O delegație albaneză formată din directorii celor patru Agenții de Dezvoltare Regională, proaspăt înființate, precum și coordonatorii pentru dezvoltare regionala de la cabinetul Primului Ministru din Albania au fost, in perioada 10-13 octombrie 2017, in vizita de lucru in Regiunea Centru.
Aceasta vizita include obiective din judetele Alba, Sibiu si Brasov, pentru sublinierea rolului proiectelor europene in procesul de dezvoltare. Transferul de bune practici din Regiunea Centru, Romania, dezvoltarea unor structuri functionale pentru Agentiile de Dezvoltare din Albania, regulile din procesul de planificare regionala si identificarea directiilor eficiente pentru accesarea de fonduri europene, colaborarea intre ADR-uri, cu ministerul de resort dar si cu beneficiarii, sunt temele dezbatute de reprezentantii albanezi, alaturi de partenerii lor de la ADR Centru, alaturi de reprezentantii administratiei publice locale din judetele Regiunii Centru.
Albania a aplicat pentru aderarea la UE in 2009 si in 2014 Comisia Europeana a recomandat acordarea statului de tara candidata Albaniei, pentru a incuraja progresele inregistrate de acest stat. Astfel, tara s-a alaturat altor sapte state care sunt candidate sau potential candidate la aderarea la Uniunea Europeana.
Delegatia albaneza care viziteaza Regiunea Centru include si echipa de coordonare a unui proiect finantat de agentii guvernamentale din Elvetia si Austria, proiect care urmareste reforma procesului de dezvoltare regionala in Albania, inclusiv implementarea unor initiative din cadrul procesului de preaderare.
Relevant pentru continuitatea procesului de pregatire a aderarii la UE este si faptul ca delegatia din Albania este insotita de acelasi expert german care, in urma cu mai mult de 15 ani, sustinea dezvoltarea ADR Centru, in cadrul proiectelor de twinning, care au dus ulterior la intarirea capacitatii administrative, la specializarea personalului Agentiei din Romania in problematica Uniunii Europene. Acum, Carl Heller sprijina reprezentantii ADR-urilor din Albania in documentarea lor cu privire la fondurile europene, la bugetele multianuale dedicate dezvoltarii, precum si in informarea lor cu privire la etapele si cerintele de evaluare a proiectelor, la promovarea identitatii locale si regionale.
Vizita delegatiei albaneze survine, astfel, ca urmare a bunei experiente dobandite de Heller alaturi de echipa romana, dar si datorita rezultatelor bune in procesul de absorbtie a fondurilor europene, in special dupa aderarea la UE, prin Programul Operational Regional, coordonat la nivelul judetelor Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu de ADR Centru.
Din aceasta delegatie fac parte Shpetim Quku, directorul ADR nr. 1 cu sediul la Shkodra, Arben Skenderi, directorul ADR nr.2 cu sediul la Tirana si Litian Broka, directorul ADR nr. 3 cu sediul la Korca, precum si Madlina Puka, director la ADR nr. 4 cu sediul la Vlora. Echipa care a vizitat Regiunea Centru a fost completata de Anila Gjika expert in probleme de dezvoltare regionala, precum si de doamnele Eriselda Cobo si Marsela Karpuzi, reprezentand Departamentul de Dezvoltare locala si regionala, din cadrul Unitatii pentru Planificare Strategica si Dezvoltare de la Cabinetul Primului Ministru din Albania.
ADR Centru a sustinut organizarea acestei vizite de documentare si informare deoarece se creeaza astfel posibilitatea transferului de cunostinte si bune practici in derularea de proiecte finantate din fonduri europene, fiind in principal urmarita prezentarea realizarilor romanesti din cadrul POR 2007-2013 si a stadiului implementarii POR 2014-2020 in Regiunea Centru. Discutiile tehnice de la sediul ADR Centru din Alba Iulia au fost completate cu vizite in teren la proiecte finantate prin POR, in Alba Iulia, dar si in municipiile Sibiu si Brasov. Este important faptul ca ADR Centru a facilitat delegatiei albaneze intalnirea cu reprezentantii si decidentii municipiilor si judetelor vizitate, pentru a se informa cat mai bine si pentru a obtine cat mai multe detalii despre modul de pregatire si implementare a proiectelor.
