Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va deschide pe 3 mai sesiunile de primire a proiectelor de investiții finanțate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru teritoriul național, dar și pentru zona ITI Delta Dunării, se arată într-un comunicat al instituției.
Fondurile totale nerambursabile, disponibile solicitanților care doresc să obțină finanțare europeană, totalizează 680,8 milioane de euro, din care 53,5 milioane de euro sunt alocate investițiilor din zona ITI Delta Dunării.
”Una din prioritățile Guvernului României este creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. În această perioadă, ne-am implicat la capacitate maximă pentru a pregăti toate etapele procedurale necesare deschiderii sesiunii de primire a proiectelor de investiții pentru toate submăsurile de finanțare din Program care se adresează beneficiarilor privați. Am dorit să lansăm toate aceste sesiuni, cu domenii de investiție diversificate, pentru a oferi tuturor celor interesați șansa de a dezvolta o investiție în mediul rural, cu fonduri din PNDR”, a declarat Adrian-Ionuț Chesnoiu, directorul general al AFIR, citat în comunicat.
Astfel, în intervalul 3 mai 2017, ora 9:00 — 31 iulie 2017, ora 17:00, AFIR lansează sesiuni de primire a proiectelor pentru 13 submăsuri din cadrul acestui program.
De asemenea, în aceeași perioadă, AFIR lansează și sesiunea de depunere a proiectelor pentru Schema de minimis ”Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole” aferentă sM 4.2.
„Menționăm că depunerea proiectelor se realizează online pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, pentru toate submăsurile care se vor lansa în curând. Totodată, toți cei interesați să dezvolte investiții în domeniul agricol, pomicol și în cel non-agricol pot consulta Ghidul solicitantului pentru submăsurile amintite pe site-ul AFIR, la secțiunea ‘Investiții PNDR'”, se precizează în comunicat.
Citește și:
Sfaturi de la Garda de Mediu Bihor pentru evitarea amenzilor de mediu
Membrii Federației Patronilor Bihor (FPB) s-au aflat joi, 15 mai 2025, față în față cu reprezentanții Gărzii de…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
Clujul european, în goana după unicorni. La „trântă” cu SUA și China
Start-upurile, pepinierele de inovatori, produsele reutilizate și reciclate sunt câteva dintre direcțiile pe care clusterele, universitarii și administrația…
15 mai 2025
S-a semnat contractul pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea
Joi, 15 mai 2025, la Ministerul Transportului, în prezența ministrului Sorin Grindeau, a fost semnat contractul pentru realizarea…
15 mai 2025
Mai știm să mărșăluim?! Sau e ca mersul pe bicicletă
Hectarele industriei de apărare a României, dominate de clădiri părăsite și verdeață spontană, sunt, totuși, un asset. Dincolo…
14 mai 2025
Pe 20 mai încep lucrările la lotul Chiribiș – Biharia din Autostrada Transilvania
La patru ani și jumătate de la finalizarea primului tronson din Autostrada A3 Transilvania: Borș2 – Biharia, de…
14 mai 2025
Deficit în creștere la Banca Națională a României
Potrivit Băncii Naționale a României (BNR), în perioada ianuarie-martie 2025 (date provizorii) contul curent al balanţei de plăţi…
14 mai 2025
Dimex a semnat contractul de 1,1 miliarde € pentru Metropolitana Clujului
Asocierea condusă de societatea bistrițeană trebuie să realizeze în patru ani proiectarea și execuția variantei ocolitoare și drumurilor…
12 mai 2025
Investiții
Horia Gustă și Cristian Pascu au primit noi mandate de președinte respectiv, vicepreședinte, în Consiliul Director al AAF din România
Mihnea Bărbulescu, Erste Asset Management România, devine membru în Consiliul Director al AAF. Membrii Asociației Administratorilor de Fonduri…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
S-a semnat contractul pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea
Joi, 15 mai 2025, la Ministerul Transportului, în prezența ministrului Sorin Grindeau, a fost semnat contractul pentru realizarea…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
Mai știm să mărșăluim?! Sau e ca mersul pe bicicletă
Hectarele industriei de apărare a României, dominate de clădiri părăsite și verdeață spontană, sunt, totuși, un asset. Dincolo…
14 mai 2025
Pe 20 mai încep lucrările la lotul Chiribiș – Biharia din Autostrada Transilvania
La patru ani și jumătate de la finalizarea primului tronson din Autostrada A3 Transilvania: Borș2 – Biharia, de…
14 mai 2025
Infrastructură
Minune la Cluj. Podul de la Ciurila, finalizat înainte de termen
Noul pod din comuna Ciurila edificat de Consiliul Județean (CJ) Cluj pe Drumul Județean DJ 107R, a fost…
16 mai 2025
Simulator de tren, experiență VR și zeci de angajatori la Târgul de Carieră Feroviară
Vizitatorii Târgului de Carieră Feroviară în România vor avea parte, în premieră, de o experiență interactivă unică: vor…
16 mai 2025
S-a semnat contractul pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea
Joi, 15 mai 2025, la Ministerul Transportului, în prezența ministrului Sorin Grindeau, a fost semnat contractul pentru realizarea…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
Pe 20 mai încep lucrările la lotul Chiribiș – Biharia din Autostrada Transilvania
La patru ani și jumătate de la finalizarea primului tronson din Autostrada A3 Transilvania: Borș2 – Biharia, de…
14 mai 2025
Maravet s-a mutat în cel mai mare depozit din județul Maramureș
Distribuitorul băimărean de produse pentru animale a închiriat depozitul pentru 15 ani de la dezvoltatorul de spații logistice…
12 mai 2025
Dimex a semnat contractul de 1,1 miliarde € pentru Metropolitana Clujului
Asocierea condusă de societatea bistrițeană trebuie să realizeze în patru ani proiectarea și execuția variantei ocolitoare și drumurilor…
12 mai 2025
Turism
Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards
Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
BT Capital Partners a mediat fuziunea Paralela 45 – Rainbow Tours
Divizia de investment banking a grupului clujean s-a ocupat de consultanța financiară a tranzacției prin care compania poloneză…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
13 mai 2025
Muzeele orădene participă împreună la Noaptea Europeană a Muzeelor
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în 17 mai a.c. mult așteptatul eveniment de anvergură europeană…
12 mai 2025
Expoziție Lee Miller la Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri
O expoziție-eveniment, dedicată fotografei și corespondentei de război Lee Miller, s-a deschis la Casa Regelui Charles al III-lea…
12 mai 2025
Educație
Tur de forță al Rectoratului UTCN, la trei universități din Japonia
Delegația oficială a Universității Tehnice din Cluj-Napoca a fost formată din rectorul Vasile Țopa și prorectorul pentru infrastructură…
16 mai 2025
Conferințele Dilema revin la Oradea
Între 22 și 24 mai, vor avea loc la Oradea Conferințele Dilema, oraș în care acest proiect cultural…
16 mai 2025
Sfaturi de la Garda de Mediu Bihor pentru evitarea amenzilor de mediu
Membrii Federației Patronilor Bihor (FPB) s-au aflat joi, 15 mai 2025, față în față cu reprezentanții Gărzii de…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
Reper pentru leadership-ul feminin: Lansarea Indexului Antreprenoriatului Feminin
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA lansează, în premieră în România, Indexul Antreprenoriatului Feminin – un instrument…
15 mai 2025
Peste 700 de concurenți din 13 țări, la Robotics Championship Oradea
Ediția a XIII-a a competiției Robotics Championship va avea loc pe 16 și 17 mai la Sala Polivalentă…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
Târgul de Carte Gaudeamus revine la Oradea în perioada 14 – 18 mai
Miercuri, 14 mai, se deschide cel mai iubit și citit târg de carte din România, la Oradea. Târgul…
13 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
