A format generații de economiști care, prin activitatea lor, au influențat în mod determinant mediul economico-social din partea de vest a țării, iar acum a împlinit onorabila „vârstă” de 50 de ani. Este vorba despre Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, care celebrează cinci decenii de activitate necontenită și performantă pe scena învățământului superior economic din România.
Cu această ocazie, instituția va derula mai multe acțiuni în perioada 13-20 mai. Vor avea loc evenimente adresate studenților și cadrelor didactice, invitaților din mediul universitar și preuniversitar, dar și pentru alumni FEAA și partenerii din mediul de afaceri.
„Sunt 50 de ani de evoluție constantă, de creștere în tot ceea ce presupune procesul de predare/învățare/cercetare. Facultatea își aduce contribuția în mod respectabil la prestigiul Universității. Îi cunosc foarte bine oamenii săi, provin din mijlocul lor. Sunt minunați, este o echipă bine închegată. Le doresc să aibă parte de o creștere la fel de alertă în continuare, asigurându-i de întreg sprijinul conducerii Universității, dar și al celorlalte facultăți”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
„La cincizeci de ani de la întemeierea sa, în anul 1967, FEAA – Timișoara se dovedește a fi, deopotrivă, o școală superioară de economie performantă, un proiect de succes, un adevărat brand apreciat și iubit, dar și o uriașă familie care împărtășește valori precum performanța, responsabilitatea, onestitatea și respectul reciproc”, a declarat decanul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor, prof. univ. dr. Petru Ștefea.
Cu această ocazie, FEAA a lansat și proiectul „50 Alumni for 50 Years of FEAA”, prin intermediul căruia au fost identificați 50 de absolvenți de marcă ai Facultății. Aceștia vor fi premiați în cadrul unei ceremonii speciale, eveniment programat pentru data de 17 mai.
Un alt moment important în data de 17 mai este desfășurarea workshop-ului „Rolul angajatorilor în creșterea relevanței sistemului de învățământ superior economic din România”. Evenimentul va constitui un bun prilej de a avea un dialog constructiv, de a discuta despre viitorul educației, de a dezvolta noi posibilități de colaborare, în vederea definirii unei educații sustenabile și orientate către comunitate. Reprezentanți ai mediului de afaceri vor prezenta experiența lor în cooperarea cu mediul academic și situații concrete cu care se confruntă.
În data de 18 mai va avea loc ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului Sergiu Manea, CEO BCR, dar și Ceremonia festivă FEAA50. Participă invitați din mediul universitar și preuniversitar, seniori FEAA, alumni FEAA, invitați din mediul de business, reprezentanți ai administrației locale și ai organizațiilor studențești.
Citește și:
Vocile Zidului. Dacii și Zidul lui Hadrian, o expoziție pe simezele londoneze
Succesul de care s-a bucurat expozitia foto-documentară Voices from the Wall. Dacians and Romanians in Britain/ Vocile Zidului.…
21 mai 2024
Premieră la TNRS cu Teorema, după Pier Paolo Pasolini
Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu găsește constant noi formule prin care oferă publicului provocări teatrale, motive să…
21 mai 2024
Mihai Viteazul urcă pe piedestal deasupra pasajelor subterane din Centrul Civic
Statuia voievodului Mihai Viteazul va fi amplasată în piațeta din fața Catedralei Ortodoxe din Oradea, care se va…
20 mai 2024
Muzeul Național de Artă Timișoara deschide „Bufetul Simțurilor@Galeria ARCADA” inițiat de Cramele Recaș cu ocazia Capitalei Europene a Culturii
În continuarea programului cultural Timișoara CEaC 2023, Muzeul Național de Artă Timișoara, alături de Cramele Recaș, susține promovarea…
20 mai 2024
MINA Pop-Up va avea bilete la jumătate de preț în Noaptea Muzeelor
În 18 mai, intervalul orar 20:00-01:00, biletele la spectacolele imersive MINA Pop-Up, „Galeria celor mai faimoase picturi din…
17 mai 2024
TIFF își mărește bugetul la 1,7 milioane €
Scumpirile la avioane și hoteluri, servicii necesare pentru aducerea invitaților la Cluj, au mărit substanțial costurile celui mai…
16 mai 2024
Oradea nu poate ignora Felixul. Felixul nu poate ignora Oradea
Cum poate deveni Bihorul mai atractiv din punct de vedere turistic? Aceasta a fost întrebarea la care au…
16 mai 2024
TIFF face Garden Party la Domeniul Banffy din Răscruci
Castelul Banffy din Răscruci, o bijuterie arhitecturală proaspăt renovată, își deschide larg porțile pentru Festivalul Internațional de Film Transilvania…
15 mai 2024