Tehnologia Sunroof, dezvoltată prin intermediul unei platforme dedicate prin care proprietarii pot determina cu uşurinţă şi precizie potenţialul de capacitate solară al propriilor locuinţe, va fi extinsă în Germania, în urma unui parteneriat parafat între E.ON şi „Google”, potrivit unui comunicat de presă al distribuitorului de gaze naturale.
Cele două companii, alături de producătorul de software „Tetraeder”, vor extinde tehnologia Sunroof în Germania, acolo unde circa şapte milioane de clădiri beneficiază de serviciile acestei platforme, inclusiv cele din zonele urbane importante, precum Munchen, Berlin, Rhine-Main şi Ruhr.
„Pagina web Sunroof înglobează tehnologiile Google Earth & Maps, modelele 3D şi tehnologia de învăţare automată (de exemplu, optimizarea de software automată) cu scopul de a asigura răspunsuri cât mai precise, conform Agerpres. Sunroof calculează câtă lumină solară primeşte un acoperiş pe parcursul unui an, ţinând cont de vreme, poziţia soarelui din diferite anotimpuri, mărimea şi panta acoperişului, precum şi de umbra pe care o fac clădirile sau copacii din vecinătate. Ulterior, Sunroof «converteşte» datele obţinute despre lumina solară în energie şi efectuează calculul economiilor posibile în privinţa costurilor”, se arată în comunicatul citat.
E.ON arată că, odată cu lansarea platformei Sunroof în Germania, cei interesaţi vor putea să afle care este potenţialul solar al locuinţelor lor. În plus, aceştia vor putea să beneficieze de un pachet complet care va conţine un modul fotovoltaic, o unitate de stocare Aura şi serviciul E.ON SolarCloud. Utilizând tehnologia de „garanţie solară”, E.ON promite că un sistem de producere a energiei solare va aduce câştigurile financiare scontate, iar compania va asigura compensaţiile financiare în cazul unui deficit.
Pentru început, acest instrument online va asigura servicii pentru aproximativ 40% din populaţia Germaniei, iar pe termen mediu, serviciul va fi extins pentru cât mai multe gospodării germane. În paralel, partenerii proiectului analizează posibilitatea de implementare a acestui sistem şi pe alte pieţe europene. În plus faţă de Sunroof, E.ON şi „Google” au iniţiat un parteneriat pentru dezvoltarea de start-up-uri, precum şi în domeniul marketingului digital şi al transformării digitale.
În SUA, Sunroof este deja folosit din anul 2015, asigurând suport pentru aproximativ 60 de milioane de clădiri, iar în medie 79% din toate acoperişurile testate s-au dovedit a fi potrivite pentru producerea de energie solară. De asemenea, statele din sudul ţării, precum Arizona, au obţinut valori maxime de peste 90%, dar chiar şi statele din nord, precum Maine, au înregistrat valori de peste 60%, indicând potenţialul semnificativ al energiei solare.
O statistică a companiei arată că acoperişurile din oraşe ca Houston şi Texas ar putea genera în jur de 19.000 GWh de electricitate în fiecare an, ceea ce reprezintă echivalentul cererii de energie a 1,7 milioane de gospodării.
Citește și:
Liderii industriei fotovoltaice transformă Bucureștiul într-un hub al energiei regenerabile la Solar Energy Bucharest Summit
Pe 18-19 martie 2025 Palatul Parlamentului din București va fi gazda celui mai important eveniment B2B dedicat energiei…
13 ianuarie 2025
Cine vrea să facă regulile în energie? Înscrieri în Consiliul Onorific al Ministerului Energiei
Se înnoiește Consiliul Onorific al Ministerului Energiei. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunțat pe pagina sa de pe…
12 ianuarie 2025
DSD Noell câștigă licitația de 39 milioane de euro pentru reabilitarea CHE Porțile de Fier I
Un pas important în modernizarea infrastructurii hidroenergetice a României se realizează odată cu desemnarea câștigătoarea a companiei germane…
9 ianuarie 2025
Proiectul Monsson: Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa va fi în județul Arad
Monsson a primit toate aprobările pentru demararea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, în județul Arad. Investiția…
9 ianuarie 2025
Electrocenter Due, angrenată pe șantierele Maravet, Altex și New Cold
Compania băimăreană de instalații electrice profesionale era implicată, la finalul anului trecut, în trei mari proiecte din România.…
4 ianuarie 2025
AFIR: A fost lansată a doua sesiune de primire a proiectelor aferente Schemei de Energie
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe www.afir.ro versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi…
28 decembrie 2024
Reziliență – Restructurare – Reconstrucție. Manifest Energetic pentru România.
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, propune un Manifest Energetic pentru România, structurat astfel: Reziliență Energetică pentru România…
28 decembrie 2024
E.ON Energie România își menține obligațiile asumate în relația cu clienții săi
Compania respectă toate condițiile prevăzute în contractele încheiate cu clienții, aceștia nefiind afectați de o posibilă schimbare a…
27 decembrie 2024
Investiții
Tunel, centuri, autostrăzi și drumuri expres: perspective și provocări pentru drumurile din Transilvania și Banat
Infrastructura rutieră din Transilvania și Banat continuă să fie o prioritate strategică pentru România, însă progresele înregistrate pe…
13 ianuarie 2025
Investiții de 24,9 milioane lei pentru depistarea și tratarea cancerului în Bihor
Primăria Municipiului Oradea va beneficia de finanțare europeană pentru un proiect care prevede achiziționarea de echipamente medicale de…
13 ianuarie 2025
True Travel și True Imobiliare își extind activitatea la Cluj-Napoca
În data de 7 ianuarie 2025, True Group a sărbătorit cu entuziasm deschiderea noului sediu din Cluj-Napoca, marcând…
13 ianuarie 2025
Bază sportivă de peste 1 milion de euro, inaugurată la Oradea
Sâmbătă, 11 ianuarie 2025, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila și primarul Oradiei, Florin Birta, au inaugurat Baza sportivă Motorul.…
12 ianuarie 2025
Schieffer Industries, noua fabrică de componente auto din Hunedoara diversifică economia locală
Municipiul Hunedoara se pregătește să găzduiască investiția Schieffer Industries, una importantă în sectorul industrial, odată cu demararea lucrărilor…
11 ianuarie 2025
Încep lucrările la creșa din Borhanci, parte integrantă a celui mai modern HUB educațional din România
Municipalitatea Cluj-Napoca a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru o nouă creșă în cartierul Borhanci, un proiect…
11 ianuarie 2025
Regenerarea urbană din nordul Clujului: Reconversia fostelor platforme industriale, între provocări și oportunități
Zona de nord a Clujului trece printr-o transformare profundă, odată cu inițiativele de reconversie a platformelor industriale dezafectate,…
11 ianuarie 2025
Dan Aurel Pricăjan extinde rețeaua Aurocar 2002 în județul Sibiu cu un nou showroom Dacia și Renault
Dan Aurel Pricăjan, un nume de referință în comerțul auto din România și deținătorul majoritar al companiei Aurocar…
10 ianuarie 2025
Infrastructură
Tunel, centuri, autostrăzi și drumuri expres: perspective și provocări pentru drumurile din Transilvania și Banat
Infrastructura rutieră din Transilvania și Banat continuă să fie o prioritate strategică pentru România, însă progresele înregistrate pe…
13 ianuarie 2025
Încep lucrările la creșa din Borhanci, parte integrantă a celui mai modern HUB educațional din România
Municipalitatea Cluj-Napoca a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru o nouă creșă în cartierul Borhanci, un proiect…
11 ianuarie 2025
Regenerarea urbană din nordul Clujului: Reconversia fostelor platforme industriale, între provocări și oportunități
Zona de nord a Clujului trece printr-o transformare profundă, odată cu inițiativele de reconversie a platformelor industriale dezafectate,…
11 ianuarie 2025
În 10 luni accesul din Oradea spre Cluj Napoca va fi mai facil
Asocierea Freyrom (lider) – Integrated Road Solution – Inginerie Drumuri și Poduri – Procons Group, începe construcția…
10 ianuarie 2025
DSD Noell câștigă licitația de 39 milioane de euro pentru reabilitarea CHE Porțile de Fier I
Un pas important în modernizarea infrastructurii hidroenergetice a României se realizează odată cu desemnarea câștigătoarea a companiei germane…
9 ianuarie 2025
NEPI Rockcastle s-a decis pentru un hotel de patru stele la Promenada Mall din București
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România după valoarea activelor, explorează planuri de integrare a unui…
9 ianuarie 2025
Proiectul Monsson: Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa va fi în județul Arad
Monsson a primit toate aprobările pentru demararea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, în județul Arad. Investiția…
9 ianuarie 2025
Primăria Timișoara pregătește achiziția unui pachet de acțiuni la Aeroportul Internațional „Traian Vuia”
Primăria Municipiului Timișoara își propune să achiziționeze un pachet de 20% din acțiunile Aeroportului Internațional „Traian Vuia”, deținut…
9 ianuarie 2025
Turism
Meta Estate Trust refinanțează investiția în Swissôtel Poiana Brașov
Meta Estate Trust, companie de tip holding care facilitează conectarea pieței imobiliare cu piața de capital, a anunțat…
9 ianuarie 2025
De la Mens sana la Ensana: 40 de milioane de euro pentru Sovata
Cu o viziune clară asupra viitorului turismului balnear, Balneoclimaterica, firma care administrează Ensana Health Spa Hotels din Sovata,…
9 ianuarie 2025
Insomnia schimbă „garda”. Chefi din India, înlocuiți de bucătărese din Camerun
Cea mai veche cafenea culturală din Cluj, acum restaurant – bistro, debutează în noul an cu alt specific…
9 ianuarie 2025
S-a deschis sezonul de schi în Maramureș: Șuior și alte destinații pregătite să atragă turiști
Pe 8 ianuarie 2025, Complexul Turist Șuior din Maramureș a dat startul oficial sezonului de schi, oferind iubitorilor…
9 ianuarie 2025
Hiltonul din Apuseni prinde contur
Operatorul de hoteluri Transilvania Trek va demara prima fază a unității turistice din stațiunea Beliș-Fântânele. “Transilvania Trek Cluj…
8 ianuarie 2025
Trei hoteluri din județul Bihor vor fi afiliate lanțului internațional hotelier Accor
Turismul de calitate își face tot mai simțită prezența în județul Bihor. În perioada următoare, două hoteluri, unul…
6 ianuarie 2025
Stadiul lucrărilor de modernizare a căii ferate Cluj Napoca – Episcopia Bihor
Lucrările de electrificare și reabilitare a căii ferate Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor sunt în curs…
4 ianuarie 2025
Stadionul Sepsi OSK, atracție turistică modernă în Sfântu Gheorghe
Stadionul echipei Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe, acum inclus în circuitul turistic al județului Covasna, a fost inaugurat…
4 ianuarie 2025
Educație
Manifestări culturale în Sfântu Gheorghe, de Ziua Culturii Naționale
La Sfântu Gheorghe, județul Covasna, Ziua Culturii Naționale va fi celebrată printr-o serie de evenimente culturale organizate în…
13 ianuarie 2025
Încep lucrările la creșa din Borhanci, parte integrantă a celui mai modern HUB educațional din România
Municipalitatea Cluj-Napoca a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru o nouă creșă în cartierul Borhanci, un proiect…
11 ianuarie 2025
Manifestări organizate de Ziua Culturii Naționale în județul Bihor
Pentru prima dată, toate instituțiile culturale din Bihor sărbătoresc împreună Ziua Culturii Naționale. Cu ocazia Zilei Culturii…
11 ianuarie 2025
Află modificările fiscale aduse de noul an la TaxEU Forum București!
Companiile se confruntă cu noi provocări la început de 2025, ca urmare a noilor modificări legislative anunțate, ce…
10 ianuarie 2025
Vestul pedalează: 22 proiecte finanțate prin RO Bike Valley pentru 2025
Programul RO Bike Valley continuă să susțină mobilitatea alternativă și educația rutieră, oferind finanțare pentru 22 de proiecte…
4 ianuarie 2025
„La o cafea cu medicul” – 8 medici renumiți pe scena Filarmonicii de Stat Oradea
Asociația Help&Care, în calitate de organizație premiată recent cu titlul „Echipa anului” la Gala Comunității Bihorene, organizează o…
2 ianuarie 2025
Florin Drăgan, rectorul UPT: „ordonanța trenuleț” afectează grav stabilitatea mediului antreprenorial
Măsurile fiscale adoptate în penultima zi a anului prin „ordonanța trenuleț” afectează majoritatea categoriilor sociale, însă din nou…
1 ianuarie 2025
Rolul podcasturilor în marketing, analizat de universitarii din Cluj și Timișoara
Cercetători de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor – Universitatea Babeș-Bolyai (FSEGA – UBB) și Facultatea…
31 decembrie 2024