O echipă de IT-işti din Cluj-Napoca a realizat în cadrul hackathon-ului NASA Space Apps Challenge, o aplicaţie pentru telefonul mobil de monitorizare a alunecărilor de teren şi a avalanşelor prin care un utilizator poate anunţa dacă are sau nu nevoie de ajutor, potrivit Mediafax.
Aurelian Cotuna, membru al echipei care a realizat aplicaţia, a declarat, presei că aplicaţia Slide Scape monitorizează evenimentele de alunecări de teren de pe tot globul, folosind date de la NASA.
„Am venit cu un sistem, cu o aplicaţie pentru telefonul mobil, care monitorizează evenimentele de alunecări de teren de pe tot globul, folosind date de la NASA. În momentul în care un utilizator al aplicaţiei se află într-o zonă de pericol va primi o notificare pe telefon pe care va trebui să o oprească. Dacă o opreşte în zece secunde înseamnă că este conştient şi nu este prins sub dărâmături iar viaţa nu îi este pusă în pericol. Dacă apasă pe aplicaţie va avea două opţiuni, prima că este în regulă, şi a două care înseamnă că este conştient dar grav rănit. Este o soluţie de optimizare a modului în care putem salva vieţi”, a explicat Cotuna, potrivit sursei citate.
Potrivit acestuia, aplicaţia emite sunete atât pentru persoanele din echipele de intervenţie, cât şi pentru câinii folosiţi la recuperarea victimelor prinse sub dărâmături. De asemenea, poate fi folosită în cazul alunecărilor de teren, dar poate fi extinsă la alte catastrofe – avalanşe, cutremure, inundaţii, dar chiar şi în caz de război sau de atacuri teroriste.
O altă aplicaţie prezentată la concursul de programare se numeşte Icarus a fost dezvoltată pentru oamenii obişnuiţi, pentru a înţelege mai bine la ce capacitate sunt panourile solare şi ce pot face cu ele. Aplicaţia are o parte de monitorizare a consumului, care este utilă şi în proiectele NASA, în condiţiile în care, pe Marte, de exemplu, nu sunt decât panouri solare iar astfel se poate planifica un consum de electricitate în funcţie de starea vremii.
Aplicaţiile Slide Scape şi Icarus au obţinut primele două locuri la hackathon-ul de la Cluj-Napoca.
Premiul publicului în cadrul hackathon-ului l-a obţinut aplicaţia Agrialtert, care îşi propune să ajute micul fermier, cel care are o mică livadă pe lângă casă sau o cultură agricolă, iar acesta să fie anunţat cu patru zile înainte cu privire la situaţiile meteo care pot provoca daune culturilor, cum ar fi îngheţul.
NASA Space Apps Challenge este cel mai mare hackathon la nivel mondial, fiind incubatorul de inovaţie al Agenţiei Aerospaţiale Americane (NASA).
Citește și:
CJ Sibiu vrea să-și actualizeze planul de amenajare a teritoriului județean cu 2,7 milioane lei
Consiliul Județean Sibiu a anunțat lansarea licitației pentru contractarea de servicii de elaborare a documentației “Actualizarea Planului de…
23 mai 2022
Femeile din tech s-au aliat la Cluj
Femeile care activează în sectorul tehnologia informației și comunicații (IT&C) au concretizat o mișcare pe plan național. Women in…
23 mai 2022
Termocentrala de la Mintia va fi scoasă la vânzare pentru 91,2 milioane de euro
Termocentrala de la Mintia, de lângă Deva, va fi scoasă la licitație, ”la pachet”, pentru un preț de…
23 mai 2022
Constructorul Centurii Sud Timișoara a depășit pragul de jumătate din proiect realizat
Șantierul pentru construirea Centurii Sud a Timișoarei a trecut de 50% progres total, în timp ce pentru relocarea…
23 mai 2022
Timișul propune deplasarea cu trenul la destinațiile turistice de scurtă distanță. Zona Buziașului, un nou punct de vizitat
Timișul beneficiază din acest an de un nou proiect turistic, care va pune accentul pe utilizarea trenului în…
23 mai 2022
Platformă de crowdlending din Republica Moldova, aproape de lansare în România. „Sunt toate șansele să apară mai mulți milionari din investițiile alternative”
La 3 ani de la lansarea oficială a platformei de crowdlending – un marketplace de credite, bazat pe…
23 mai 2022
Microregiunea Țara Făgărașului are strategie de dezvoltare. Proiecte de 600 de milioane de euro, în așteptare
Adunarea generală a Microregiunii Țara Făgărașului a adoptat Strategia de dezvoltare a asociației, care prevede realizarea de proiecte…
23 mai 2022
Hands-on education – Programul KUKA care are ca obiectiv dezvoltarea competențelor practice ale studenților
Pentru specialiștii în curs de dezvoltare, cunoașterea aprofundată a roboticii și automatizării este esențială. KUKA hands-on education oferă…
23 mai 2022
Zi de Zi știri ecoomice:
REPORTAJ. ”Cocoșul de Aur” s-a reîntors acasă
Una dintre cele mai îndrăgite clădiri de pe […]
23 mai 2022
Președinte nou la Ordinul Arhitecților Mureș
Ordinul Arhitecților din România (OAR) – […]
23 mai 2022
Centrală fotovoltaică nouă într-o localitate mureșeană
Conducerea societății Medshine Russu SRL […]
22 mai 2022
Fermă nouă de peste 40.000 de găini, într-o localitate mureșeană
Conducerea societății Diadrag SRL anunță […]
21 mai 2022
Lacuri piscicole noi, în pregătire în Ideciu de Jos
Conducerea Primăriei comunei Ideciu de Jos […]
20 mai 2022
VIDEO: Cum arată interioarele hotelului și restaurantului ”Cocoșul de Aur”
Post-ul VIDEO: Cum arată interioarele hotelului […]
20 mai 2022
Protest al comercianților de la Platoul Cornești, în fața Primăriei
În prima parte a zilei de vineri, 20 mai, un […]
20 mai 2022