Cea de-a 12-a ediție a Forumului și Galei Premiilor Imobiliare pentru Europa de Sud-Est s-a desfășurat la București, în data de 6 aprilie 2017. Evenimentul organizat de EuropaProperty a reunit cei mai activi jucători din sectorul imobiliar regional, printre care dezvoltatori, agenții, dar și bancheri, investitori sau avocaţi. Companiile au fost evaluate pe baza contribuției generale pe piață, conceptului, calității serviciilor pentru clienți, inovațiilor, succesului comercial, managementului și pătrunderii pe piață.
Gala de premiere a avut loc la finalul zilei, iar câştigătorii au fost stabiliţi în urma unui proces de votare efectuat de un juriu independent, format din profesionişti cu experienţă din real estate. În această competiţie s-au putut înscrie companii din România, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Republica Moldova şi Albania. Premiile au fost acordate pentru activitățile și realizările din anul 2016.
Nominalizat la categoria Residential Project of the Year alături de alte ansambluri din România și Bulgaria, proiectul rezidențial Coresi Avantgarden a fost desemnat cel mai bun proiect rezidențial al anului. Immochan Imobiliare și Avantgarden Immo Invest au primit premiul pentru categoria Residential Developer of the Year.
Despre proiect
Ansamblul rezidențial Coresi Avantgarden a fost demarat în primăvara anului 2016 și face parte din faza a treia a celui mai amplu proiect de regenerare urbană din România – cartierul Coresi – ce vizează circa 8% din suprafața utilă a orașului Brașov.
Prima etapă a complexului rezidențial include 13 blocuri, cu un total de 570 de apartamente, vândute integral. Locuințele vor fi predate la cheie pe parcursul anului 2017 și în primăvara anului 2018. Cele 570 de apartamente sunt situate în imobile cu un regim de înălțime de 5, respectiv 8 etaje.
Vânzările pentru etapa a doua a proiectului vor fi demarate în luna aprilie, iar construcția în luna iunie. 430 de unități locative de tip studio, apartamente cu 2 și 3 camere vor fi construite în această etapă. Termenul de finalizare al celor 9 blocuri este septembrie 2018.
Urmatoarele etape ale proiectului vor fi construite pe parcursul a 3-5 ani, în funcție de capacitatea de absorbție a pieței. Investiția totală se ridică la 100 de milioane de euro.
Concept
Ansamblul este construit din materiale de cea mai bună calitate atât la nivelul structurii, cât și în ceea ce privește finisajele interioare și exterioare, instalațiile electrice și sanitare, astfel încât să ofere cumpărătorului alternativa unei investiții rezidențiale durabile care îi va oferi condiții de confort optime într-un spațiu compartimentat și amenajat după un concept arhitectural modern.
Calitatea spațiului urban este dată de alaturarea armonioasă a diferitelor elemente arhitecturale și peisagistice, dar și de proximitatea cu centrul comercial Coresi Shopping Resort și a facilităților de petrecere a timpului liber, de fitness sau de luat masa, oferind implicit o calitate mai ridicată a vieții.
Despre Immochan România
Immochan România are patru direcții de business: dezvoltarea de proiecte imobiliare în parteneriat cu hipermarketurile Auchan; leasing pentru galeriile comerciale și a retail park-urilor; activități de property management pentru galeriile comerciale și valorizarea patrimonială a proprietăților grupului Auchan.
Immochan operează 375 de centre comerciale în 12 țări, cumulând 2,3 milioane de metri pătrați de galerii comerciale. Prin proiectul Coresi Avantgarden, compania își diversifică activitatea într-un domeniu nou – acela al dezvoltărilor rezidențiale.
Despre Avantgarden Immo Invest
Avantgarden Immo Invest este o companie specializată în promovarea, realizarea și comercializarea de proiecte rezidențiale, condusă de Daniela Kasper. Compania are un portofoliu de proiecte reprezentative, cumulând peste 1300 de apartamente construite în perioada 2006-2016: complexele rezidențiale Avantgarden 1, Avantgarden 2 și proiectul Avantgarden Tractorul.
În cadrul parteneriatului Coresi, Avantgarden va pune la dispoziția proiectului competența acumulată în cei peste 10 ani de dezvoltări imobiliare – proiectare, arhitectură, management de proiect, marketing, vânzări.
Citește și:
Noul prefect al Clujului: “Mulți investitori importanți vor să vină aici”
Cinci companii din domeniile automotive, construcții de mașini, farmaceutic sau industria ospitalității au solicitat informații despre terenurile disponibile…
8 iulie 2025
REDPORT, aprobare PUD pentru INFINITY NORD
Dezvoltatorul Report anunță că a obținut aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru Fazele I și II ale…
8 iulie 2025
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
“Ciotul” de la Tureni, prezentat ca o mare realizare. „Scoatem tirurile din Cluj-Napoca”
Deși finalizarea minusculului drum expres a întârziat aproape o jumătate de an, iar continuarea sa spre Dej rămâne…
7 iulie 2025
Reconversie profesională în IT: Cum investește HN Services în formarea tinerilor programatori și viitorul tehnologiei COBOL
Într-o industrie IT dominată de viteza recrutării și goana după seniori, HN Services a ales un drum diferit:…
7 iulie 2025
Guvernul și studenții saltă chiriile în marile orașe ale Transilvaniei
Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara sunt localitățile unde nivelul acestora a crescut accelerat în urma modificărilor fiscale și a unei…
6 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Grupul ICCO aniversează 35 de ani de business, la braț cu Corul Madrigal
ICCO este o companie înregistrată în 1990. Este o prezență bine-cunoscută la Brașov, dar și regional, pentru proiectele…
4 iulie 2025
Investiții
Noul prefect al Clujului: “Mulți investitori importanți vor să vină aici”
Cinci companii din domeniile automotive, construcții de mașini, farmaceutic sau industria ospitalității au solicitat informații despre terenurile disponibile…
8 iulie 2025
Parcuri industriale pe credit în Maramureș. “Va fi un efort bugetar imens”
Județul a parafat contractul de împrumut de 18 milioane € de la CEC Bank pentru a concretiza patru…
8 iulie 2025
Nod rutier crucial în Vest: 80 mil. euro pentru ocolirea completă a Aradului
Proiectul variantei ocolitoare Arad Nord-Est – etapa II, cunoscut în plan local drept centura Zimand–Vladimirescu, a intrat pe…
8 iulie 2025
BNR menține dobânda-cheie la 6,5%/an, în ciuda presiunilor inflaționiste
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de marți, 8 iulie 2025, a hotărât…
8 iulie 2025
Moldova Innovation Technology Park (MITP): Motorul digital al Moldovei
Moldova Innovation Technology Park (MITP) primul e-park din Europa și un pilon principal al industriei de tech și…
8 iulie 2025
Moneasa: din paragină, spre performanță
Cea mai frumoasă și extinsă bază sportivă din mediul rural al județului Arad, situată în stațiunea Moneasa, a…
7 iulie 2025
Prin preluarea de către Siemens, o parte din ebm-papst a devenit SIMEA Oradea
Achiziția consolidează poziția Siemens ca lider tehnologic în automatizări industriale și digitalizare și reprezintă o completare strategică a…
7 iulie 2025
Reconversie profesională în IT: Cum investește HN Services în formarea tinerilor programatori și viitorul tehnologiei COBOL
Într-o industrie IT dominată de viteza recrutării și goana după seniori, HN Services a ales un drum diferit:…
7 iulie 2025
Infrastructură
Noul prefect al Clujului: “Mulți investitori importanți vor să vină aici”
Cinci companii din domeniile automotive, construcții de mașini, farmaceutic sau industria ospitalității au solicitat informații despre terenurile disponibile…
8 iulie 2025
Parcuri industriale pe credit în Maramureș. “Va fi un efort bugetar imens”
Județul a parafat contractul de împrumut de 18 milioane € de la CEC Bank pentru a concretiza patru…
8 iulie 2025
Nod rutier crucial în Vest: 80 mil. euro pentru ocolirea completă a Aradului
Proiectul variantei ocolitoare Arad Nord-Est – etapa II, cunoscut în plan local drept centura Zimand–Vladimirescu, a intrat pe…
8 iulie 2025
Compania de Apă Someș a adus rețeaua până lângă Castelul Banffy
Lucrările de extindere și modernizare au fost recepționate de operatorul regional cu o săptămână înainte de debutul Festivalului…
8 iulie 2025
“Ciotul” de la Tureni, prezentat ca o mare realizare. „Scoatem tirurile din Cluj-Napoca”
Deși finalizarea minusculului drum expres a întârziat aproape o jumătate de an, iar continuarea sa spre Dej rămâne…
7 iulie 2025
Moneasa: din paragină, spre performanță
Cea mai frumoasă și extinsă bază sportivă din mediul rural al județului Arad, situată în stațiunea Moneasa, a…
7 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Primul drum expres din Cluj va avea parapet dublu New Jersey
Acest sistem este mult mai robust și mai ușor de întreținut decât cel din metal și a început…
3 iulie 2025
Turism
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Megaproiect de 25 milioane € la Salina Turda. “Să evităm un dezastru ca la Praid”
Municipalitatea cere statului bani pentru lucrări urgente de punere în siguranță și consolidare pentru obiectivul care atrage anual…
7 iulie 2025
Peste 260.000 de pasageri în semestruI I 2025 și noi rute ce deschid orizonturi
În primele șase luni ale anului 2025, Aeroportul Internațional Sibiu a fost alegerea a 260.234 de călători, față…
7 iulie 2025
Moneasa: din paragină, spre performanță
Cea mai frumoasă și extinsă bază sportivă din mediul rural al județului Arad, situată în stațiunea Moneasa, a…
7 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Maramureșul cere pădurile de pe traseul mocăniței. “Pierdem 100.000 de turiști”
Administrația județeană vrea să preia administrarea Văii Vaserului de la Romsilva și să o transforme în zonă protejată…
3 iulie 2025
Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean
Grădina Urbană Transilvania (GUT) și parcul de specializare inteligentă se numără printre marile investiții programate în orașul din…
1 iulie 2025
„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală
Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității…
1 iulie 2025
Educație
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tinerii cercetători în DeepTech
Instituția clujeană de învățământ superior participă la un proiect finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene (UE).…
8 iulie 2025
Mai puțini șomeri în județul Bihor: cifrele AJOFM Bihor arată o tendință pozitivă
La sfârșitul lunii iunie 2025, rata șomajului în județul Bihor a coborât la 2,05%, potrivit datelor centralizate de…
7 iulie 2025
EU GREEN aduce inovația sustenabilă la Universitatea din Oradea
Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2025, Universitatea din Oradea este gazda întâlnirilor directe din…
7 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Clujul scoate de la buget 16 milioane € pentru noul spital de copii
Banii din rectificarea bugetului propriu al instituției județene vor fi alocați de pentru continuarea alertă a lucrărilor la…
2 iulie 2025
Zi de Zi știri economice:
