Branduri de succes, create în Transilvania, și cum se construiește povestea din jurul unui brand au fost temele principale care au definit cea de-a doua conferință organizată de revista Transilvania Business. Ne-au încântat cu poveștile lor manageri și proprietari de afaceri din domeniile IT, energie, agricultură, curierat sau cercetare-dezvoltare. Consultanți din domeniul brandingului ne-au oferit și instrumentele uzitate în construcția unui brand, iar specialiștii în proprietate intelectuală ne-au arătat cum să ne protejăm o marcă.
Doru Berar, General Manager, X Curier, ne-a spus povestea firmei de curierat pe care o conduce și care este în primii săi ani de viață. Pornită din Cluj-Napoca, ducând brandul creat în Transilvania în toată țara, compania țintește departe, așa cum ne-a arătat în prezentarea “X Curier – rapid, eficient, sigur, la timp!”.
“Să vii pe o piață care are 500 de milioane de euro, fiind într-o continuă creștere, și să dorești să stai la masa celor mari, pentru că acolo vrem să ajungem în câțiva ani, dacă nu pe primul loc, în primii trei, sperăm să facem acest lucru printr-un brand puternic, printr-o marcă puternică”, ne-a spus Doru Berar.
Anul trecut, creșterea pe e-commerce, pe business to consumer (b2c) a fost de peste 40 %, creșterea pe business to business (b2b) a fost de 5 %, ceea ce dovedește că piața de curierat va crește foarte mult, se preconizează o creștere de peste 1 milion de euro pe zi, a precizat Doru Berar, citând studiile unor specialiști. Mai mult, în România, e-commerce-ul a atins un nivel de doar 17 %, în timp ce în Germania a ajuns la 70 %, ceea ce înseamnă că piața va evolua, inclusiv cea de curierat, explicând, de altfel, interesul unor mari jucători din afară care vor să intre pe piața românească.
În aceste condiții, X Curier a venit ca un răspuns la nevoile din piață, ca răspuns chiar și la nemulțumirile din piață, ceea ce a presupus o investiție serioasă în tehnologie. “Noi vrem să fim un partener pe care se pot baza, să le livrăm la timp expedițiile lor și să putem să creștem împreună. Vrem să asigurăm stabilitatea business-ului celor care lucrează cu noi, pentru că, până la urmă, curierul nostru care se prezintă în fața clientului dvs., este o interfață”, a mai subliniat Doru Berar.
X Curier a început cu o rețea națională, de 96 de centre, cu livrare în 24 de ore, oriunde în țară, compania deține 5 hub-uri de sortare a mărfii, pe unde tranzitează 2,5 milioane de kg de marfă pe lună. În 9 luni de zile, de la 3.000 de expediții pe lună, X Curier a ajuns la 5.000-5.500 de expediții pe seară. Targetul fixat de conducerea companiei este de a atinge 20.000 de expediții pe seară în următorul an.
“Pentru a face toate acestea posibile avem nevoie de tehnologie, avem nevoie de investiții în tehnologie, flotă, oameni și sperăm să le putem duce la bun sfârșit”, a mai spus Doru Berar.
Ligia VORO
Citește și:
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024
Consilierul de stat László Borbély: Peste 600 milioane de euro, bani nerambursabili, vor fi puși la dispoziție pentru proiecte privind solurile sustenabile
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României și Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu „Ernest Lupan”…
26 aprilie 2024
Rebrenduire pentru Hotelul Coroana de Aur din Bistrița: Grand Hotel Coroana
Fostul Hotel Coroana de Aur din municipiul Bistrița își schimbă nu doar aspectul, ci și numele, devenind Grand…
26 aprilie 2024
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton
În ultimii 13 ani în Oradea au fost construite patru poduri peste Crișul Repede destinate circulației auto: Podul…
25 aprilie 2024
Co-fondatorul Shazam, Dhiraj Mukherjee, speaker principal la Bucharest Tech Week
Pionier al industriei tech, Mukherjee va prezenta noi perspective despre reinventarea afacerilor în cadrul Bucharest Tech Week 2024, care…
25 aprilie 2024
Cinci echipe studențești, calificate în finala Digital AgriChallenge
Concursul național destinat studenților a ajuns la final, iar după etapa de selecție, jurizarea va avea loc la…
25 aprilie 2024