Producătorul de sisteme de siguranţă auto Autoliv România va investi în acest an peste 40 mil. euro pentru creşterea capacităţilor de producţie în fabricile de componente auto deţinute pe plan local. Autoliv deţine în România fabrici în Braşov, Prejmer, Lugoj, Sfântu Gheorghe şi Reşiţa, iar la începutul acestei luni suedezii au deschis o unitate de producţie a volanelor în Oneşti, judeţul Bacău, unde au angajat aproximativ 100 de oameni.
Pe lângă unităţile de producţie a componentelor auto, suedezii mai deţin la nivel local centre de inginerie şi dezvoltare în Braşov şi Timişoara, dar şi un centru european de competenţe IT şi numeroase funcţii suport pentru subsi¬diarele Autoliv din România şi din Europa.
”Proiectele de investiţii din anul 2016 s-au concentrat pe insta¬larea de noi linii de pro-ducţie, pentru asigurarea ca¬paci¬tăţilor necesare creşterii vânzărilor realizate şi au avut o valoare de peste 40 de milioane de euro. În acest an, vom continua planurile de investiţii pentru susţinerea nevoii de creştere a capacităţilor de producţie, alocând fonduri similare cu cele din anul 2016”, a spus Ionel Fierbinţeanu, managing director al Autoliv România, citat de zf.ro.
În cursul anului 2016, Autoliv România a asigurat prin planul de investiţii mărirea capacităţilor de producţie, pentru a putea furniza clienţilor săi volume crescute, în valoare de peste 10%, faţă de anul anterior, potrivit oficialilor Autoliv. Compania produce în fabricile locale centuri de siguranţă, chingă pentru centurile de siguranţă, generatoare de gaz pentru airbag, module de airbag, dar şi airbaguri şi volane. Autoliv produce în principal pentru pieţele externe, pentru clienţi precum BMW, Volkswagen, Renault sau Ford.
Potrivit sursei citate, principalele proiecte ale comaniei Autoliv în acest an sunt direc-ţionate spre segmentul centurilor de siguranţă şi sunt dez¬voltate, în principal, cu clienţii existenţi. Oficialii com¬paniei prognozează pentru 2017 o creştere cu 3% a pieţei, faţă de anul precedent.
Compania a ajuns la peste 10.500 de angajaţi în fabriciile locale şi intenţionează să mai recruteze în acest an încă aproximativ 500 de oameni, creşterea personalului provenind din departamentele de producţie şi inginerie pentru implementarea proiectelor noi din acest an.
Citește și:
Producția auto în Europa scade procentual cu cât crește cea a Chinei. Integrarea în sectorul de apărare, încărcarea necesară industriei automotive
Industria automotive europeană trebuie să facă față simultan provocărilor tehnologice și produselor cu costuri mai reduse din China,…
9 mai 2025
Rombat lansează o aplicație digitală care simplifică gestionarea garanțiilor pentru baterii
Compania estimează că 70% dintre clienți vor opta pentru certificatul digital de garanție până la finalul acestui an…
6 mai 2025
Show auto la Baia Mare. Autorulotele, prezentate în premieră
Camera de Comerț și Industrie Maramureș (CCIM) în parteneriat cu Baia Mare Value Centre (BMVC) vor organiza, în…
6 mai 2025
„Du-mă acasă măi tramvai …”
Deși tramvaiul este mijlocul de transport în comun considerat cel mai nepoluant și cu o capacitate mare de…
1 mai 2025
ATP Group devine partener oficial Maxus în România
ATP Group anunță extinderea portofoliului său auto prin integrarea brandului Maxus, devenind partener oficial al Quantum Auto Max…
30 aprilie 2025
Impuls pentru autonomia electrică: ZF duce tehnologia extensorului de autonomie la un nou nivel
ZF continuă să dezvolte sistemele extensorilor de autonomie electrică: Începutul producției, în 2026 Autonomie mai mare, emisii reduse:…
29 aprilie 2025
Sectorul de activitate Automotive al Continental se va numi în viitor Aumovio
Aumovio combină tradiția și o poziție puternică pe piața industriei automotive cu ambiția de a modela în continuare…
28 aprilie 2025
Summer internship la Star Transmission și Star Assembly
Știm că începuturile pot fi neclare, iar trecerea de la teorie la practică vine adesea cu întrebări și…
11 aprilie 2025
Investiții
Corturile LANCO produse în Tălmaciu, suport pentru operațiuni în toată lumea
LANCO România, parte vitală a grupului german LANCO, reprezintă unitatea principală de producție a grupului. În fabrica de…
12 mai 2025
Seară de business networking organizată de BNI Oradea la Ramada by Wyndham
Antreprenorii și profesioniștii care doresc să-și extindă rețeaua de contacte, să dezvolte parteneriate și să descopere noi oportunități…
9 mai 2025
ENEVO Group, desemnat contractor general pentru parcul fotovoltaic CEF Helios Arad
CEF Helios Arad va fi cel mai mare proiect fotovoltaic cu amplasare a panourilor E-W din Europa de…
9 mai 2025
Do you speak bankish? sau despre limba „banchereză”, cu un fost bancher
IMM-urile au nevoie de un „Doctor de Business” susține Răzvan Cheregi, fost bancher, în prezent consilier financiar la…
9 mai 2025
Producția auto în Europa scade procentual cu cât crește cea a Chinei. Integrarea în sectorul de apărare, încărcarea necesară industriei automotive
Industria automotive europeană trebuie să facă față simultan provocărilor tehnologice și produselor cu costuri mai reduse din China,…
9 mai 2025
Tehnologia care trage România în viziunea CFR Călători
CFR Călători a prezentat pe rețelele de socializarea locomotivele electrice LEMA modernizate de către Uzina Softronic din Craiova.…
9 mai 2025
Premieră națională la Oradea: PESA aduce primul tren RE-R pentru România!
Primul tren regional electric construit de PESA Polonia pentru România va fi prezentat în premieră absolută la Oradea,…
8 mai 2025
Vest Build și Infra Expert pot începe decolmatarea Lacului cu pâlnie – Vida
Miercuri, 7 mai 2025, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reconstrucție ecologică prin decolmatare…
7 mai 2025
Infrastructură
Dimex a semnat contractul de 1,1 miliarde € pentru Metropolitana Clujului
Asocierea condusă de societatea bistrițeană trebuie să realizeze în patru ani proiectarea și execuția variantei ocolitoare și drumurilor…
12 mai 2025
Tehnologia care trage România în viziunea CFR Călători
CFR Călători a prezentat pe rețelele de socializarea locomotivele electrice LEMA modernizate de către Uzina Softronic din Craiova.…
9 mai 2025
Angajatori de top la Târgul de Carieră Feroviară
Cea de-a X-a ediție a Târgului de Carieră Feroviară în România, organizat de platforma Carieră Feroviară în România…
9 mai 2025
Premieră națională la Oradea: PESA aduce primul tren RE-R pentru România!
Primul tren regional electric construit de PESA Polonia pentru România va fi prezentat în premieră absolută la Oradea,…
8 mai 2025
Vest Build și Infra Expert pot începe decolmatarea Lacului cu pâlnie – Vida
Miercuri, 7 mai 2025, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reconstrucție ecologică prin decolmatare…
7 mai 2025
Parteneriat CJ Arad – CNAIR pentru Centura de Nord – Est a Aradului
Consiliul Județean (CJ) Arad a încheiat acordul de parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR),…
7 mai 2025
Primul zbor cargo pe Aeroportul Oradea
Marți, 6 mai 2025, a aterizat primul avion cargo, de marfă, pe Aeroportul Oradea, singurul aeroport din România…
6 mai 2025
Aradul investește 450 de mil. lei pentru modernizarea drumurilor din județ
Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, consideră că întreținerea drumurilor este la fel de importantă ca și…
6 mai 2025
Turism
Muzeele orădene participă împreună la Noaptea Europeană a Muzeelor
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în 17 mai a.c. mult așteptatul eveniment de anvergură europeană…
12 mai 2025
Expoziție Lee Miller la Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri
O expoziție-eveniment, dedicată fotografei și corespondentei de război Lee Miller, s-a deschis la Casa Regelui Charles al III-lea…
12 mai 2025
„Vara la Moneasa 2025”, un program plin de evenimente în stațiunea Moneasa
Pentru prima oară după peste un deceniu, stațiunea Moneasa are un program estival structurat coerent, cu activități culturale,…
8 mai 2025
Vest Build și Infra Expert pot începe decolmatarea Lacului cu pâlnie – Vida
Miercuri, 7 mai 2025, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reconstrucție ecologică prin decolmatare…
7 mai 2025
Eveniment culinar – Festivalul Cârnatului Proaspăt de la Nădlac – în 10 – 11 mai
Unul dintre cele mai așteptate evenimente culinar – gastronomice din Vestul țării va avea loc în weekend la…
6 mai 2025
Aradul investește 450 de mil. lei pentru modernizarea drumurilor din județ
Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, consideră că întreținerea drumurilor este la fel de importantă ca și…
6 mai 2025
Greii turismului românesc se adună la Wonderland
În resortul din comuna Feleacu va avea loc, între 13 și 16 noiembrie, Wonder Destinations, cel mai complex…
6 mai 2025
Nina Moldovan: “Vrem să creăm o comunitate a oamenilor de afaceri basarabeni la Cluj”
Consulul onorific al Republicii Moldova și-a propus să promoveze aici businessurile din țara vecină, inclusiv un festival al…
5 mai 2025
Educație
Muzeele orădene participă împreună la Noaptea Europeană a Muzeelor
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în 17 mai a.c. mult așteptatul eveniment de anvergură europeană…
12 mai 2025
La Oradea au fost decernate Premiile „Dr. Mózes Carol“, ediția a XIII-a
Sâmbătă, 10 mai 2024, în sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Oradea, a avut loc ceremonia de decernare a…
12 mai 2025
Bursă a Locurilor de Muncă și Târgul ofertelor educaționale la Oradea Arena
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă din Bihor vor avea șanse de a-și alege jobul dorit,…
12 mai 2025
Seară de business networking organizată de BNI Oradea la Ramada by Wyndham
Antreprenorii și profesioniștii care doresc să-și extindă rețeaua de contacte, să dezvolte parteneriate și să descopere noi oportunități…
9 mai 2025
Do you speak bankish? sau despre limba „banchereză”, cu un fost bancher
IMM-urile au nevoie de un „Doctor de Business” susține Răzvan Cheregi, fost bancher, în prezent consilier financiar la…
9 mai 2025
Angajatori de top la Târgul de Carieră Feroviară
Cea de-a X-a ediție a Târgului de Carieră Feroviară în România, organizat de platforma Carieră Feroviară în România…
9 mai 2025
Stiglitz l-a desființat pe Trump la Cluj. „Americanii au ales pe cine nu trebuia”
Laureatul Premiului Nobel pentru economie a criticat dur noua administrație de la Washington și nu îi dă nicio…
8 mai 2025
DevTalks 2025 transformă Bucureștiul în epicentrul tehnologiei din Europa de Sud-Est
Peste 7.000 de participanți și peste 150 speakeri și giganți globali, precum OpenAI, Microsoft și GitHub vor fi…
7 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
