Teraplast Bistriţa, producător de profile din materiale din plastic, intenţionează să acceseze două credite în valoare totală de 60,4 milioane lei (circa 13 mil.euro) de la Banca Transilvania, pentru a finanţa proiectele de investiţii de maxim 72 milioane lei programate pentru acest an, potrivit zf.ro.
Conducerea Teraplast a aprobat în acest sens accesarea a două credite de investiţii, de 32,9 milioane lei, respectiv 27,5 milioane lei, pentru o perioadă de 84 luni, susține sursa citată.
Conform datelor furnizate de Bursa de Valori Bucureşti, Teraplast este deţinută de omul de afaceri Dorel Goia, cu o participaţie de 46,77%, în timp ce compania KJK FUND II, cu sediul în Luxemburg, deţine 10%, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa de capital de la Bucureşti.
Grupul Teraplast include compania Teraplast, subsidiara TeraSteel (noua denumire a Plastsistem din ianuarie 2017), TeraGlass, Teraplast Logistic și Politub.
Grupul Teraplast exporta in Germania, Austria, Ungaria, Slovenia, Cehia, Slovacia, Italia, Bulgaria, Serbia sau Belgia.
Facilitățile de producție ale companiilor din Grup sunt localizate în Parcul Industrial Teraplast, dezvoltat pe o suprafață de peste 200.000 mp, în extravilanul municipiului Bistrita. În perioada 2007-2014, grupul Teraplast a investit peste 260 de milioane de lei în dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție.
Sursa foto: teraplast.ro
Citește și:
20 de ani pentru o groapă
Diriguitorii Spitalului Regional de Urgență (SRU) Cluj vor să construiască la foc automat, în patru ani, un obiectiv…
18 mai 2024
Oradea are aeroport nou. S-a inaugurat noul terminal al Aeroportului Oradea
Un terminal la cele mai înalte standarde, de două ori și jumătate mai mare decât vechiul terminal, și…
18 mai 2024
Festivalul Creației și Artelor Iarmaroc la Sat în Parcul Etnografic Cluj
Mai mult de 50 de creatori adunați într-un singur loc au pornit Iarmaroc la sat, un festival ce…
18 mai 2024
PORR Construct a finalizat Centura Sântandrei cu trei luni mai devreme
Vineri, 17 mai, s-a semnat procesul verbal de dare în circulație a Centurii Sântandrei. Traficul rutier va fi…
18 mai 2024
Marii constructori și-au căutat angajați la „Bursa Locurilor de Muncă” de la Oradea
Selina, Construcții Erbașu, Webuild Oradea și Dumexim au avut o ofertă consistentă de locuri de muncă pentru sectorul…
17 mai 2024
Animawings începe operarea zborurile Cluj – București
Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a anunţat debutul curselor spre Bucureşti operate în premieră de compania aeriană…
17 mai 2024
Porsche pregătește “o investiție de proporții” la Cluj. Cum va arăta noul centru
Complexul cu showroom de prezentare și service va fi amplasat în zona aeroportului, inaugurarea fiind programată pentru anul…
17 mai 2024
Biopharma Plasma investește 37 mil. euro în Eurobusiness Park I Oradea
Societatea Biopharma Plasma companie subsidiară Biopharma Plasma Limited din Ucraina, intenționează să construiască in Oradea, în Parcul Industrial…
17 mai 2024