Fabrica de cutii de viteze Star Assembly din Sebeş, deţinută de germanii de la Daimler, o investiţie de peste 300 de milioane de euro, a devenit cel mai mare exportator din judeţul Alba şi unul dintre cei mai mari din economie, potrivit zf.ro.
În urmă cu un an fabrica nu se afla între cei mai mari 500 de exportatori din România. În ultimii ani cel mai mare exportator din judeţul Alba a fost Holzindustrie Schweighofer, austriecii cu afaceri de 400 de milioane de euro pe piaţa locală. În 2016, Holzindustrie Schweighofer se află pe poziţia a doua în judeţ.
Grupul german Daimler are două companii în top cinci cei mai mari exportatori din judeţul Alba în 2016 – Star Assembly şi Star Transmission Cugir. Star Assembly a avut exporturi de 350-450 de milioane de euro anul trecut. Compania a fost înfiinţată în 2013, iar în 2015, ultimul an pentru care există informaţii financiare publice disponibile, a avut o cifră de afaceri de 28 mil. euro, potrivit mfinante.
Cele două companii ale Daimler ar fi putut trece anul trecut de 500 mil. euro, susține sursa citată. De altfel, în aprilie 2016, reprezentanţii grupului german afirmau că pot ajunge la vânzări de un miliard de euro în România odată cu producţia unei noi cutii de viteze şi vor urca în topul exportatorilor.
Saltul înregistrat de fabrica Star Assembly vine după ce compania a inaugurat în aprilie 2016 o linie de producţie a cutiei de viteze automată cu nouă trepte 9G-TRONIC, dedicată automobilelor Mercedes-Benz. Noua cutie cu nouă trepte se regăseşte pe 20 de modele Mercedes-Benz, iar potenţialul său este de a ajunge la peste 800.000 de unităţi anual, produse la Stuttgart şi Sebeş. Volumul producţiei de la Sebeş din 2016 nu a fost comunicat, însă cutiile fabricate din aprilie anul trecut la Sebeş sunt cele mai avansate şi echipează inclusiv limuzine de lux precum E-Klasse sau S-Klasse.
În august 2013 Star Assembly SRL a primit un ajutor de stat de 37,4 mil. euro pentru a construi la Sebeş o fabrică de cutii de vi¬teze, pentru care investitorul ger¬man şi-a asumat crearea a 510 noi locuri de muncă. Pentru extinderea capacităţii, Daimler investeşte, în total, peste 300 de milioane de euro. În 2015, compania avea 321 de salariaţi, potrivit datelor de la mfinante.ro.
Filiala Star Assembly a fost înfiinţată în anul 2013 la locaţia din Sebeş, iar lansarea producţiei cutiei de viteze automate cu cinci trepte s-a realizat în acelaşi an. În anul 2014, pe poarta fabricii a ieşit prima cutie de viteze cu dublu ambreiaj cu şapte trepte. În prezent la Sebeş sunt 120.000 mp suprafaţă de producţie, iar la Cugir 25.000 mp. Din suprafaţa actuală de 120.000 mp, hala pentru cutia cu nouă trepte are 80.000 mp.
Citește și:
Mediciniștii clujeni își prezintă invențiile la Technology Transfer Days
Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMFIH) Cluj va organiza evenimentul în perioada 14-15 mai. Technology Transfer…
13 mai 2024
PitechPlus și Webhelp, integrate sub umbrela Concentrix
Furnizorul de software din Cluj-Napoca și compania Webhelp România au fost înglobate în liderul global în tehnologie și…
13 mai 2024
Facultatea de Business sărbătorește 30 de ani cu o suită de conferințe
Progresul continuu al instituției a determinat creșterea numărului de studenți, de la 34 în anul universitar 1995-1996, la…
13 mai 2024
Producătorii bio din Republica Moldova au venit la Cluj-Napoca
Expozanții din raionul Hîncești au oferit vizitatorilor de pe platoul Sălii Sporturilor produse alimentare ecologice. Târgul Produs de…
13 mai 2024
Cel mai mare utilaj agricol din lume, pe ogoarele de la Terracult, județul Arad
Viitorul agriculturii este strâns legat de tehnologie. Și-au dat seama de acest lucru și reprezentanții Terracult, una dintre…
13 mai 2024
„Noaptea Muzeelor 2024” – Muzica Palatelor Orădene, cu vin și bere
Sâmbătă, 18 mai, între orele 19:00-24:00, Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice (Oradea Heritage) deschide porţile obiectivelor turistice…
13 mai 2024
AntreprenorING 6.0, eveniment pentru studenți organizat de Universitatea Oradea
Baza „Gaudeamus”, de la Stâna de Vale, a Universității din Oradea (UO) a găzduit, în acest weekend, un…
13 mai 2024
Jocurile Naționale Special Olympics vor avea loc în weekend la Oradea
Cel mai mare eveniment sportiv dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale din România începe pe 17 mai la Oradea.…
13 mai 2024