Zilele Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Tîrgu Mureș 2016 au îmbinat, timp de o săptămână, în perioada 5-9 decembrie, într-un mod armonios cultura și arta cu medicina și farmacia.
Zilele UMF Tîrgu Mureș din acest an au încheiat în mod fericit un an întreg de activități. Seara de joi, 8 decembrie, a fost una cu totul deosebită, fiind dedicată Galei Festive a UMF, care a conținut o serie de momente tradiționale: Discursul Anual al Rectorului, Premierea Excelenței în UMF, momente muzicale ale studenților UMF și concertul trupei Holograf. La evenimentul care a avut la Centrul de Evenimente RAB din Sângeorgiu de Mureș au participat peste 500 de invitați.
La Gala Festivă,au participat Excelența Sa, Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii în România, o delegație a Universității Aldo Moro din Bari, condusă de rectorul Universității, prof. Antonio Felice Uricchio, o delegație a Institutului Oncologic din Budapesta, Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, prof. dr. Călin Enăchescu, rectorul Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureș, invitați din țară și din străinătate, reprezentanții autorităților publice, parteneri și colaboratori ai UMF Tîrgu Mureș, profesori universitari, studenți și personalul administrativ din cadrul UMF Tîrgu Mureș. Un moment emoționant al serii a fost Premierea Excelenței în UMF. S-a acordat Premiul de excelenţă în cercetarea ştiinţifică prof. dr. Simona Gurzu care în anul 2016 a acumulat, din lucrările publicate ca prim autor în reviste internaţionale, un factor de impact de 21. S-au acordat, de asemenea, diplome de excelență medicilor rezidenți care au obținut punctajele cele mai mari la examenul de intrare în Rezidențiat, precum şi şefilor de promoţie 2016.
Dorim dezvoltarea legăturilor
Excelența Sa, Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii în România, a primit diploma de onoare a UMF Tîrgu Mureș. Ambasadorul a transmis că în ţara sa este apreciat foarte mult rolul asistenţilor medicali şi al medicilor din România, iar acest fapt dovedeşte că în România există universităţi de medicină foarte bune.
„Mi-am dorit să fiu alături de dumneavoastră astăzi din patru motive. În primul rând, apreciez contribuția adusă de medicii români în Marea Britanie. Avem nu mai puțin de 2.500 de medici români în serviciul național de sănătate al Marii Britanii. În al doilea rând, rolul Tîrgu Mureșului în medicina românească este foarte important, aici s-a înființat SMURD-ul, iar orașul este recunoscut pentru transplantul de cord. În al treilea rând dorim dezvoltarea legăturilor dintre UMF și mediul universitar al Marii Britanii. În al patrulea rând am dorit să celebrăm împreună succesul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș”, a arătat Paul Brummell.
Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, a transmis că Universitatea de Medicină și Farmacie reprezintă o emblemă a municipiului Tîrgu Mureș, a județului Mureș și a întregii regiuni. Cu prilejul Galei Festive, președintele Péter Ferenc le-a mulțumit cadrelor didactice pentru eforturile pe care le depun în fiecare an în formarea de medici și farmaciști.
Discursul Anual al Rectorului UMF
În cele ce urmează, vă prezentăm Discursul Anual al Rectorului. Prof. dr. Leonard Azamfirei a susținut că anul 2016 fost un an al schimbării administrative importante pentru bunul mers al Universității. De asemenea, rectorul UMF Tîrgu Mureș a afirmat că reforma curriculară, care a început în acest an universitar la UMF Tîrgu Mureș, va adapta curricula la standardele actuale ale învățământului medical, va realiza un sistem de educație centrat pe student, va asigura cadrul necesar unei interacțiuni mai bune între student și cadrul didactic și îi va învăța pe studenți să comunice profesional cu pacienții. Planul se va aplica etapizat, păstrându-se ceea ce este bun și specific învățământului medical românesc. Odată cu implementarea acestei strategii, Universitatea se va alinia la standardele internaționale de învățământ medical. Rectorul UMF Tîrgu Mureș a arătat că la anumite discpline acest proces a început, iar semnalele venite din partea studenților au fost excelente. De asemenea, într-o eră atât de tehnologizată, argumentele de tipul „pe vremea mea” și „știm noi mai bine” pot avea acum doar valoare sentimentală, a subliniat prof. dr. Leonard Azamfirei.
„A devenit tradiție pentru UMF Tîrgu Mureș desfășurarea, în luna decembrie, a Zilelor UMF, prilej de a aduce împreună comunitatea academică, cadrele didactice, studenții, invitați din țară și de peste hotare, oficialități și prieteni. Salut prezența la Gala UMF a Excelenței Sale, Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii în România, a delegației Universității Aldo Moro din Bari, condusă de rectorul Universității, prof. Antonio Felice Uricchio, a delegației Institutului Oncologic din Budapesta, a rectorului Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureș, prof. dr. Călin Enăchescu și a cadrelor didactice de la UPM, a reprezentanților autorităţilor locale. De asemenea, salut prezența președintelui Consiliului Județean Mureș, domnul Péter Ferenc, dar și prezența conducătorilor unor instituții publice cu care Universitatea colaborează, a sponsorilor și a altor buni prieteni ai Universității. Sărbătoarea Universității este într-o mare măsură și sărbătoarea orașului, în care UMF-ul are un rol bine definit unanim recunoscut. În 2016, cei aproape 6.000 de studenți și cele peste 500 de cadre didactice au adus plusvaloare Universității, orașului și țării. Privind retrospectiv, anul 2016 a fost un an al schimbării administrative importante pentru bunul mers al Universității, anul în care s-a modificat componența Senatului, a Consiliilor Profesorale și Conducerea Executivă. Au venit oameni noi în funcții noi, unii au rămas în fostele poziții, toți însă au contribuit în raport cu atribuțiile primite sau asumate la funcționarea acestui mecanism complex numit Universitate.
În a doua parte a anului 2016 am avut ca obiectiv instituțional major începerea procesului complex de reformă curriculară. Demersul se dovedește a fi extrem de dificil din motive mai degrabă subiective. Cunoscând bine ce se întâmplă în alte universități de profil din lume care fac performanță, știm că pentru a avea o universitate modernă, dinamică, performantă în procesul didactic, trebuie să aducem la nivel internațional învățământul medical din Universitate. Activitățile organizatorice, noile reglementări și sesiunile de training vor continua și în 2017. Aștept implicarea tuturor în acest proces în care disciplinelor pilot de anul acesta li se vor alătura anul viitor, după evaluările pe care le vom face, toate disciplinele de la toate programele de studii. Mulți dintre noi avem încă nostalgia medicinii tradiționale, clinice, cu imaginea maestrului în față. Fără a-i nega locul și fără a încerca să o înlocuim acolo unde încă este necesară, consider că argumentele uneori prea prețioase de tipul „pe vremea mea” și „știm noi mai bine” într-o eră atât de tehnologizată pot avea acum doar valoare sentimentală. UMF va face toate eforturile administrative, de logistică, educaționale, pentru ca procesul de reformă curriculară să fie dus la bun sfârșit în următorii trei ani. În disciplinele în care s-a făcut acest lucru în acest semestru, după modelele deja consacrate, semnalele venite din partea studenților au fost excelente. Efortul pe care îl solicit cadrelor didactice este unul consistent, care înseamnă, în primul rând, schimbarea de mentalitate, acolo unde este cazul, implicare altfel decât formală, acceptarea faptului că avem fiecare multe de învățat, la orice vârstă și în orice poziție academică am fi”, a afirmat prof. dr. Leonard Azamfirei.
de Teodora MÎNDRU
Citește și:
Spitalul roboților de la Cluj. “Vom concura cu orice țară din lume”
Noua unitate medicală publică va fi axată pe chirurgia minim invazivă, efectuată cu ajutorul tehnologiei – proiect în…
3 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
RebelDot își face debutul în Formula 1
Dezvoltatorul de software din Cluj clasat în top 1% al companiilor tehnologice globale în funcție de satisfacția clienților…
3 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Untold Universe caută designeri talentați pentru Designers’ Nest
Untold nu este doar un festival, este un univers. Unul în care energia, magia și libertatea se exprimă…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Investiții
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Infrastructură
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Bijuteria acvatică de la Câmpia Turzii. Cluj-Napoca mai așteaptă
În timp ce “capitala” Ardealului se întrece în anunțuri de aquaparkuri și complexuri uriașe, localități cu populație mai…
1 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Turism
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Hotelul Univers își face sală de evenimente cu deschidere spre lac
Conducerea unității turistice din Cluj pregătește o nouă etapă în dezvoltarea complexului prin transformarea terasei de pe lacului…
1 iunie 2025
Românii sunt așteptați la Festivalul Baloanelor Zburătoare de la Kikinda
Zboruri, pleșcăviță și vorbă românească la înălțime la Festivalul Baloanelor Zburătoare din Kikinda Festival internațional cu echipaj…
30 mai 2025
Educație
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Politehniștii clujeni vor ecologiza zona Someșeni
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, studenții de la ingineria mediului, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN),…
2 iunie 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
