România s-a aflat pe primul loc în Uniunea Europeană (UE), anul trecut, la suprafața cultivată de floarea soarelui și porumb, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS).
La floarea soarelui, România ocupă locul unu atât la suprafața cultivată cât și la producția realizată. Astfel, conform INS, suprafața a urcat cu 4.000 hectare, la peste 1,01 milioane, iar producția cu 168.000 tone, la 1,95 milioane.
În ceea ce privește porumbul boabe, România ocupă tot prima poziție la suprafața cultivată și locul doi la producția realizată, după Franța. Suprafața cultivată s-a diminuat cu 107.000 hectare, la 2,49 milioane, iar producția a crescut cu 1,03 milioane tone, la 10 milioane.
România a ocupat la grâu locul cinci în ceea ce privește suprafața cultivată, cu 2,11 milioane hectare, după Franța, Germania, Polonia, Spania. Aceeași poziție o deține și la producția realizată, după Franța, Germania, Regatul Unit și Polonia, cu 8,28 milioane tone.
La cartofi, țara se află pe locul trei la suprafața cultivată, cu 185.000 hectare, după Polonia, Germania și locul șapte la producția realizată, cu 2,68 milioane tone, după Germania, Polonia, Franța, Olanda, Regatul Unit, Belgia.
Citește și:
Inovând împreună cu natura. Un nou capitol în ameliorarea plantelor
Privind la progresul tehnologic rapid din lume, observăm că impactul inovației asupra dezvoltării nu depinde doar de idei…
12 mai 2025
Zilele Horticulturii Clujene: trei zile pline în campusul USAMV
Ateliere tematice, demonstrații cu drone, activități recreative și vânzări de flori, legume sau pomi fructiferi sunt câteva dintre…
12 mai 2025
TRANSAVIA și Fragedo, branduri de referință în elita Brand Finance® Romania 2025
TRANSAVIA, liderul pieței avicole din România, și-a consolidat poziția în prestigiosul top publicat de Brand Finance® Romania 50,…
9 mai 2025
100 de producători și meșteri se adună la Muzeul Satului din Cluj
Festivalul Creației și Artelor Iarmaroc la Sat va avea loc, în perioada 4-6 iulie, în Parcul Etnografic Romulus…
9 mai 2025
Eveniment culinar – Festivalul Cârnatului Proaspăt de la Nădlac – în 10 – 11 mai
Unul dintre cele mai așteptate evenimente culinar – gastronomice din Vestul țării va avea loc în weekend la…
6 mai 2025
Sibiu Wine Festival, un regal al vinurilor
Sibiu Wine Festival transformă Sibiul în epicentrul iubitorilor de vinuri premium printr-un eveniment exclusivist, dar accesibil publicului larg.…
6 mai 2025
Probleme cu viermii sârmă și gărgărița frunzelor de porumb? Alege soluția de la Summit Agro!
Agriotes spp. – viermii sârmă sau gândacii pocnitori Pe tot globul se întâlnesc peste 8000 de specii…
5 mai 2025
Crama DeMatei, crama anului la London Wine Awards
Crama DeMatei reușește din nou performanțe deosebite pentru vinul românesc, obținând titlurile de Crama Românească a Anului și…
5 mai 2025
Investiții
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
Mai știm să mărșăluim?! Sau e ca mersul pe bicicletă
Hectarele industriei de apărare a României, dominate de clădiri părăsite și verdeață spontană, sunt, totuși, un asset. Dincolo…
14 mai 2025
Pe 20 mai încep lucrările la lotul Chiribiș – Biharia din Autostrada Transilvania
La patru ani și jumătate de la finalizarea primului tronson din Autostrada A3 Transilvania: Borș2 – Biharia, de…
14 mai 2025
Deficit în creștere la Banca Națională a României
Potrivit Băncii Naționale a României (BNR), în perioada ianuarie-martie 2025 (date provizorii) contul curent al balanţei de plăţi…
14 mai 2025
Corturile LANCO produse în Tălmaciu, suport pentru operațiuni în toată lumea
LANCO România, parte vitală a grupului german LANCO, reprezintă unitatea principală de producție a grupului. În fabrica de…
12 mai 2025
Seară de business networking organizată de BNI Oradea la Ramada by Wyndham
Antreprenorii și profesioniștii care doresc să-și extindă rețeaua de contacte, să dezvolte parteneriate și să descopere noi oportunități…
9 mai 2025
ENEVO Group, desemnat contractor general pentru parcul fotovoltaic CEF Helios Arad
CEF Helios Arad va fi cel mai mare proiect fotovoltaic cu amplasare a panourilor E-W din Europa de…
9 mai 2025
Infrastructură
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
Pe 20 mai încep lucrările la lotul Chiribiș – Biharia din Autostrada Transilvania
La patru ani și jumătate de la finalizarea primului tronson din Autostrada A3 Transilvania: Borș2 – Biharia, de…
14 mai 2025
Maravet s-a mutat în cel mai mare depozit din județul Maramureș
Distribuitorul băimărean de produse pentru animale a închiriat depozitul pentru 15 ani de la dezvoltatorul de spații logistice…
12 mai 2025
Dimex a semnat contractul de 1,1 miliarde € pentru Metropolitana Clujului
Asocierea condusă de societatea bistrițeană trebuie să realizeze în patru ani proiectarea și execuția variantei ocolitoare și drumurilor…
12 mai 2025
Tehnologia care trage România în viziunea CFR Călători
CFR Călători a prezentat pe rețelele de socializarea locomotivele electrice LEMA modernizate de către Uzina Softronic din Craiova.…
9 mai 2025
Angajatori de top la Târgul de Carieră Feroviară
Cea de-a X-a ediție a Târgului de Carieră Feroviară în România, organizat de platforma Carieră Feroviară în România…
9 mai 2025
Premieră națională la Oradea: PESA aduce primul tren RE-R pentru România!
Primul tren regional electric construit de PESA Polonia pentru România va fi prezentat în premieră absolută la Oradea,…
8 mai 2025
Turism
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
13 mai 2025
Muzeele orădene participă împreună la Noaptea Europeană a Muzeelor
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în 17 mai a.c. mult așteptatul eveniment de anvergură europeană…
12 mai 2025
Expoziție Lee Miller la Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri
O expoziție-eveniment, dedicată fotografei și corespondentei de război Lee Miller, s-a deschis la Casa Regelui Charles al III-lea…
12 mai 2025
„Vara la Moneasa 2025”, un program plin de evenimente în stațiunea Moneasa
Pentru prima oară după peste un deceniu, stațiunea Moneasa are un program estival structurat coerent, cu activități culturale,…
8 mai 2025
Vest Build și Infra Expert pot începe decolmatarea Lacului cu pâlnie – Vida
Miercuri, 7 mai 2025, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reconstrucție ecologică prin decolmatare…
7 mai 2025
Eveniment culinar – Festivalul Cârnatului Proaspăt de la Nădlac – în 10 – 11 mai
Unul dintre cele mai așteptate evenimente culinar – gastronomice din Vestul țării va avea loc în weekend la…
6 mai 2025
Aradul investește 450 de mil. lei pentru modernizarea drumurilor din județ
Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, consideră că întreținerea drumurilor este la fel de importantă ca și…
6 mai 2025
Educație
Târgul de Carte Gaudeamus revine la Oradea în perioada 14 – 18 mai
Miercuri, 14 mai, se deschide cel mai iubit și citit târg de carte din România, la Oradea. Târgul…
13 mai 2025
Prima ediție a Galei Femeia Antreprenor de Succes, la Federația Patronilor Bihor
Ziua Mamei, aniversată în prima duminică din luna mai, a fost marcată de Federația Patronilor Bihor (FPB) prin…
13 mai 2025
Muzeele orădene participă împreună la Noaptea Europeană a Muzeelor
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în 17 mai a.c. mult așteptatul eveniment de anvergură europeană…
12 mai 2025
La Oradea au fost decernate Premiile „Dr. Mózes Carol“, ediția a XIII-a
Sâmbătă, 10 mai 2024, în sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Oradea, a avut loc ceremonia de decernare a…
12 mai 2025
Bursă a Locurilor de Muncă și Târgul ofertelor educaționale la Oradea Arena
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă din Bihor vor avea șanse de a-și alege jobul dorit,…
12 mai 2025
Seară de business networking organizată de BNI Oradea la Ramada by Wyndham
Antreprenorii și profesioniștii care doresc să-și extindă rețeaua de contacte, să dezvolte parteneriate și să descopere noi oportunități…
9 mai 2025
Do you speak bankish? sau despre limba „banchereză”, cu un fost bancher
IMM-urile au nevoie de un „Doctor de Business” susține Răzvan Cheregi, fost bancher, în prezent consilier financiar la…
9 mai 2025
Angajatori de top la Târgul de Carieră Feroviară
Cea de-a X-a ediție a Târgului de Carieră Feroviară în România, organizat de platforma Carieră Feroviară în România…
9 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
