Cel mai mare salon de vinuri din vestul țării, VINVEST – ediția a XIV-a, își deschide porțile pentru public vineri, de la ora 12:00, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, cu 299 de vinuri pregătite pentru degustare. Un loc aparte în programul VINVEST îl are Master Classul de șampanie/champagne în cadrul căruia vor fi prezentate reprezentanților HORECA 6 selecții originare din regiunea franceză Champagne.
“Ediția din acest an are multe noutăți pentru public. Pe lângă vestea minunată că îi avem parteneri în salon pe câțiva producători de șampanii renumiți internaționali, timișorenii și bănățenii vor putea degusta vinuri care se lansează în premieră națională: Cramele Hermeziu cu gama Vladomira, Cotnari SA cu gama Selecții formate din vinuri roșii și roze. Publicul poate câștiga sticle de vin la tombola orei, la tombolele evenimentului se câștigă vacanțe, iar în standuri sunt multe, multe surprize”, a spus Lucia Pîrvu, director VINVEST.
Master Class-ul de șampanie este o noutate pentru Timișoara și le aduce în atenție consumatorilor de șampanie produse foarte bune și autentice. “Îmi doresc să aduc adevărata Champagne în România și să vorbesc despre calitățile ei. Acest vin deosebit se produce doar în regiunea franceză Champagne pentru că doar acolo sunt îndeplinite condițiile de sol pentru vița de vie. În ceea ce privește Master Classul de Champagne din cadrul VINVEST, vom avea 6 champagnes, care vor fi prezentate de somelieri și viticultori cu o reputație internațională”, a spus Stephanie Munteanu Borca, partener în organziarea acestui master class.
“VINVEST este cel mai mare eveniment de profil din țară. Susținem acest eveniment care este foarte important pentru industrie”, a spus Florica Chirița, directorul Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, partener în organizare.
Înainte de Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara, în zilele 29 și 30 martie 2017, se desfășoară unul dintre cele mai importante concursuri naționale pentru vinurile românești.
“Avem vinuri foarte bune în concurs. Pentru a se derula în mod științific și corect, ne-am ocupat de organizare astfel încât nicio probă să nu fie dezavantajată. Avem un fel de olimpiadă la concurs. Sunt mai mulți participanți înscriși decât producători prezenți în salon. E un concurs cu prestigiu pentru producători”, a menționat Ioan Namoloșanu, membru de onoare în cadrul Asociației Degustătorilor Autorizați din România, de asemenea partener al evenimentului.
Președintele concursului, aflat la ediția a XII-a, Petre Badea, a evidențiat că față de alți ani, în 2017 sunt înscrise în concurs foarte multe vinuri roze. “S-au făcut multe investiții în domeniul vitivinicol din România. Drept urmare vedem și multe participări în concurs care are regulile unuia internațional. Avem 7 membri degustători experți ADAR. În prima zi vom juriza 7 serii de vinuri, în a doua zi 8 serii. Crește numărul de rozeuri participante în concurs, ca urmare și a faptului că piața le cere. Din totalul de 129 de probe, doar 30 la sută vor fi premiate”.
Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST este deschis publicului în perioada 31 martie – 2 aprilie.
La eveniment vor fi prezenți peste 20 de producători de vin. Astfel amintim: Casa de Vinuri Cotnari, Crama Aramic, Crama Dealul Dorului, Crama Delta Dunarii, Crama Dobra, Crama Hermeziu, Crama Ratesti, Crama Thesaurus, Cramele Cricova, Cramele Minis, Comuna Prundeni, Domeniile Anastasia, Domeniul Kelaru, Domeniile Samburesti, Domeniile Sera, Domeniile Tohani, Licorna Winehouse, Lumea Gourmet, Pivnitele Teo, Produse Moldovenesti – vinuri Republica Moldova, Via Viticola Sarica Niculitel, Vincon Romania, Vinuri de Macin, 1000 de chipuri și Villa Vinea.
Programul VINVEST
VINERI, 31 martie
12:00 – Deschiderea oficială a evenimentului
14:00 – Degustare de roze Cricova
15:00 – Cramele Miniș – Degustare trei vinuri roșii asociate cu preparate de brânză, fructe, etc.
16:00 – Vinuri de Măcin – Degustare special vin alb asociat cu peștele
17:00 – Master Class Champagne pentru reprezentanții HORECA din Banat
17:00 – Discuții privind oportunitățile turismului vitivinicol, alături de Vincon România și Domeniile Sâmburești.
18 :00 – Deschidere expoziție pictori Mihai Teodor Olteanu și Adrian Sabău
Pe parcursul zilei va fi organizată și tombola orei, care va avea ca premiu câte o sticlă de vin.
SÂMBĂTĂ, 1 aprilie
11:15 – Prezentare Valdo Invest cu tema: Produse Enologice La Food
12:00 – Decernarea Medaliilor obținute la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice VINVEST
13:00 – Pentru profesioniști – Degustarea vinurilor medaliate la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice VINVEST
15 :00 – Prezentare Descoperim România, despre turism vitivinicol la Wine Studio
15:20 – Lansare revistă Millesime
18:40 – Wine Studio – Dezbatere Turism vitivinicol: Crama Hermeziu, Domeniile Anastasia, Cotnari.
16:00 – Crama Hermeziu – Lansarea gamei de vin Vladomira
17:00 – Domeniile Anastasia – Degustarea vinului cu mass media, cu tematică, cele mai recomandate vinuri pentru Paște asociate cu preparate gastronomice
17:30 – Lansare Cotnari gama Selecții, vinuri roze și roșii
18:00 – Haiducii din Amărăști, concert live
19:00 – Concert Cristian Gacea
19:00 – Lansare carte MIHAIL GĂLĂȚANU
Pe parcursul zilei va fi organizată și tombola orei, care va avea ca premiu câte o sticlă de vin.
DUMINICĂ 2 aprilie
12:00 – Dans artistic cu copiii de la Centrul de Cultură și Artă Timișoara
13:00 – Show gastronomic susținut de elevii Colegiul “F.S. Nitti” Timișoara
15:00 – Decernarea premiilor pentru echipele showurilor gastronomice
16:00 – Premii cu bilet de intrare – Tombola vizitatorilor cu invitații – Tombola jurnalistului
Pe parcursul zilei va fi organizată și tombola orei, care va avea ca premiu câte o sticlă de vin.
Citește și:
Cum a salvat Hella 42 de tone de apă de la poluare
Compania timișană Hella Forvia anunță de ziua Pământului că, prin proiectul ”Reciclare în loc de poluare”, a reușit…
22 aprilie 2025
Cum va arăta Castelul Teleki. A fost cumpărat la un preț modic
Proiectul european de 12 milioane de euro presupune transformarea monumentului trecut prin mai multe mâini în centru cultural…
20 aprilie 2025
Maramureșul se conectează cu Europa. “Să profitați de reconstrucția Ucrainei!”
Administrația județeană îi cere ministrului transporturilor sprijin pentru ocolitoarea reședinței de județ și drumul rapid Baia Mare –…
18 aprilie 2025
Pasajul Decebal din Oradea va fi deschis circulației rutiere sâmbătă, 19 aprilie
Sâmbătă, 19 aprilie 20025, de la ora 15:00, se va deschide circulația pe pasajul subteran de sub Bulevardul…
18 aprilie 2025
Dorian Petrovici, BT: “Mirajul banilor rapizi este extrem de periculos”
Fraudele online au fost analizate de către directorul departamentului carduri al băncii clujene, în cadrul Centrului de Soluționare…
18 aprilie 2025
Aeronave militare la Aeroportul Oradea
Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
18 aprilie 2025
Banca Transilvania creditează Simtel cu 28 milioane € pentru un parc fotovoltaic
Societatea bancară din Cluj va acorda un credit de investiții de 16 milioane € și un credit punte…
18 aprilie 2025
Proiectul ZenAiOS vrea să facă din Oradea un Mecca AI în domeniul medical
Implicarea inteligenței artificiale în domeniul sănătății, proiect anunțat de orădeanul George Haber în urmă cu un an, care…
17 aprilie 2025
Investiții
Pasajul Decebal din Oradea va fi deschis circulației rutiere sâmbătă, 19 aprilie
Sâmbătă, 19 aprilie 20025, de la ora 15:00, se va deschide circulația pe pasajul subteran de sub Bulevardul…
18 aprilie 2025
Proiectul ZenAiOS vrea să facă din Oradea un Mecca AI în domeniul medical
Implicarea inteligenței artificiale în domeniul sănătății, proiect anunțat de orădeanul George Haber în urmă cu un an, care…
17 aprilie 2025
Tinerii din Bihor sunt atrași de agricultură
Peste 39 de milioane de euro au intrat în conturile tinerilor fermieri bihoreni. În satele bihorene se face…
17 aprilie 2025
Compania Silvania a finalizat campingul modern de la Lacul Vida
La recepție au participat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, Florin Copos, primarul comunei Dobrești, angajați din cadrul…
16 aprilie 2025
Homplex accelerează investițiile în inovație și leadership pentru a livra soluții smart în infrastructură
Homplex, companie antreprenorială românească specializată în furnizarea de soluții inovatoare pentru siguranță, confort și eficiență energetică, își consolidează…
16 aprilie 2025
Se pregătește inaugurarea noului pod hobanat peste Someș la Satu Mare
Lucrările la noul pod hobanat peste râul Someș din Satu Mare se apropie de final. Primarul Kereskenyi Gabor…
16 aprilie 2025
Un nou pasaj suprateran pe Centura Oradea peste linia Tram-trenului spre Băile Felix
Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de realizare a unui pasaj rutier suprateran…
15 aprilie 2025
Tânăra cramă HB Wine din Miniș intră în Liga campionilor vinului românesc
Cu patru Medalii de Aur obținute la Premiile de excelență Vinul.ro 2025, Crama HB Wine s-a clasat pe…
14 aprilie 2025
Infrastructură
Maramureșul se conectează cu Europa. “Să profitați de reconstrucția Ucrainei!”
Administrația județeană îi cere ministrului transporturilor sprijin pentru ocolitoarea reședinței de județ și drumul rapid Baia Mare –…
18 aprilie 2025
Pasajul Decebal din Oradea va fi deschis circulației rutiere sâmbătă, 19 aprilie
Sâmbătă, 19 aprilie 20025, de la ora 15:00, se va deschide circulația pe pasajul subteran de sub Bulevardul…
18 aprilie 2025
Drumul spre minicentura de nord a Clujului, modernizat după 15 ani
Între timp, numărul locuitorilor din comuna Chinteni s-a mărit de la 1.700 la 7.000. Șoseaua nu este recepționată,…
16 aprilie 2025
Se pregătește inaugurarea noului pod hobanat peste Someș la Satu Mare
Lucrările la noul pod hobanat peste râul Someș din Satu Mare se apropie de final. Primarul Kereskenyi Gabor…
16 aprilie 2025
Centura Făgărașului, 6 km de drum nou, finalizată de STRABAG cu 6 luni mai devreme
Centura Municipiului Făgăraș, în valoare de 47 milioane lei, construită de compania STRABAG, a depășit 90% grad de…
