Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Rapoartele de atribuire pentru lotul 5 la Comarnic-Brașov și pentru varianta de ocolire Comarnic au fost semnate

Rapoartele de atribuire pentru lotul 5 al autostrăzii Comarnic – Brașov, secțiunea Brașov-Cristian, și pentru Varianta de Ocolire Comarnic au fost semnate, astfel încât vor putea începe lucrările la cele două obiective de investiții, dacă nu vom avea contestații, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
„Pentru Comarnic și pentru tronsonul de autostradă Comarnic — Brașov chiar voiam să fac acest anunț. S-a semnat raportul de atribuire pentru lotul 5 de la autostrada Comarnic — Brașov, secțiunea Brașov-Cristian, cât și raportul de atribuire pentru Varianta de Ocolire de la Comarnic, astfel încât vor începe lucrările, dacă nu vom avea contestații în perioada următoare”, a spus Cuc, citat de Agerpres.
Potrivit ministrului, raportul de atribuire a fost semnat în cursul acestei săptămâni și urmează să se desemneze câștigătorul.
„Raportul de atribuire pentru Varianta de Ocolire Comarnic a fost semnat săptămâna aceasta și urmează să se desemneze câștigătorul. Sper să nu avem contestații. La Bușteni urmează în perioada următoare. Deci, ce a fost deblocat timp de doi ani uitați că se deblochează acum”, a subliniat șeful de la Transporturi.
Tronsonul de autostradă Comarnic — Brașov este împărțit în 5 sectoare. Sectoarele 1 și 5 sunt cele dinspre Comarnic, respectiv dinspre Brașov, cu o lungime totală de aproximativ 10 kilometri, la care se adaugă drumuri de legătură.
Lungimea totală a sectorului de autostradă Comarnic — Brașov este de 58 de km, iar valoarea estimată pentru această intervenție este de 997 milioane de euro fără TVA, respectiv 1,237 miliarde de euro cu TVA.







Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Daea la Bistrița: Lâna de oaie, termoizolant

Articolul următor

Brașov: Fundația 'Prințul de Wales' va lansa un nou program de susținere a micilor fermieri și producători locali

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Câțcău
Citeste mai mult

Minicentura Dejului devine funcțională

Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
Investiții
Infrastructură
Câțcău
Citeste mai mult

Minicentura Dejului devine funcțională

Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
Turism
Citeste mai mult

Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori

Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share