Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a aprobat finanțarea a trei proiecte de infrastructură rutieră, în care sunt investite 407 milioane euro din fondurile politicii de coeziune, se arată într-un comunicat de presă al reprezentanței Comisiei Europene din România
“Astfel, mai mult de 336 milioane de euro vor fi investiți în construirea secțiunii dintre localitățile Dumbrava și Deva, din autostrada Lugoj-Deva, parte a Rețelei transeuropene de transport (RTE-T), dar și în infrastructura conexă (poduri, intersecții, tunele…). Timpul necesar deplasării automobiliștilor între cele două orașe va fi redus astfel cu o treime. Alte 62 milioane de euro vor fi utilizate pentru reabilitarea unei secțiuni din drumul național 6, ce leagă orașele Alexandria și Craiova, în sud-vestul țării, cu scopul de a ameliora securitatea rutieră și de a reduce timpul de deplasare cu trei sferturi de oră’, se arată în document.
De asemenea, aproximativ 9 milioane de euro vor finanța construirea secțiunii de drum dintre orașele Timișoara și Lugoj, precum și a unei variante ocolitoare în zona Timișoara.
“Aceste proiecte, finanțate de Uniunea Europeană, au triplul obiectiv de a îmbunătăți securitatea rutieră, de a contribui la dezvoltarea economică a regiunilor vizate și de a consolida coeziunea teritorială din România”, a declarat comisarul european pentru politică regională.
Citește și:
Grupul Iulius pregătește 600 de arbori pentru proiectul de la Carbochim
O „pădure” cu 600 arbori și 100.000 de plante decorative este planul Iulius pentru grădina ce va fi…
26 septembrie 2023
Spania, câștigătoarea Concursului Complet Internațional CCI 4* la Karpatia Horse Show
Festivalul ecvestru a încântat publicul prin concursurile hipice, concertele live și activitățile pentru toată familia. Spania este marea…
26 septembrie 2023
Bihorul, beneficiar a două proiecte culturale transfrontaliere Ro – Hu, cu fonduri UE
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de îndată de marți, 26 septembrie, două proiecte transfrontaliere, în…
26 septembrie 2023
Pârtia olimpică de la Borșa va fi acreditată pentru competiții internaționale
Investiția din stațiunea maramureșeană se îndreaptă către primele rezultate concrete pe plan sportiv. “Pârtia olimpică de schi de…
26 septembrie 2023
Mexicul vrea transfer de know-how la Cluj
Oportunitățile de investiții în județ le-au fost prezentate unei delegații din statul nord-american. Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Cluj,…
26 septembrie 2023
Circulația trenurilor pe ruta Cluj – Oradea, aproape blocată în 2024
Circulația feroviară între Cluj și Oradea va fi închisă aproape total începând cu ianuarie 2024, din cauza unor…
26 septembrie 2023
Timișoara, oraș portuar? Da, după 65 de ani s-a redeschis punctul de frontieră de pe Bega
La Timișoara, devenită pentru trei zile oraș portuar, au ajuns opt ambarcațiuni sârbe, după ce au parcurs Bega…
26 septembrie 2023
Zi de Zi știri economice:
