OTP, cel mai mare creditor independent din Europa Centrală, a ajuns la un acord privind achiziționarea subsidiarei din România a grupului elen National Bank of Greece – Banca Românească – au declarat vineri pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, potrivit Agerpres.
„Există un acord, subsidiara NBG va fi vândută OTP”, a declarat pentru Reuters o sursă din Atena.
Luna aceasta, Leonidas Fragiadakis, directorul general al National Bank of Greece (NBG), al doilea grup bancar elen, a anunțat că urmează să fie vândute mai multe active în Balcani, inclusiv operațiunile din România.
Vânzarea subsidiarelor NBG face parte din planul Comisiei Europene de restructurare a principalelor bănci elene, ce vizează majorarea capitalului și reducerea prezenței lor peste hotare.
„Suntem foarte aproape de anunțarea unui cumpărător pentru Banca Românească (subsidiara NBG din România). Vânzarea va fi finalizată în următoarele luni și va majora capitalul și nivelul lichidităților grupului”, a afirmat Leonidas Fragiadakis, adăugând că tranzacția este consiliată de Credit Suisse.
Pe lângă achiziționarea băncii, cumpărătorul va rambursa și un împrumut de 550 de milioane de euro pe care Banca Românească l-a luat de la NBG, ceea ce va majora nivelul lichidităților grupului.
Pe piața românească, în luna octombrie 2003, grupul financiar National Bank of Greece (NBG) a cumpărat pachetul majoritar de la Banca Românească, deținând în prezent 99,279% din capitalul social al acesteia. Cu un capital social de peste 700 de milioane de lei și o rețea națională de 110 sucursale în majoritatea orașelor importante ale țării, Banca Românească are 22 de ani de activitate pe piața bancară din România.
Recent, directorul general al OTP, Sandor Csanyi, a anunțat că banca are la dispoziție aproximativ un miliard de dolari pentru achiziții în Europa de Est, inclusiv în România, și intenționează să lanseze o ofertă pentru preluarea Bancpost.
OTP Bank oferă servicii financiare universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croația, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia și Serbia, pentru mai mult de 13 milioane de clienți, prin intermediul unei rețele teritoriale de peste 1.500 de unități, ATM-uri și canale electronice.
Citește și:
Tranzacții de 12 miliarde € prin BT Go, de la lansarea aplicației
Peste 300.000 de antreprenori folosesc BT Go, aplicația de banking și de business a Băncii Transilvania: clienții au…
12 mai 2025
Românii care îl vor înfrunta pe Ronaldinho la Cluj
Sports Festival a anunțat primele nume din echipa țării noastre pentru meciul demonstrativ din Sala Polivalentă. Primele nume…
9 mai 2025
A dispărut primul hotel de 5* al Clujului. De la producția de bomboane, la cea de magistrați
Clădirea de pe str. Traian Moșoiu a suferit două mari transformări după Revoluție: mai întâi fabrica de dulciuri…
14 aprilie 2025
Oamenii de afaceri armeni au explorat Târgul Agraria
Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Istvan Vakar, a primit vizita unei delegații oficiale aparținând Provinciei Armavir, din Armenia.…
14 aprilie 2025
Erbașu se apropie de finalizarea Centrului de Patologie Neurovasculară
Unitatea medicală de la Cluj-Napoca va fi gata până la finele anului, estimează antreprenorul general din București, Construcții…
10 aprilie 2025
Bethlen Estates Transylvania intră în rețeaua Small Luxury Hotels of the World
Prima locație din România care intră în rândul celor mai rafinate destinații boutique din lume, fiind inclusă în…
10 aprilie 2025
Transilvania Business – 136
8 aprilie 2025
Transilvania Business – 135
8 aprilie 2025
Investiții
DEME Macarale relocă 425 de grinzi de pe lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii A3
Lucrările la Autostrada Transilvania continuă cu o operațiune importantă de logistică și reutilizare a materialelor: 425 de grinzi…
19 mai 2025
Clădiri istorice și mașini de epocă în Piața Regele Ferdinand din Oradea
Vineri și sâmbătă, 16 și 17 mai 2025, cei care au trecut prin Piața Regele Ferdinand din Oradea,…
18 mai 2025
Horia Gustă și Cristian Pascu au primit noi mandate de președinte respectiv, vicepreședinte, în Consiliul Director al AAF din România
Mihnea Bărbulescu, Erste Asset Management România, devine membru în Consiliul Director al AAF. Membrii Asociației Administratorilor de Fonduri…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
S-a semnat contractul pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea
Joi, 15 mai 2025, la Ministerul Transportului, în prezența ministrului Sorin Grindeau, a fost semnat contractul pentru realizarea…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
Infrastructură
DEME Macarale relocă 425 de grinzi de pe lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii A3
Lucrările la Autostrada Transilvania continuă cu o operațiune importantă de logistică și reutilizare a materialelor: 425 de grinzi…
19 mai 2025
Minune la Cluj. Podul de la Ciurila, finalizat înainte de termen
Noul pod din comuna Ciurila edificat de Consiliul Județean (CJ) Cluj pe Drumul Județean DJ 107R, a fost…
16 mai 2025
Simulator de tren, experiență VR și zeci de angajatori la Târgul de Carieră Feroviară
Vizitatorii Târgului de Carieră Feroviară în România vor avea parte, în premieră, de o experiență interactivă unică: vor…
16 mai 2025
S-a semnat contractul pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea
Joi, 15 mai 2025, la Ministerul Transportului, în prezența ministrului Sorin Grindeau, a fost semnat contractul pentru realizarea…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Speakeri de top, premieră de material rulant și parteneriate strategice, la Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, Oradea
Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar – Operatorie Feroviară & Material Rulant. Vino să iei parte la o…
15 mai 2025
Pe 20 mai încep lucrările la lotul Chiribiș – Biharia din Autostrada Transilvania
La patru ani și jumătate de la finalizarea primului tronson din Autostrada A3 Transilvania: Borș2 – Biharia, de…
14 mai 2025
Maravet s-a mutat în cel mai mare depozit din județul Maramureș
Distribuitorul băimărean de produse pentru animale a închiriat depozitul pentru 15 ani de la dezvoltatorul de spații logistice…
12 mai 2025
Turism
Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards
Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
BT Capital Partners a mediat fuziunea Paralela 45 – Rainbow Tours
Divizia de investment banking a grupului clujean s-a ocupat de consultanța financiară a tranzacției prin care compania poloneză…
15 mai 2025
Un nou exercițiu de business – networking la BNI Oradea
Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by…
15 mai 2025
S-a modernizat drumul spre tabăra Căsoaia și stațiunea Moneasa
Consiliul Județean Arad a finalizat lucrările de modernizare a drumului județean Mâsca – Măderat – Arăneag, un proiect…
15 mai 2025
Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
13 mai 2025
Muzeele orădene participă împreună la Noaptea Europeană a Muzeelor
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în 17 mai a.c. mult așteptatul eveniment de anvergură europeană…
12 mai 2025
Expoziție Lee Miller la Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri
O expoziție-eveniment, dedicată fotografei și corespondentei de război Lee Miller, s-a deschis la Casa Regelui Charles al III-lea…
12 mai 2025
Educație
Arena Urșilor Junior 2025 – Generația viitorului antreprenorial se întâlnește la Brașov!
Zbor Hub Brașov a fost gazda celei mai vibrante ediții a Arena Urșilor Junior, un eveniment dedicat viitorilor…
19 mai 2025
Viitorii studenți mediciniști din Cluj, testați la simularea concursului de admitere
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (UMFIH) Cluj-Napoca a organizat cea de-a XVI-a ediţie a simulării concursului…
19 mai 2025
Tur de forță al Rectoratului UTCN, la trei universități din Japonia
Delegația oficială a Universității Tehnice din Cluj-Napoca a fost formată din rectorul Vasile Țopa și prorectorul pentru infrastructură…
16 mai 2025
Conferințele Dilema revin la Oradea
Între 22 și 24 mai, vor avea loc la Oradea Conferințele Dilema, oraș în care acest proiect cultural…
16 mai 2025
Sfaturi de la Garda de Mediu Bihor pentru evitarea amenzilor de mediu
Membrii Federației Patronilor Bihor (FPB) s-au aflat joi, 15 mai 2025, față în față cu reprezentanții Gărzii de…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
Reper pentru leadership-ul feminin: Lansarea Indexului Antreprenoriatului Feminin
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA lansează, în premieră în România, Indexul Antreprenoriatului Feminin – un instrument…
15 mai 2025
Peste 700 de concurenți din 13 țări, la Robotics Championship Oradea
Ediția a XIII-a a competiției Robotics Championship va avea loc pe 16 și 17 mai la Sala Polivalentă…
15 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
