Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), compania care operează centrala nucleară din Cernavodă, a înregistrat în primele trei luni ale acestui an un profit net de 84,05 milioane lei (18,7 milioane euro), în creştere cu 26% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În primul trimestru din 2016, compania a înregistrat un profit net de 66,86 milioane lei
”Creşterea profitului net de 25,7%, prin raportare la creşterea profitului brut din exploatare de 41,5%, este determinată de faptul că în trimestrul I al anului 2017 s-a înregistrat o cheltuială financiară netă de 1,83 milioane lei, faţă de perioada similară a anului 2016 când s-a înregistrat venit financiar net de 10,3 milioane lei, generată de diferenţele de curs valutar nete înregistrate”, arată raportul companiei.
Producţia de energie a companiei a scăzut în primul trimestru cu 1,3%, la 2.766 GWh, de la 2.803 GWh în primele trei luni ale anului trecut.
Veniturile din vânzarea energiei electrice au urcat în primele trei luni cu 8%, la 483,9 milioane lei.
Compania şi-a programat pentru acest an investiţii de 231,6 milioane lei, fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei. Ca şi în anii anteriori, investiţiile pe termen lung, aflate în curs de execuţie, au cea mai mare pondere.
Nuclearelectrica a realizat anul trecut o producţie netă de energie în scădere la 10.388 GWh, de la 10.709 GWh în anul 2015. Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.
Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.
Nuclearelectrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 2,1 miliarde lei (462 milioane euro).
Citește și:
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
ENEVO Group, desemnat contractor general pentru parcul fotovoltaic CEF Helios Arad
CEF Helios Arad va fi cel mai mare proiect fotovoltaic cu amplasare a panourilor E-W din Europa de…
9 mai 2025
nZEB Expo revine la București cu o nouă ediție, între 13-15 iunie la Romexpo, Pavilion B2
nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor eficiente energetic din România, revine la București cu cea de-a…
8 mai 2025
Henkel investește în energie solară – proiect de 330 kW realizat împreună cu Resalta și Veltol Energy
Grupul Henkel continuă investițiile în sustenabilitate și eficiență energetică, anunțând implementarea unui sistem fotovoltaic cu o putere instalată…
8 mai 2025
Premieră națională la Oradea: PESA aduce primul tren RE-R pentru România!
Primul tren regional electric construit de PESA Polonia pentru România va fi prezentat în premieră absolută la Oradea,…
8 mai 2025
Oradea STEAM Park – model de ecosistem de inovație și cercetare
Parcul Științific și Tehnologic Bihor – Oradea STEAM Park, este un proiect strategic dezvoltat în Oradea, județul Bihor,…
5 mai 2025
„Du-mă acasă măi tramvai …”
Deși tramvaiul este mijlocul de transport în comun considerat cel mai nepoluant și cu o capacitate mare de…
1 mai 2025
ebm-papst a pus piatra de temelie a noii sale fabrici de la Oradea
Grupul german de firme ebm-papst a început o nouă investiție în România, în valoare de 30 de milioane…
29 aprilie 2025
Investiții
Clădiri istorice și mașini de epocă în Piața Regele Ferdinand din Oradea
Vineri și sâmbătă, 16 și 17 mai 2025, cei care au trecut prin Piața Regele Ferdinand din Oradea,…
18 mai 2025
Horia Gustă și Cristian Pascu au primit noi mandate de președinte respectiv, vicepreședinte, în Consiliul Director al AAF din România
Mihnea Bărbulescu, Erste Asset Management România, devine membru în Consiliul Director al AAF. Membrii Asociației Administratorilor de Fonduri…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
S-a semnat contractul pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea
Joi, 15 mai 2025, la Ministerul Transportului, în prezența ministrului Sorin Grindeau, a fost semnat contractul pentru realizarea…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
Mai știm să mărșăluim?! Sau e ca mersul pe bicicletă
Hectarele industriei de apărare a României, dominate de clădiri părăsite și verdeață spontană, sunt, totuși, un asset. Dincolo…
14 mai 2025
Infrastructură
Minune la Cluj. Podul de la Ciurila, finalizat înainte de termen
Noul pod din comuna Ciurila edificat de Consiliul Județean (CJ) Cluj pe Drumul Județean DJ 107R, a fost…
16 mai 2025
Simulator de tren, experiență VR și zeci de angajatori la Târgul de Carieră Feroviară
Vizitatorii Târgului de Carieră Feroviară în România vor avea parte, în premieră, de o experiență interactivă unică: vor…
16 mai 2025
S-a semnat contractul pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea
Joi, 15 mai 2025, la Ministerul Transportului, în prezența ministrului Sorin Grindeau, a fost semnat contractul pentru realizarea…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
Pe 20 mai încep lucrările la lotul Chiribiș – Biharia din Autostrada Transilvania
La patru ani și jumătate de la finalizarea primului tronson din Autostrada A3 Transilvania: Borș2 – Biharia, de…
14 mai 2025
Maravet s-a mutat în cel mai mare depozit din județul Maramureș
Distribuitorul băimărean de produse pentru animale a închiriat depozitul pentru 15 ani de la dezvoltatorul de spații logistice…
12 mai 2025
Dimex a semnat contractul de 1,1 miliarde € pentru Metropolitana Clujului
Asocierea condusă de societatea bistrițeană trebuie să realizeze în patru ani proiectarea și execuția variantei ocolitoare și drumurilor…
12 mai 2025
Turism
Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards
Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
BT Capital Partners a mediat fuziunea Paralela 45 – Rainbow Tours
Divizia de investment banking a grupului clujean s-a ocupat de consultanța financiară a tranzacției prin care compania poloneză…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
13 mai 2025
Muzeele orădene participă împreună la Noaptea Europeană a Muzeelor
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în 17 mai a.c. mult așteptatul eveniment de anvergură europeană…
12 mai 2025
Expoziție Lee Miller la Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri
O expoziție-eveniment, dedicată fotografei și corespondentei de război Lee Miller, s-a deschis la Casa Regelui Charles al III-lea…
12 mai 2025
Educație
Tur de forță al Rectoratului UTCN, la trei universități din Japonia
Delegația oficială a Universității Tehnice din Cluj-Napoca a fost formată din rectorul Vasile Țopa și prorectorul pentru infrastructură…
16 mai 2025
Conferințele Dilema revin la Oradea
Între 22 și 24 mai, vor avea loc la Oradea Conferințele Dilema, oraș în care acest proiect cultural…
16 mai 2025
Sfaturi de la Garda de Mediu Bihor pentru evitarea amenzilor de mediu
Membrii Federației Patronilor Bihor (FPB) s-au aflat joi, 15 mai 2025, față în față cu reprezentanții Gărzii de…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
Reper pentru leadership-ul feminin: Lansarea Indexului Antreprenoriatului Feminin
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA lansează, în premieră în România, Indexul Antreprenoriatului Feminin – un instrument…
15 mai 2025
Peste 700 de concurenți din 13 țări, la Robotics Championship Oradea
Ediția a XIII-a a competiției Robotics Championship va avea loc pe 16 și 17 mai la Sala Polivalentă…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
Târgul de Carte Gaudeamus revine la Oradea în perioada 14 – 18 mai
Miercuri, 14 mai, se deschide cel mai iubit și citit târg de carte din România, la Oradea. Târgul…
13 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
