Agenția de Dezvoltare Locală Oradea a finalizat o nouă procedură de negociere directă pentru o investiție de 5,1 milioane de euro care va fi realizată de compania WDP DEVELOPMENT în Parcul Industrial II de pe strada Ogorului. Suprafața totală de teren solicitată de acest dezvoltator este 17.537 metri pătrați, potrivit Primăriei Oradea.
Investitorul va construi o hală de producție și depozitare de aproximativ 4.000 de metri pătrați și o clădire de birouri de aproximativ 240 de metri pătrați, urmând să le închirieze altor companii. Printre acestea se numără KUEHNE & NAGEL, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de logistică, transport și depozitare din lume. Companiile care vor închiria clădirile ce vor fi construite de WDP Development vor crea 30 de noi locuri de muncă în Parcul Industrial II.
Construcțiile vor respecta toate condițiile prevăzute în Regulamentul de Funcționare al Parcului Industrial, iar terenul a fost negociat la prețul de 9 euro/metru pătrat.
Durata contractului este de 25 de ani iar termenul de finalizare a investiției asumat de dezvoltator este de 24 de luni. Tot în luna mai Agenția de Dezvoltare Locală Oradea a semnat un nou contract cu compania REAL EXPERT ADVERTISING care va realiza în Parcul industrial II o investiție în valoare de 600.000 euro și va crea 45 de noi locuri de muncă.
Cu aceste două noi investiții din acest an Parcul Industrial II din Oradea numără 23 de rezidenți care și-au asumat investiții în valoare de 29,3 milioane de euro și crearea a aproximativ 1.000 de locuri de muncă. Suprafața totală a parcului este de 83 de hectare, iar gradul de ocupare este de 23%.
Citește și:
Indicație geografică pentru produsele artizanale și industriale. În sfârșit, vor putea fi protejate!
Dacă până acum, doar produsele agricole erau protejate de o indicație geografică (IG), a venit rândul produselor nealimentare…
30 septembrie 2023
Daniel Buda a anunțat că PPE a votat egalizarea subvențiilor între fermierii din statele membre
Astăzi la Split, în Croația, Partidul Popular European a votat egalizarea subvențiilor între fermierii din statele membre, după…
30 septembrie 2023
Spitalul Oncologic Târgu Mureș a intrat în luna octombrie cu un stadiu avansat de construcție
Prima zi de octombrie este un prilej bun de evaluarea a stadiului lucrărilor de construcție pentru Spitalul Oncologic…
30 septembrie 2023
Apusenii Clujului mizează pe “Traseul brânzei”
Ruta fermelor de brânzeturi, rețetele tradiționale, călătoriile pe măgăruș, noul baraj de la Sâncraiu sau tiroliana din Răchițele…
30 septembrie 2023
“Studiul de fezabilitate pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj este depășit”
Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism (FAU), are îndoieli asupra ancorării în realitate a proiectului din…
30 septembrie 2023
Clusterul Transilvania IT a finalizat proiectul Science Meets Regions
Delegația clujeană fost prezentă la evenimentul final Science Meets Regions (SMR), de la Bruxelles, organizat cu scopul de…
30 septembrie 2023
Oradea va avea un masterplan pentru plantarea și tăierea arborilor
După furtuna puternică din această vară, Oradea va avea o strategie de conservare și dezvoltare a fondului arboricol…
30 septembrie 2023
Facturile la energie electrică, reduse cu 50% pentru 15 orașe sau comune din Bihor
În urma solicitărilor repetate efectuate de către prefectul Dumitru Țiplea, Electrica Furnizare S.A. a început implementarea reducerilor de…
30 septembrie 2023
Zi de Zi știri economice:
