ARIES Transilvania, Asociația Română pentru Industria Electronică și Software din România, a demarat un studiu de piață referitor la industria locală de servicii IT și software. Proiectul va analiza situația pieței de IT din Cluj-Napoca în comparație cu cea din alte 8 centre urbane mari din România, în scopul de a oferi date relevante de context pentru piața clujeană de profil.
Studiul vizează analiza evoluției industriei și nevoile specifice ale companiilor și angajaților din domeniu. Proiectul de cercetare are scopul de a furniza o imagine actuală pentru Cluj-Napoca, asupra nevoilor și provocărilor companiilor din domeniul IT, punând datele în context local și național.
Studiul realizat de ARIES Transilvania se află la cea de-a doua ediție anuală și va avea o componentă cantitativă, aplicându-se un chestionar online pe un eșantion format din peste 800 de companii de IT, din cele 9 orașe (București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Oradea, Brașov, Constanța, Craiova, Sibiu), dar și o componentă calitativă, urmărindu-se realizarea a peste 30 de interviuri individuale cu manageri și responsabili ai departamentelor de resurse umane ale firmelor din domeniu. În cadrul studiului se va acorda o importanță deosebită analizei produselor proprii și inovatoare, trendurilor industriei și oportunităților de dezvoltare și inovare pentru companii.
Voicu Oprean, preşedintele ARIES Transilvania, a menționat că acest studiu vine să clarifice presiunea pusă pe universități și autorități locale de a genera un număr mai mare de forță de muncă calificată pentru industria de IT.
„Să sperăm că în momentul în care concluziile studiului ne vor arăta că există o nevoie stringentă de mai mult personal specializat în IT, nu doar în Cluj, cât și în alte orașe mari din România, vom putea accelera parteneriatele cu mediile universitare.”, a declarat Voicu Oprean.
“Clujul trăiește vremuri interesante și se pare că ne vom apropia de cele mai mici cote de șomaj din istoria post-comunistă. IT-ul este vârf de lance în dezvoltarea regională, iar resursa umană în acest domeniu este critică și foarte importantă. Proiectele comune între asociațiile profesionale și instituțiile locale au arătat avantajele colaborării și șansa de a construi împreună proiecte sustenabile.”, a adăugat Cătălina Ciubotaru, HR Manager și coordonator al studiului.
Studiul se va desfășura în perioada iulie-septembrie 2017 și va cuprinde inclusiv o analiză comparativă a rezultatelor financiare a companiilor din domeniul IT, pe ultimii 6 ani, în vederea identificării evoluției economice a sectorului, cât și a principalelor provocări și probleme întâmpinate de companiile din această industrie.
Cercetarea va urmări și obținerea unor informații exacte despre structura angajaților, fluctuația de personal, nevoile de training, produsele proprii și gradul de inovare al acestora, precum și despre piețele de desfacere ale companiilor din sectorul IT.
Raportul final al cercetării va fi disponibil și în limba engleză fiind prezentat în cadrul unui eveniment public în toamna acestui an, ulterior putând fi accesat și online.
Despre ARIES Transilvania
ARIES Transilvania este Asociația Română pentru Industria Electronică și Software, cea mai mare şi influentă organizație creată pentru industria IT&C din România, cu 4 filiale zonale la Timișoara, Brașov, Cluj și Craiova. Prin intermediul filialei ARIES Transilvania, membrii își propun să dinamizeze activitatea în această zonă, să se implice în activitățile referitoare la sectorul IT, să stabilească legături între firmele de profil, pentru promovarea intereselor locale pe plan național şi internațional, să sprijine proiectele inovatoare la nivel regional. ARIES Transilvania are legături strânse cu cei mai importanți actori ai ecosistemului regional cum ar fi comunități de start up-uri, autorități publice locale, universități, clustere din alte domenii de activitate şi alte asociații.
Citește și:
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
TUȚU TRANS – Un sfert de secol de evoluție: De la Transport la Agricultură
Un drum construit pas cu pas, un proces de transformare continuă, ghidat de respect, responsabilitate și pasiune. Aceasta…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
STC Partners a achiziționat un teren pentru un nou proiect rezidențial – Quartier Pipera
Dezvoltatorul de real estate STC Partners a finalizat achiziția unui teren în Pipera, zona de Nord a Bucureștiului,…
20 iunie 2025
Brunch cu mâncare macedoneană la Punct Gastronomic Local Din Gradina lui Raul
Un periplu culinar intens pe care vă invităm să îl faceți, în premieră, la Punctul Gastronomic Local “Din…
19 iunie 2025
Investiții
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
SIGNAL IDUNA obține aprobarea ASF pentru achiziția pachetului majoritar al Garanta Asigurări
SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE anunță primirea aprobării finale din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru achiziționarea pachetului…
19 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Infrastructură
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Se știu câștigătorii licitației pentru construirea a patru pasaje rutiere noi în Oradea
Asfamixt, Selina plus Drum Asfalt, și PORR Construct, vor construi cele patru pasaje rutiere la ieșirea din Oradea,…
18 iunie 2025
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Politehniștii clujeni au testat “Autostrada Erbașu”
Constructorii sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3 le-au prezentat stadiul lucrărilor și le-au explicat provocările proiectului.…
12 iunie 2025
Robotul zidar, în acțiune la nZEB Expo 2025
nZEB Expo, cel mai mare eveniment din România dedicat construcțiilor eficiente energetic, își deschide porțile vinerea aceasta, pe…
11 iunie 2025
Marius Șoflete, co-organizator: nZEB Expo, un catalizator pentru construcții mai bune
Marius Șoflete este un pionier în domeniul proiectării și construcției de case pasive, iar remarcabil este că se…
10 iunie 2025
Turism
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Ionuț Popescu, Potcoava: “Noi depunem un dosar întreg pentru fonduri UE, ungurii, numai două coli”
Fondatorul centrului de echitație din Runcu și președintele Federației Române de Turism Ecvestru (FRTE) s-a arătat nemulțumit de…
17 iunie 2025
Eugen Tudosie, UNDA: “Avem un plan pe cinci ani, cu centru de evenimente și hotel-boutique”
Directorul general al complexului din București s-a referit, în cadrul Conferinței România 2030, atât la investiția în sine,…
17 iunie 2025
Avioane charter de la Cluj spre Insula Lesbos, în sezonul estival
AeroVacanțe, agenția organizatoare a grupului Aerotravel, a anunțat că din iunie, turiștii din Cluj se pot putea bucura…
17 iunie 2025
Educație
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Claudiu Mândru, Alfa Software, la Conferința România 2030 : “Lumea va fi digitală sau nu va fi deloc”
În prezent, marea majoritate a oamenilor nu își mai poate închipui viața în afara tehnologiei. Mai mult, încet-încet,…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Alfred Simonis: „Sute de copii din Timiș nu mai au problema transportului la școală”
Investiție serioasă în mobilitatea educațională din Timiș: microbuze electrice pentru 29 de localități, prin PNRR, vor urma alte…
17 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
