Un centru de colectare a lânii a fost deschis în județul Bistrița-Năsăud, iar de acolo au fost trimise deja 1.500 de tone de material în India. La încărcarea ultimului camion au fost invitați și preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, și ministrului Agriculturii, Petre Daea.
Depozitul de colectare a lânii a fost deschis lângă oraşul Sângeorz Băi. Ciobanii din zonă au adus acolo sute de kilograme de material, iar proprietarul spune că a găsit deja clienţi. 1.500 de tone de lână au fost trimise în India.
„Am început să colectăm la sfârșit de iulie anul curent. Un program ce include spălătorie, pieptănătură, fabrica de izolaţii. În India am înţeles că covoare se fac, e cel mai mare producător de covoare din lume”, a declarat Ioan Niculai, proprietarul centrului de colectare, citat de Digi24.ro.
Ministrul Agriculturii, prezent, sâmbătă, alături de Liviu Dragnea la pregătirea ultimului camion încărcat cu lână, a spus că subvenţia pentru lână e un prim imbold pentru valorificarea acestui produs.
Citește și:
Mecanism de intervenție rapidă privind protejarea monumentelor istorice aprobat de Camera Deputaților
Programul Naţional de Scoatere din Pericol a Patrimoniului Cultural Imobil a fost votat în unanimitate de Camera Deputaților. Se…
5 decembrie 2023
“Forumul Inovației de la Cluj a declanșat sinergii între România și Japonia”
Președintele Japanese Business Club in Transylvania (JBC) consideră că evenimentele organizate la Cluj au impulsionat relațiile economice dintre…
5 decembrie 2023
Campanie de informare și educare a elevilor derulată de CNAIR
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere investește 4,6 milioane lei în siguranța rutieră în județele tranzitate de…
5 decembrie 2023
Politehniștii clujeni au vizitat parcul industrial din Șieu-Măgheruș
Grupul aflat în vizită de studiu provine de la Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor a Universității Tehnice din…
5 decembrie 2023
AIUD: Aproape 4 milioane de euro pentru tineri și educație
Investiții de 3,85 milioane € în două proiecte esențiale pentru viitorul Municipiului Aiud. Locuințe pentru tineri și îmbunătățirea…
5 decembrie 2023
Centru pentru tineret dezvoltat de Primăria Hunedoara
Proiectul de 10 milioane de lei derulat de Primăria Hunedoara intră în a doua etapă – reconstrucția clădirii…
5 decembrie 2023
Corteva cultivă viitorul prin soluții inovatoare pentru recolte durabile
Cu ocazia Zilei Mondiale a Solului pe 5 decembrie, atenția lumii se concentrează asupra importanței sănătății acestuia și…
5 decembrie 2023
Circus Christmas, în Iulius Mall Cluj
„Light Up your Winter Holidays” se derulează la Iulius Mall Cluj cu Circus Christmas, într-un regal al bucuriei…
5 decembrie 2023
Zi de Zi știri economice:
