Noua tehnologie brevetată Aquaphor permite oricărei familii să își monteze , chiar la chiuveta de la bucătărie, un filtru care nu doar curăță, dar și mineralizeaza apa de la robinet, având astfel în casă, la robinet, tot timpul anului, apă minerală. 12000 de lei va economisi, în 5 ani, o familie de 4 persoane care alege sa foloseasca un filtru Aquaphor cu osmoza inversă și mineralizare în loc să cumpere apă plată îmbuteliată. În plus, spun specialiștii, va beneficia de o apă calitativ superioară, potrivită pentru bebeluși și pentru alergici, întrucât „apa care curge are proprietăți superioare apei care stă”.
Plumbul se numără printre cele mai periculoase substanțe ce se găsesc adesea în apa nefiltrată. Expunerea la plumb provoacă, pe termen scurt, degradarea funcționării normale a celulelor roșii și creșterea tensiunii sanguine, iar, pe termen lung, poate duce la afecțiuni grave ale rinichilor sau diverse tipuri de cancer. Însă, cei mai afectați sunt copiii, contaminarea lor având ca efect întârzieri în dezvoltarea psihică și fizică normală, tulburări de atenție, tulburări ale auzului și ale capacității de învățare.
Apa filtrată de Aquaphor nu numai că purifică apa de astfel de substanțe, dar se și mineralizează trecând de 2 ori printr-un cartuș cu dolomit. Deşi foarte simplu în aparenţă, dolomitul este o colecţie de minerale extrem de utile organismului uman, cele mai importante fiind magneziul și calciul – doua minerale vitale pentru activitatea nervoasă și cardiacă.
„Apa de la robinet conține numeroase substanțe dăunătoare, inclusiv clor, plumb, și bacterii, generând consecințe grave pe termen lung pentru sănătatea noastră. Aparatele suplimentare de filtrare a apei nu numai că pot fi achiziționate și montate cu ușurință, ci pot elimina din apă metalele, bacteriile și impuritățile din țevi, generand economii subtsantiale pe termen lung și scapand familia de stresul saptamanal al cumpararii de apa plata” (Diana Lupasciuc, Managing Director Aquaphor).
Economii de 12.000 de lei in 5 ani.
Media consumului de apă pentru cap de locuitor este de 1.5l/zi, adică aproximativ 23 de sticle de apă plată îmbuteliată (de 2 litri) pe lună, însumând aproximativ 60 de lei pe lună pentru o persoană. O familie formată din 2 adulți și 2 copii ajunge la suma de 225 de lei/lună pentru apa îmbuteliată. Cel mai scump filtru, cel care curata și mineralizeaza apa, are robinet propriu, poate fi montat lângă cel clasic și contine un filtru special pentru mineralizarea apei, fiind benefic persoanelor cu alergii și bebelușilor. O familie poate amortiza costul filtrului în 5 luni, iar profitul înregistrat de client în 5 ani este de 12.000 de lei.
„Încercăm să le oferim oamenilor cea mai bună soluție: accesibilitate, un raport calitate-preț foarte bun și o apă potabilă de excepție. Din studiile și calculele făcute de echipa noastră, reiese că opțiunea filtrului de apă este mult mai profitabilă, mai ales pe termen lung”, sustin reprezentantii Aquaphor.
Prețurile pentru un filtru de apă Aquaphor ce se montează la robinet pornesc de la 289 de lei și ajung la 1199 lei, iar pentru cănile filtrante variază între 39 și 129 de lei.
Compania Aquaphor a fost fondată în 1992 pentru a dezvolta și produce filtre de apă. A crescut și s-a transformat într-o companie internațională cu locații de producție și cercetare în Estonia, Germania, Rusia, Statele Unite și în alte țări.Mai mult de 13.5 milioane de familii din 35 de țări beneficiază deja de folosirea produselor Aquaphor.
Citește și:
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Construiește-ți cariera alături de profesioniștii din industria auto: alege școala duală la Star Transmission & Star Assembly!
Vrei să înveți o meserie apreciată și căutată pe piața muncii? Pregătește-te pentru viitor încă din timpul școlii…
20 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
CLUSTERS MEET REGIONS 2025 Cluj-Napoca
Mai puțin de două săptămâni până la unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate inovării regionale –…
19 iunie 2025
Ionuț Dumitru: „Să crești pensiile cu 40% și să pierzi alegerile, asta chiar e ceva…”
Ionuț Dumitru, economistul șef al Raiffeisen Bank a reușit să genereze leadul întâlnirii la evenimentul „Be Inspired. Make…
17 iunie 2025
Wargha Enayati: „Vă felicit pentru cei 15 ani!”
Doctorul și antreprenorul Wargha Enayati este cel care a spart gheața și a deschis lucrările conferinței România 2030…
17 iunie 2025
Radu Hanga, președintele BVB: „Ne stabilizăm în zona de turbulență economică”
Președintele Bursei de Valori București, Radu Hanga, și Florian Mateiță, asociat RomInsolv, au radiografiat piața de capital și…
15 iunie 2025
Investiții
Investitorii clujeni s-au întâlnit cu managementul Contakt. Pas spre listarea la bursă
La hotelul Courtyard by Marriott a avut loc o întâlnire importantă între comunitatea locală de investitori și compania…
21 iunie 2025
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
SIGNAL IDUNA obține aprobarea ASF pentru achiziția pachetului majoritar al Garanta Asigurări
SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE anunță primirea aprobării finale din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru achiziționarea pachetului…
19 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Infrastructură
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Se știu câștigătorii licitației pentru construirea a patru pasaje rutiere noi în Oradea
Asfamixt, Selina plus Drum Asfalt, și PORR Construct, vor construi cele patru pasaje rutiere la ieșirea din Oradea,…
18 iunie 2025
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Politehniștii clujeni au testat “Autostrada Erbașu”
Constructorii sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3 le-au prezentat stadiul lucrărilor și le-au explicat provocările proiectului.…
12 iunie 2025
Robotul zidar, în acțiune la nZEB Expo 2025
nZEB Expo, cel mai mare eveniment din România dedicat construcțiilor eficiente energetic, își deschide porțile vinerea aceasta, pe…
11 iunie 2025
Marius Șoflete, co-organizator: nZEB Expo, un catalizator pentru construcții mai bune
Marius Șoflete este un pionier în domeniul proiectării și construcției de case pasive, iar remarcabil este că se…
10 iunie 2025
Turism
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Ionuț Popescu, Potcoava: “Noi depunem un dosar întreg pentru fonduri UE, ungurii, numai două coli”
Fondatorul centrului de echitație din Runcu și președintele Federației Române de Turism Ecvestru (FRTE) s-a arătat nemulțumit de…
17 iunie 2025
Eugen Tudosie, UNDA: “Avem un plan pe cinci ani, cu centru de evenimente și hotel-boutique”
Directorul general al complexului din București s-a referit, în cadrul Conferinței România 2030, atât la investiția în sine,…
17 iunie 2025
Avioane charter de la Cluj spre Insula Lesbos, în sezonul estival
AeroVacanțe, agenția organizatoare a grupului Aerotravel, a anunțat că din iunie, turiștii din Cluj se pot putea bucura…
17 iunie 2025
Educație
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Claudiu Mândru, Alfa Software, la Conferința România 2030 : “Lumea va fi digitală sau nu va fi deloc”
În prezent, marea majoritate a oamenilor nu își mai poate închipui viața în afara tehnologiei. Mai mult, încet-încet,…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Alfred Simonis: „Sute de copii din Timiș nu mai au problema transportului la școală”
Investiție serioasă în mobilitatea educațională din Timiș: microbuze electrice pentru 29 de localități, prin PNRR, vor urma alte…
17 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
