Hidroelectrica ar putea obține un miliard de euro din listarea la bursă, dacă procesul ar fi derulat în acest an, însă acești bani ar trebui să meargă la bugetul de stat, întrucât producătorul de energie nu are nevoie de aceste fonduri, a declarat, luni, Remus Borza, fostul administratorul judiciar al companiei, într-o conferință de presă.
“Hidroelectrica are rezerve de 2,2 miliarde de lei, adică 500 de milioane de euro cash în depozite bancare. Dacă este să facem listarea, care este un moment de răscruce pentru Hidroelectrica, nu există o favorabilitate mai mare pentru Hidroelectrica și n-a existat niciodată cum există astăzi. Hidroelectrica poate fi listată la un multiplu EBITDA de 15-20 de ori, ori asta înseamnă o valoare a companiei între 7,5 și 10 miliarde de euro. Înseamnă că, la o listare de 15%, anul acesta în conturile Hidroelectrica sau în trezoreria Ministerului de Finanțe poate să mai intre un miliard de euro”, a spus Borza, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, Hidroelectrica nu are nevoie de banii care vor fi obținuți din privatizare.
“Este motivul pentru care am cerut încă din 2014 schimbarea metodologiei de privatizare. Actuala metodologie aprobată în 2013 vizează majorarea de capital prin emitere de acțiuni noi, iar banii să devină venit la companie. Metoda (propusă — n.r.) ar fi ca statul să își vândă din deținerea sa de 80% din capitalul social acel pachet rezidual de 15%. Și atunci evident că banii s-ar face venit la bugetul de stat, în trezoreria Ministerului de Finanțe. Astăzi noi nu mai avem nevoie de banii investitorilor”, a continuat fostul administrator, potrivit sursei citate.
Borza a susținut că, dacă Hidroelectrica va fi listată, activitatea companiei va fi mai transparentă, iar controlul va fi mai mare, odată cu majorarea numărului de acționari.
Citește și:
Liber la tratament și proceduri medicale de recuperare în Ocna Mureş
Pentru Complexul Băile Sărate de la Ocna Mureș mai era necesară obţinerea autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţilor de tratament…
22 septembrie 2023
ANRE vrea să limiteze numărul panourilor fotovoltaice pentru prosumatori
ANRE a venit cu o propunere de limitare a numărului de panouri fotovoltaice pentru prosumatori. Justificarea propunerii este…
21 septembrie 2023
10 milioane de euro pentru apa și canalizarea din localitățile Clujului
Au fost finalizate lucrările de extindere și reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în 10…
21 septembrie 2023
„Noaptea Cercetătorilor” la Universitatea din Oradea
„Noaptea Cercetătorilor Europeni”, cel mai cunoscut și longeviv eveniment de promovare a științei și cercetării din țara noastră,…
20 septembrie 2023
Tuborg România – URBB implementează cu succes sistemul fotovoltaic pentru energie durabilă
“Implementarea sistemului fotovoltaic de energie durabilă pentru United Romanian Breweries Bereprod SRL”, cunoscut sub denumirea Solar Project, proiectul…
19 septembrie 2023
Delgaz Grid testează utilizarea hidrogenului drept combustibil la Gorneşti, judeţul Mureş
Compania Delgaz Grid testează la clienții casnici din localitatea Gornești, județul Mureș, randamentul instalațiilor interioare și a aparatelor…
18 septembrie 2023
Energie pentru viață a ajuns la a şasea ediţie de electrificare a caselor izolate
A şasea etapă a proiectului Energie pentru viață, a Asociaţiei Energia Inteligentă s-a derulat tot în judeţul…
18 septembrie 2023
Liceul de Artă din Oradea va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Primăria Oradea va depune un proiect de finanțare în vederea reabilitării Liceului de Artă. Valoarea investiției se ridică…
16 septembrie 2023
Zi de Zi știri economice:
