RE/MAX România, companie de real-estate, anunţă inaugurarea unui nou birou, în luna mai, în comuna Floreşti, în apropiere de Cluj-Napoca, conform unui comunicat de presă al societății.
Noua franciză din Floreşti, RE/MAX Invest, este deţinută de soţii Mircea şi Angela Drăguş, ambii ocupând poziţii în cadrul RE/MAX România, de Director de Dezvoltare şi respectiv agent imobiliar. Fiind un start-up, la fel ca şi alte francize din reţeaua RE/MAX, aceasta va deveni operaţional din luna august.
Mircea Drăguş, Broker/Owner RE/MAX Invest, a afirmat: „Activând în domeniul construcţiilor peste 20 de ani, am fost întotdeauna interesat de afacerile imobiliare. Abia după ce am colaborat cu RE/MAX România din poziţia de director de dezvoltare şi cunoscând piaţa de real estate şi cea a agenţiilor imobiliare, am decis ca achiziţia unei francize poate reprezenta startul unui business de succes. De altfel, intrarea în reţeaua RE/MAX oferă sprijin, logistică, marketing, educaţie şi training, practic bazele unei dezvoltări sănătoase”.
„O piaţă dinamică şi în plină expansiune, în Floreşti spre exemplu preţurile de vânzare se apropie de cele din Cluj-Napoca, cca. 600 – 800 euro / mp, în timp ce chiriile se situează la cca. 200 euro pentru un apartament de două camere”, a mai apreciat Mircea Drăguş.
Compania RE/MAX are peste 110.000 de agenţi afiliaţi în 7000 de birouri aflate în circa 100 de ţări din întreaga lume. RE/MAX Invest face parte dintr-o afacere în care există pe plan naţional peste 170 de agenţi în cele 11 oraşe unde sunt deschise birouri RE/MAX.
Citește și:
Alpin Group construiește Rivaz – un hotel de 5* în Olimp
Alpin Group Brașo a anunțat că bugetul de investiții pentru anul 2025 este estimat la 10 milioane de…
26 iunie 2025
Pandora, birou nou în Business Garden Bucharest
Vastint România a încheiat un nou contract de închiriere cu Pandora, cel mai mare brand de bijuterii din…
26 iunie 2025
Câștigătorii Galei Tech PIN Awards Iași în 2025
Industria regională tech și-a desemnat câștigătorii anului, în cadrul Galei PIN AWARDS 2025, care a avut loc marti,…
26 iunie 2025
Clujul, prea scump pentru amatorii de locuințe
Potențialii clienți evită tot mai mult “capitala” Transilvaniei: orașul a picat pe locul cinci la tranzacții rezidențiale în…
25 iunie 2025
Soluția Samsung pentru controlul inteligent al clădirilor – SmartThings Pro
Reducerea costurilor prin creșterea economiilor de energie – propunerea Samsung Climate Solutions. Soluția SmartThings Pro, prezentată pentru prima…
25 iunie 2025
Oresa Industra închiriază 4.000 mp către Sano, în Industra Park Arad
Oresa Industra, unul dintre jucătorii activi pe piața de spații logistice și industriale din România, anunță închirierea a…
23 iunie 2025
Kraków to host ABSL Summit for the third consecutive year
From 23 to 25 June, ICE Kraków Congress Centre will once again serve as the focal point for…
23 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Investiții
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Investiții de aproape 100 de milioane de lei în modernizarea a cinci parcuri orădene
În perioada următoare vor fi semnate contractele de lucrări pentru modernizarea a cinci parcuri importante din Oradea. Modernizarea…
27 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Banca Transilvania atrage 300 milioane € de la investitori
Prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei la Bursa de Valori București (BVB) este primită cu interes…
26 iunie 2025
eToro lansează portofolii cu dată țintă în parteneriat cu Franklin Templeton
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat astăzi lansarea a șase portofolii de investiții în parteneriat cu…
26 iunie 2025
Paradisul acvatic din Fortăreața Vinului
Un deal cu o vie veche și o livadă în paragină din Sălaj se transformă în cel mai…
26 iunie 2025
Infrastructură
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Antreprenorul DPB consolidează în timp record DN 68A
Compania Drumuri și Poduri Banat a finalizat, înainte de termen, lucrările la DN 68A Coșava – Margina, unul…
24 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Turism
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Educație
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Start în forță: șase afaceri creative intră în Incubatorul Cresc Oradea Mare
Șase startup-uri din domenii precum energie regenerabilă, publicitate, branding sau încălțăminte personalizată și-au găsit locul în Incubatorul de…
26 iunie 2025
Ministrul educației: “Dăm burse de 1,7 miliarde € fără să fim o forță economică”
Daniel David consideră că România are unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, însă impactul acestuia…
25 iunie 2025
Open Tribe: Un final de an academic cu sens, curaj și comunitate
Pe 17 iunie, Open Tribe – Academia de business și leadership – a încheiat anul academic cu un…
24 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Fonduri elvețiene pentru implicare civică
Deși nu sunt, practic, fonduri europene, Elveția ne fiind membră a Uniunii Europene, ele au un statut similar…
23 iunie 2025
19 ani de Editura Edu – de la prima pagină la locul I în opțiunile cadrelor didactice
Editura EDU a împlinit 19 ani de când transformă idei în cărți și cărțile în bilete spre viitorul…
23 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
