OMV Petrom S.A. (OMV Petrom) a anunțat aseară Bursa de Valori București privind numirea lui Stefan Waldner în funcția de membru al Directoratului OMV Petrom și Director Financiar, începând cu 1 iulie 2017, ca urmare a renunțării lui Andreas Matje la mandatul de membru al Directoratului. Andreas Matje se va reîntoarce la sediul central al OMV, la Viena.
Stefan Waldner a fost numit membru al Directoratului pentru perioada rămasă din mandatul lui Andreas Matje, respectiv până la data de 17 aprilie 2019.
“Andreas Matje și Stefan Waldner vor lucra împreună pentru a asigura o bună tranziție, sprijinind, totodată, echipa financiară a OMV Petrom în atingerea obiectivelor sale de afaceri”, se arată în comunicatul semnat de Mariana Gheorghe, președintele Directoratului OMV Petrom SA.
Stefan Waldner are 40 de ani, este austriac și a absolvit un master în științe sociale și economice la Universitatea de Științe Economice și Administrare a Afacerilor din Viena și în management internațional la Community of European Management Schools (CEMS).
Waldner a deținut funcția de Dezvoltare Corporativă și Fuziuni și Achiziții a Grupului OMV, iar din 2014 ocupă funcția de Director Financiar al OMV Petrol Ofisi AS din Turcia.
Citește și:
DEER: “Integrăm prosumatorii și vehiculele electrice”
În primul trimestru al anului, Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj a pus în funcțiune investiții de 70…
16 mai 2024
ROMGAZ are o nouă sucursală în Republica Moldova
Sucursala de furnizare gaze naturale a ROMGAZ din Chișinău a fost înregistrată la Agenția Servicii Publice a Republicii…
16 mai 2024
Investiții record realizate de Delgaz Grid în anul 2023: circa 177 milioane euro
58.000 de noi consumatori racordați la rețelele de gaze naturale și energie electrică; Rețeaua de distribuție a gazelor…
15 mai 2024
Apă Someș apelează la canalizarea alternativă în Apuseni
Operatorul clujean analizează introducerea unei soluții de canalizare inteligentă pentru procesarea apelor uzate din zonă. Consiliul Județean (CJ)…
15 mai 2024
Hidroelectrica anunță rezultatele operaționale pentru T1
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie verde din România, a publicat astăzi la Bursa de Valori București…
15 mai 2024
Volatilitate și impredictibilitate legislativă în domeniul energiei
Aceasta a fost una dintre concluziile conferinței „Digitalizare și eficiență energetică”, organizată de Energynomics, marți, 14 mai 2024,…
14 mai 2024
Poate te întrebi cine e PPC
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din…
13 mai 2024
Trei instituții din Transilvania primesc peste 580.000 kWh energie donată de E.ON cu ajutorul românilor
Cantitatea de 500.000 kWh donată în primele cinci zile ale campaniei a fost suplimentată cu alți 300.000 kWh;…
13 mai 2024