Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Lansarea regională a Romanian Building Awards (RBA) 2017

Miercuri, 12 Aprilie la The Office, va avea loc lansarea regională a Romanian Building Awards (RBA) 2017  – Premiile Naţionale pentru Spaţiul Construit, în cadrul Conferinţei Internaţionale New Cities Cluj- Napoca.  Romanian Building Awards este un proiect ambiţios, aflat la a doua ediţie, care a pornit la drum cu gândul la necesitatea edificării unei culturi a calităţii spaţiului construit în România.

Proiectul, având ca iniţiatori şi organizatori Ordinul Arhitecţilor din România, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ”Ion Mincu”, Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii şi Asociaţia Pro Event în colaborare cu Revista IGLOO, Romania şi SpatiulConstruit.ro, îşi propune să identifice şi să promoveze cele mai valoroase proiecte construite recent în România, proiecte care au potenţialul de a deveni parte a patrimoniului naţional. „Am convingerea că trebuie să contribuim prin diferite mijloace la creşterea culturii construirii în România. Recunoaşterea valorilor recente, ale prezentului şi premierea lor este unul dintre acestea. Vrem să construim o tradiţie din a celebra împreună cu toţi cei care contribuie, dar mai ales cu cei care beneficiază de performanţele acestora, societatea şi comunităţile, această componentă fundamentală a vieţii noastre, spaţiul construit”, a declarat preşedintele boardului RBA, Şerban Ţigănaş.

Proiectul RBA 2017 a fost deja lansat în Bucureşti în cadrul SHARE International Forum of Architecture and Engineering, în data de 22 martie, urmând a fi lansat în fiecare dintre oraşele Iasi, Cluj- Napoca şi Timişoara pe parcursul lunii aprilie 2017.

La Cluj-Napoca, lansarea Romanian Building Awards 2017 va avea loc în prezenţa membrilor Boardului RBA Arh. Serban TIGANAS – Presedinte Ordinul Arhitectilor din Romania, Florin Mindirigiu – Preşedinte Pro event, Marian POPA – Manager Deutsche Bank Global Technology, alături de personalităţi marcante în domeniul arhitecturii la nivel internaţional, oameni de cultură, arhitecţi, antreprenori.

La Romanian Building Awards sunt invitate să participe proiectele de construcţii finalizate în ultimii 2 ani. Perioada de înscriere a proiectelor pentru premiile RBA 2017 este 1 aprilie – 1 iulie, informaţii privind condiţiile de înscriere putând fi consultate la www.rba.spatiulconstruit.ro. Anunţarea premiilor se va face în cadrul Galei RBA planificată pe 6 noiembrie la Bucureşti. Proiectele depuse vor trece prin filtrul BOARDULUI, care va anunţa la data de 1 septembrie 2017 lista nominalizărilor, urmand ca evaluarea să fie realizată de un un juriu internaţional.

In 2016, juriul internaţional  al Romanian Buildings Awards ediţia 2016 a decis acordarea a două premii pentru proiectele care au avut o perspectivă diferită asupra spaţiului public românesc şi au adus contribuţii substanţiale calităţii mediului construit, îmbunătăţind contextul şi dând valoare profesiei prin felul în care abordează locuirea şi comunitatea.

Alături de aceste două premii au fost acordate şi patru menţiuni speciale pentru proiectele care s-au remarcat prin calitatea spaţiului, inovaţie şi reactivarea zonelor urbane.

Proiectele sunt evaluate nu numai din punct de vedere estetic şi tehnic, dar mai ales din perspectiva impactului social, cultural, economic pe care îl au asupra publicului larg. Pagina oficiala a competitiei este rba.share-architects.com Romanian Building Awards (RBA) completează seria conferinţelor internaţionale de arhitectură LAUD, INGLASS, RIFF şi GIS – reunite sub platforma (unică in România) dedicată domeniului arhitecturii: SHARE – share-architects.com dezvoltată de asociaţia culturală PRO EVENT şi agenţia de comunicare ABplus events.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Hardwork sau Network? Învață  la Masterclass-ul susținut de Andy Lopata 

Articolul următor

Companii de renume, gadget-uri și competiție pentru startup-uri la cea de-a 4-a editie Techsylvania.

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share