Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Șerban Țigănaș despre arhitectură, de la zei la pruncii nenăscuți

Cum a evoluat piața imobiliară clujeană în ultimii ani, prezentarea proiectului multifuncțional Platinia, o altă interpretare a conceptului de smart city, devenirea arhitecturii de la clădind pentru zei la a construi pentru viitor sunt temele care au captat atenția celor câteva zeci de participanți în prima zi a Conferințelor Transilvania Open 4 Business, desfășurate între 18-20 mai, la SunGarden Golf & Spa Resort.
Evoluția arhitecturii ni s-a relevat spectaculos în prezentarea Dr. Arh. Şerban Ţigănaș, Preşedinte, Ordinul Arhitecţilor din România; Dico şi Ţigănaş, arhitectură şi inginerie, intitulată Piaţa de arhitectură şi afacerile imobiliare. Considerente şi recomandări”.
“Ca arhitecți am început să lucrăm pentru Dumnezeu, deci primii din profesia mea au făcut casele zeilor pe pământ, restul nu era arhitectură, erau construcții care se realizau tradițional, meșteșugărește, din aproape în aproape. Cu timpul nu am mai lucrat numai pentru zei, am lucrat și pentru reprezentanții lor pe pământ, pentru potentați, cei puternici au fost slujiți de cei din profesia mea. Modernismul sau modernitatea a creat o mutație absolut fundamentală, democratizând clientela noastră, am început să lucrăm pentru toți, arhitectura a devenit o preocupare socială, o preocupare adresată tuturor, în secolul XX, lucru extrem de important și de interesant și sigur care ne-a încercat și ne-a schimbat viziunea substanțial. Ceea ce începe să ne caracterizeze acuma este faptul că am început să lucrăm și pentru cei care nu s-au născut încă, aceasta înseamnă sustenabilitate și responsabilitate, pentru că ceea ce facem îi va afecta și pe ei într-o formulă greu de anticipat. Mutația aceasta este absolut fenomenală și, fără să glumesc, ne încearcă extraordinar de mult și foarte mulți dintre noi nu reușim să ne acomodăm cu presiunea aceasta”, ne-a purtat Șerban Țigănaș din antichitate pând în zilele noastre.
Dar ce este arhitectura? Președintele OAR ne-a propus o definiție împrumutată: “Tot ceea ce se construiește este arhitectură”. Mai clar de atât nu credem să fie vreuna. Iar completată cu crezul unor arhitecți ce dezvoltă proiecte în lumea întreagă: a face fiecare casă mai bună decât cea de dinainte, cred că avem o viziune completă asupra a ceea ce reprezintă arhitectura azi.
Deși tot ceea ce se construiește e arhitectură, potrivit unor studii efectuate la nivel european, serviciile dedicate reprezintă doar 0,9 % din valoarea totală a construcțiilor, incluzând infrastructura. În România, cifrele sunt și mai mici, doar 0,3 %. “Plătim de trei ori mai puțin, indiferent de cât costă metrul cub, metrul pătrat de construcție în țara asta, pe gândire, pe concepție arhitecturală. E bine? Avem profit mai mare cu 0,6 %, e o mare economie?”, s-a întrebat retoric arhitectul.
Iar în loc de concluzie, pentru că perspectivele sunt largi, Șerban Țigănaș ne-a vorbit despre digitalizare și interconectivitate în arhitectură.
Ligia VORO

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

CEE Summit 2017

Articolul următor

Pentru antreprenori, o soluție financiară de la Safety Broker

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share