Duminică, 18 iunie 2017, s-a tras cortina peste cea de-a XII-a ediţie a Sibiu International Fringe Festival. Între 9 și 18 iunie 2017, Sibiul a devenit scena principală a teatrului independent românesc și reușit să aducă în fața iubitorilor de teatru un repertoriu dedicat genului comic. Cele mai bune spectacole de comedie din zona independentă au ajutat la o ediție cu derulare fericită.
După 10 zile pline de spectacole potrivite pentru toate vârstele, Compania de Teatru BECOME pune punct unei manifestări de excepţie. În ultimele 10 zile, Sibiul a fost capitala teatrului independent, unde numeroase trupe din toate colțurile tării au poposit în fosta capitală culturală europeană, în spații culturale independente sau necovenționale. Minute în șir de aplauze, actori profesioniști, săli pline de spectatori, biletele epuizate și oamenii care au plecat acasă cu zâmbetul pe buze sau venirea în premieră pe scena Fringe a actorului Ioan Isaiu, au contribuit la lista cu ingrediente necesare, pentru ca Fringe Festival Sibiu să marcheze și în acest an o ediție de succes.
„A fost una dintre cele mai reușite ediții ale festivalului. Toate sălile au fost arhipline cu sute de bilete vândute. A fost o încununare a eforturilor noastre și le mulțumesc spectatorilor ce au îndrăznit să vină la Sibiu FRINGE”, a spus Cătălin Grigoraș, președinte Sibiu Fringe Festival.
După aplauzele și succesul de anul trecut, Sibiu Fringe Festival a adus și la ediția din acest an diverse spectacole pentru copii. Magia poveștilor a fost adusă pe scenele SIBIU FRINGE de spectacole ce oferă posibilitatea celor mici să folosească arta ca mijloc de comunicare.
Piesa de final a fost un IMPRO SHOW jucat de Miky Paicu, Ioan Alexandru Savu, Andrei Dunaev, Raluca Eremei Barza, Catalin Grigoraș, un show de improvizație, în care publicul a fost cel care a ales de data aceasta scenariul. Un spectacol în care publicul a dat verdicte sau chiar soluții, un spectacol în care spectatorii au fost vioara principal.
„Un festival care respiră vigoare, ambiţie, curaj, încăpăţânare, hotărâre, determinare, neîndrăznind altceva să arate decât că teatrul, cel de bună calitate, se poate face şi dărui, chiar mărturisi, liniştit sub aceeaşi umbrelă. Şi nu e o provocare, ci un frumos îndemn la bucurie întru armonie. Fringe Festival Sibiu îndeamnă la libertate. Libertatea de a fi şi de a te exprima”, mărturisește Radu Botar – actor si regizor, pionier al teatrului independent din România.
Fringe Festival are drept scop promovarea artiștilor independenți și a spectacolelor pe care le creează, și își propune să aducă în prim-plan spectacole de calitate din zona independentă, subliniind necesitatea existenţei şi susţinerii acestui fenomen teatral în România. Sibiu Fringe Festival este un punct de întâlnire al comunității teatrului independent românesc, o platformă de sprijin pentru aceasta și un spațiu de celebrare a celor mai valoroase productii de gen. Fringe Festival încearcă, în fiecare an, să le dăruiască tuturor celor care intră în sălile de spectacol câteva ore de răgaz mental.
Amintim că din acest an, Sibiu Fringe Festival este singurul din țară care stă sub parteneriatele World FRINGE și Europe FRINGE acolo unde se regăsesc și cele mai puternice și mai mari festivaluri din lume.
Citește și:
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Cetatea ALBA CAROLINA intră, din nou, în starea de excelență a sunetului
Un dirijor magistral, Daniel Jinga, două orchestre de instrumentiști desăvârșiți și vocile cele mai bune duc sunetul spre…
7 iulie 2025
Lifeart răcorește marile festivaluri din România!
Lifeart Distribuție, companie românească specializată în soluții profesionale de tratare a aerului, cu peste 18 ani de experiență,…
4 iulie 2025
Cultura materială și arta contemporană, explorate la Meron Gallery
Centrul de cultură din Cluj găzduiește, în perioada 26 iunie – 6 august, expoziția “Art/if/acts. Praxis and Liminal…
4 iulie 2025
Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță
Muzeul Național al Banatului găzduiește la Bastion o expoziție extrem de interesată, denumită generic „Femeia Belle Époque: Frumusețe…
3 iulie 2025
„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală
Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității…
1 iulie 2025
Cărturești propune pentru RIVUS Cluj-Napoca cea mai mare librărie și cel mai nou concept edutainment din România
O mare varietate de cărți și produse de papetărie, cafenea și spații de joacă, ateliere creative și educaționale,…
1 iulie 2025
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Investiții
Top 25 de companii din Transilvania și Banat în funcție de cifra de afaceri
Primele 25 de companii din regiunile de dezvoltare Vest, Nord – Vest și Centru au o cifră de…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
inVest organizează la Timișoara un Speed Beer-a-thon
Evenimentul are loc în această seară la CoWork Timișoara, cu începere de la ora 18. Sunt așteptați antreprenori…
10 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Infrastructură
13 ani pentru primul drum expres de Cluj
Cea dintâi șosea cu acest regim din județ, DEx 4, a devenit funcțională, însă fără soluționarea optimă a…
10 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
ARL Cluj montează grinzile de la Pasajul Italsofa
Administrația județeană susține că nu se lucrează concomitent și la Pasajul Văcarilor din Baia Mare pentru a nu…
9 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Noul prefect al Clujului: “Mulți investitori importanți vor să vină aici”
Cinci companii din domeniile automotive, construcții de mașini, farmaceutic sau industria ospitalității au solicitat informații despre terenurile disponibile…
8 iulie 2025
Turism
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
7 lucruri care nu trebuie să lipsească din bagajul pentru plajă
Sosirea sezonului cald marchează momentul perfect pentru planuri la mare, zile relaxante sub soare și ieșiri pe nisip.…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Megaproiect de 25 milioane € la Salina Turda. “Să evităm un dezastru ca la Praid”
Municipalitatea cere statului bani pentru lucrări urgente de punere în siguranță și consolidare pentru obiectivul care atrage anual…
7 iulie 2025
Peste 260.000 de pasageri în semestruI I 2025 și noi rute ce deschid orizonturi
În primele șase luni ale anului 2025, Aeroportul Internațional Sibiu a fost alegerea a 260.234 de călători, față…
7 iulie 2025
Educație
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tinerii cercetători în DeepTech
Instituția clujeană de învățământ superior participă la un proiect finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene (UE).…
8 iulie 2025
Mai puțini șomeri în județul Bihor: cifrele AJOFM Bihor arată o tendință pozitivă
La sfârșitul lunii iunie 2025, rata șomajului în județul Bihor a coborât la 2,05%, potrivit datelor centralizate de…
7 iulie 2025
EU GREEN aduce inovația sustenabilă la Universitatea din Oradea
Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2025, Universitatea din Oradea este gazda întâlnirilor directe din…
7 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Zi de Zi știri economice:
