“Romcab” are aceleaşi obligaţii de raportare, în perioada de restructurare, precum în perioada de funcţionare, a declarant, pentru ziarul Bursa, Mircea Ursache, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), care a precizat că ASF are în investigaţie acest emitent.
“Pentru piaţa de capital, Romcab este un semnal de alarmă, în ceea ce priveşte supravegherea şi raportarea de către emitenţi”, a mai spus Mircea Ursache pentru sursa citată, adăugând: “Eu cred că, prin noua lege a emitenţilor, situaţii similare nu se vor repeta. Asta nu scuză cu nimic nici managementul companiei, nici politica acţionarilor, nici indiferenţa băncilor creditoare şi uşurinţa cu care au fost acordate creditele. Mi-a transmis (n.r Zoltan Prosszer, administratorul special al companiei) că declaraţiile de presă afectează programul de restructurare al companiei. Vreau să îi transmit un mesaj clar: că transparenţa informărilor în această perioadă, cu privire la politicile şi deciziile ASF nu fac decât să întărească programul de restructurare, pentru ca el să nu fie alterat, aşa cum a fost alterată activitatea managerială la Romcab. Investigaţia noastră asupra emitentului continuă, este pe rol. Ea se derulează în condiţiile în care obligativitatea raportărilor de către Romcab este aceeaşi şi în perioada de restructurare, ca şi în perioada de funcţionare. Este fundamentală! Cât timp compania este listată, chiar dacă este suspendată de la tranzacţionare, obligativităţile stabilite în sarcina emitenţilor trebuie respectate”.
EximBank este cel mai mare creditor al “Romcab”, având de recuperat 210 milioane de lei, în nume propriu şi în contul statului, potrivit tabelului preliminar al creditorilor. Tabelul creditorilor Romcab cuprinde datorii de un miliard de lei.
“Romcab” este controlată de “Sadalbari”, în acţionariatul căreia au avut loc schimbări în acest an. Astfel, “Sadalbari” nu mai este controlată de Zoltan Prossez, preşedintele Romcab şi administratorul special al acesteia.
Citește și:
Își revine piața rezidențială a Clujului
Direcția Județeană de Statistică a anunțat dinamica autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale în martie și în…
17 mai 2024
ATP Trucks Automobile lansează noile sale autotractoare la CoBuild
Compania producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane din România anunță lansarea de noi produse în portofoliu.…
17 mai 2024
TIFF își mărește bugetul la 1,7 milioane €
Scumpirile la avioane și hoteluri, servicii necesare pentru aducerea invitaților la Cluj, au mărit substanțial costurile celui mai…
16 mai 2024
Cinci firme sau asocieri de firme vor să facă Centura Timișoara Vest
Varianta de Ocolire Timișoara Vest are o lungime de 13,90 km. Contractul prevede construcția a zece lucrări de…
16 mai 2024
Timișoara va avea un skatepark de 15 milioane de lei
Proiectul pentru construirea unui nou skatepark, născut din colaborarea dintre Primăria Municipiului Timișoara și comunitatea locală, urmează să…
16 mai 2024
DEER: “Integrăm prosumatorii și vehiculele electrice”
În primul trimestru al anului, Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj a pus în funcțiune investiții de 70…
16 mai 2024
Patru pasaje pietonale pe sub Centura Oradea, construite cu fonduri europene
Valoarea investiției este de 11 milioane de euro, durata de execuție fiind de 6 luni de la emiterea…
16 mai 2024
Antreprenoriatul predat în școală în Maramureș va fi generalizat la nivel național
Inițiativa Camerei de Comerț și Industrie Maramureș (CCIM) de a promova antreprenoriatul în unitățile de învățământ prin intermediul…
16 mai 2024