenimente corporate și a avut aproximaiv 20.000 de turiști.
„Misiunea mea este să creez momente de neuitat, «ancore în timp» pentru alte persoane și pentru mine!”.
ALINA STATE: Este „mama lui Marinel” și asta îi ocupă aproape tot timpul. Ce mai rămâne se împarte între administrarea grupului de firme Avis, inclusiv al magazinelor PRO HD – un concept inedit pe piața județului, a cafenelei dependente de cultură „Jos pălăria”, a sălii de fitness „Sport Class” și nu în ultimul rând a cotidianului „Glasul Hunedoarei”. Pentru un om care și-a planificat să trăiască 24 de ore pe zi pare puțin cam mult. Pentru cineva care face lucrurile cu pasiune, este suportabil, spune doamna State.
MIRCEA NEICONI: Cu toate că este bunic, se bucură atunci când prietenii îi spun „Mircică”: „Dacă întrebați așa de mine în Hațeg, mă găsiți ușor!”. A înființat în urmă cu mai bine de 25 de ani firma Adaconi, punând la bază niște valori care au devenit fundamentale. Prin ele sunt filtrate deciziile, acțiunile, angajările și relațiile familiei Neiconi. Ele sunt: INTEGRITATE, EXCELENȚĂ, RESPECT PENTRU OAMENI.
Trăim într-o lume dinamică, prin natura umană avem nevoie de o viață socială. Nu îmi este indiferent în ce lume crește și se formează copilul meu. De aceea am investit în sport, cultură și presă, cele trei elemente ale unei vieți sănătoase, atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual.
Citește și:
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Se dă startul unei noi ediţii Color the Village la Grădinari
Nu mai puțin de 400 de voluntari vor ajunge în aceste zile satul Grădinari, din Caraş Severin, într-o…
6 iunie 2025
Comisarul pentru comerț al Regelui Charles s-a întâlnit cu primarul Clujului
Britanicii și-au oferit expertiza pentru direcțiile strategice de dezvoltare a municipiului, de la infrastructura verde la inovația urbană.…
5 iunie 2025
Familia Trump a pus ochii pe “cartierul Elena Udrea” de la Cluj
Manageri ai organizațiilor înființate de președintele american au sosit în România pentru a analiza două amplasamente dedicate investițiilor.…
5 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Investiții
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Infrastructură
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Turism
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Educație
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