15 aprilie 2025
Un nou pasaj suprateran pe Centura Oradea peste linia Tram-trenului spre Băile Felix
Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de realizare a unui pasaj rutier suprateran…
15 aprilie 2025
În vizită la Primărie, ambasadorul Țărilor de Jos a pedalat prin Oradea
Primăria Oradea a avut luni, 14 aprilie 2025, onoarea de a primi vizita Excelenței Sale Willemijn van Haaften,…
14 aprilie 2025
Oradea, exemplu de bune practici în utilizarea fondurilor PNRR
Oradea se clasează pe locul V dintre municipiile din România în ceea ce privește absorbția fondurilor europene prin…
14 aprilie 2025
Turism
Aeronave militare la Aeroportul Oradea
Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
18 aprilie 2025
Compania Silvania a finalizat campingul modern de la Lacul Vida
La recepție au participat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, Florin Copos, primarul comunei Dobrești, angajați din cadrul…
16 aprilie 2025
TuȘiTulcea – Festival de savori dobrogene
Tulcea celebrează din nou gustul unic al scrumbiei dunărene și tradițiile pescărești, în cadrul Festivalului „Scrumbii de Rusalii”,…
16 aprilie 2025
Oradea descoperită prin tururi ghidate ale comorilor arhitecturale
Începe Oradea City Hunt, ediția 2025, turul interactiv al comorilor arhitecturale din centrul orașului. Oradea City Hunt reprezintă o…
16 aprilie 2025
Lucrători indieni și nepalezi în creierii Munților Șureanu
Ajunși în creierii Munților Șureanu, acolo unde odinioară rezida nucleul stăpânirii dace, apoi romane, la Resortul Sf. Petru,…
15 aprilie 2025
Performanțele firmelor din Brașov, Covasna și Harghita, celebrate la Gala The Voices of Business
Transilvania Business a continuat seria evenimentelor de prestigiu în care premiază performanța în afaceri, organizând Gala The Voices…
14 aprilie 2025
Aradul mizează pe „Turismul de o zi”
Arădenii sunt invitați să-și descopere județul prin „Turismul de o zi”. Moneasa, Căsoaia, cu tabăra școlară, Ghiorocul, denumit…
11 aprilie 2025
Târgul de Paști umple Cetatea Oradea de veselie și bunătăți
Vineri, 11 aprilie, începe o nouă ediție a Târgului de Paști. Timp de 11 zile, Cetatea Oradea va…
10 aprilie 2025
Educație
Aeronave militare la Aeroportul Oradea
Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
18 aprilie 2025
Tinerii din Bihor sunt atrași de agricultură
Peste 39 de milioane de euro au intrat în conturile tinerilor fermieri bihoreni. În satele bihorene se face…
17 aprilie 2025
ARDT Oradea, ONG-ul născut dintr-un pariu, a aniversat 10 ani
Sala de evenimente Fix a Palatului Baroc din Oradea a găzduit, marți seara, 15 aprilie 2025, aniversarea de…
16 aprilie 2025
Oradea descoperită prin tururi ghidate ale comorilor arhitecturale
Începe Oradea City Hunt, ediția 2025, turul interactiv al comorilor arhitecturale din centrul orașului. Oradea City Hunt reprezintă o…
16 aprilie 2025
O echipă a Universității Oradea a câștigat un loc I la Robotic Tournament din Polonia
Echipa de robotică TOR, formată din studenți și absolvenți ai Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică (IMT) din…
15 aprilie 2025
Apare o nouă facultate la Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj
Senatul Universității Iuliu Hațieganu (UMFIH) a validat numirea conferențiarului Cosmin Caraiani în funcția de decan al celei mai…
15 aprilie 2025
Colaborări cu impact: o firmă locală poate să devină globală fără să iasă din Cluj
Într-un Cluj în continuă transformare, unde companiile caută nu doar eficiență, ci și autenticitate, parteneriatele care pun oamenii…
15 aprilie 2025
În vizită la Primărie, ambasadorul Țărilor de Jos a pedalat prin Oradea
Primăria Oradea a avut luni, 14 aprilie 2025, onoarea de a primi vizita Excelenței Sale Willemijn van Haaften,…
14 aprilie 2025
Zi de Zi știri economice:
