Pentru anul 2016, Praktiker România anunţă o creştere a vânzărilor de peste 3% faţă de anul 2015. Rezultatele financiare vin în contextul unei scăderi de 4.8 procente a pieţei construcţiilor, în aceeaşi perioadă, potrivit unui comunicat de presă.
Omer Susli, proprietar Praktiker România a declarat: “Pentru Praktiker România, 2016 a fost un an favorabil, al consolidării financiare, atât datorită creşterii vânzărilor, cât şi menţinerii rezultatelor operaţionale la un nivel similar cu cel din 2015, în ciuda majorării nivelului chiriilor. În plus, tot în 2016 am luat şi decizia de a le creşte salariile şi beneficiile angajaţilor noştri. Nu doar pentru a ne alinia trendului pieţei, ci şi pentru a-i menţine aproape de companie, pentru că reprezintă pentru noi o resursă valoroasă. Ne-am menţinut creşterea şi trendul ascendent de la preluarea din 2014 şi ne dorim ca evoluţia să continue şi anul acesta, cu atât mai mult cu cât există premise ale revenirii pe profit.”.
Afacerile companiei Praktiker România s-au ridicat anul trecut la 137 milioane de euro, la un nivel similar anului 2015.”Praktiker investeşte aproximativ 600.000 de euro pentru fiecare remodelare a magazinelor. Astfel, până la finalul acestui an, reprezentanţii companiei îşi doresc să ajungă la un număr de 20 de magazine Praktiker modernizate şi redeschise, din cele 27 existente la nivel naţional”, au mai preizat reprezentanții companiei.
În prezent, Praktiker are 1700 de angajaţi în cele 23 de oraşe unde există unităţi de vânzare şi o ofertă de 400 de locuri de muncă disponibile. Potrivit sursei citate, oferta online include peste 20.000 de produse livrabile la nivel naţional, urmând ca, în a doua jumătate a anului, să fie dezvoltată şi opţiunea Click and Collect. În prezent, comenzile efectuate în magazinul online sunt livrate dintr-un singur magazin către întreaga ţară, urmând ca, în curând, procedura de livrare să fie extinsă la trei magazine.
Citește și:
Campionii excelenței în vin Gîrboiu la RO Wine 2024, Cluj-Napoca
RO Wine, ediția clujeană din 2024 a coagulat crame de rezonanță, precum Crama Gîrboiu, care au adus în…
16 mai 2024
Prof. univ.dr. ing. Vasile Țopa candidează din nou pentru funcția de rector al UTCN
După o viață în slujba UTCN, din toate ipostazele, cercetător, profesor, șef de catedră, director al Oficiului de…
14 mai 2024
Leader Team Broker menține neschimbate, în 2024, prețurile pachetelor de asigurare IT
Leader Team Broker de asigurare, integrator de oferte specializat în pachete complexe de asigurări de răspunderi profesionale IT…
13 mai 2024
Alcrisagro, certitudinea unei agriculturi performante
Câmpia Transilvaniei. Acest tărâm minunat unde agricultura ocupă un loc de cinste. Printre cei care dau plus valoare…
13 mai 2024
Nordic Group investește și la Izvin
Nordic Group, una un jucător important în piața distribuției de produse alimentare premium în rețele Retail, HoReCa și…
10 mai 2024
Candidații la Primăria Oradea și CJ Bihor în fața mediului de afaceri
Șapte partide și-au trimis candidații la Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor la întâlnirea organizată de Federația…
10 mai 2024
Genoveva Turcu anunță primul ROAD SHOW românesc al investitorilor din Dubai
Genoveva Turcu, Președinte al Consiliului Româno-Dubai de Afaceri din cadrul Camerelor de Comerț din Dubai, vorbește, în interviul…
10 mai 2024
BVB și BERD vor revizui codul de guvernanță corporativă al pieței din România
Bursa de Valori București (BVB) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) vor colabora pentru a revizui codul de guvernanță…
9 mai 2024