”Consider ca momentul anului 2000 pentru ADR Centru, care atunci abia fusese infiintata de doi ani, este oarecum similar acum, in 2017, pentru ADR-urile albaneze. Albania este poate o tara mai mica, avand o suprafata similara cu cea a Regiunii Centru, dar echipele celor patru ADR-uri din Albania pornesc la drum cu destul de multa incredere in fortele proprii si, mai ales, cu dorinta de a invata de la cei care au obtinut performante. In Albania, legislatia in domeniul dezvoltarii regionale este in curs de pregatire si ne intereseaza modul cum functioneaza si cum obtin rezultate ADR-urile din Romania. Aici, in Regiunea Centru am gasit un model foarte bun, pe care intentionam sa-l studiem bine si sa folosim cele mai bune exemple de atragere a fondurilor publice pentru dezvoltare. Ar fi ideal daca, la un moment dat, vom putea realiza chiar si unul sau mai multe parteneriate intre ADR din Albania si ADR Centru din Romania”, a spus, in cadrul intalnirilor de lucru, Carl Heller, care supervizeaza procesul de imbunatatire a cunostintelor echipei de experti albanezi.
”Am propus oaspetilor nostri intalniri de lucru punctuale, cu reprezentantii municipalitatilor din Alba Iulia, Sibiu si Brasov, dar si cu conducerile sau reprezentantii Consiliilor judetene din aceste trei judete vizitate, deoarece dorim sa sustinem procesul de dezvoltare institutionala al colegilor nostri din Albania. Si noi am fost la inceput, in urma cu doua decenii, si stim ce bine ne-a prins transferul de cunostinte din Landul Brandenburg! Am vorbit despre cooperarea eficace a ADR-urilor cu autoritatile centrale cu responsabilitati in dezvoltarea regionala, dar si despre colaborarea cu actorii locali, care sunt direct interesati de dezvoltarea de proiecte. Am avut o discutie informala, dar cu multe referiri la aspecte practice ale procesului de dezvoltare regionala, pe care il coordonam de aproape 20 de ani. Am constatat ca interlocutorii nostri sunt interesati sa inteleaga care sunt lectiile pe care le-am invatat prin experienta dezvoltarii regionale din Romania, in contextul implementarii programelor de dezvoltare regionala, in perioadele de pre si post-aderare. Am evidentiat factorii de succes, am vorbit despre dificultatile intampinate si despre modurile cum am cautat solutionarea lor, despre exemplele de masuri de intarire a capacitatii institutionale a ADR-urilor, dar si a actorilor din regiuni, care au devenit beneficiari ai proiectelor pe care le-am monitorizat. Am vorbit si despre activitatea ROREG, Asociatia ADR-urilor din Romania, si despre faptul ca am creat, alaturi de partenerii nostri, un instrument foarte important de lucru la nivel national, pentru a sustine si promova problemele regionale. Practic, cred ca ne-am apropiat foarte mult de un rol de mentorat pentru delegatiile ADR-urilor din Albania si este posibil sa dezvoltam cat mai curand parteneriate comune cu dansii. Suntem onorati ca au ales Regiunea Centru ca exemplu si vom face tot ceea ce este posibil pentru a-i sprijini in procesul lor intern de redefinire a politicilor de dezvoltare si al crearii arhitecturii institutionale in conformitate cu reglementarile europene”, a declarat, dupa o intrevedere de peste patru ore cu delegatia albaneza, Maria Ivan, director Directia Coordonare din cadrul ADR Centru.
Citește și:
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
13 ani pentru primul drum expres de Cluj
Cea dintâi șosea cu acest regim din județ, DEx 4, a devenit funcțională, însă fără soluționarea optimă a…
10 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
Ultimele locuri în metroul digitalizării sunt disponibile!
IMM-urile, startup-urile și instituțiile publice mai au timp până în 31 iulie 2025 să prindă un loc în…
10 iulie 2025
inVest organizează la Timișoara un Speed Beer-a-thon
Evenimentul are loc în această seară la CoWork Timișoara, cu începere de la ora 18. Sunt așteptați antreprenori…
10 iulie 2025
Investiții
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
inVest organizează la Timișoara un Speed Beer-a-thon
Evenimentul are loc în această seară la CoWork Timișoara, cu începere de la ora 18. Sunt așteptați antreprenori…
10 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Noul prefect al Clujului: “Mulți investitori importanți vor să vină aici”
Cinci companii din domeniile automotive, construcții de mașini, farmaceutic sau industria ospitalității au solicitat informații despre terenurile disponibile…
8 iulie 2025
Infrastructură
13 ani pentru primul drum expres de Cluj
Cea dintâi șosea cu acest regim din județ, DEx 4, a devenit funcțională, însă fără soluționarea optimă a…
10 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
ARL Cluj montează grinzile de la Pasajul Italsofa
Administrația județeană susține că nu se lucrează concomitent și la Pasajul Văcarilor din Baia Mare pentru a nu…
9 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Noul prefect al Clujului: “Mulți investitori importanți vor să vină aici”
Cinci companii din domeniile automotive, construcții de mașini, farmaceutic sau industria ospitalității au solicitat informații despre terenurile disponibile…
8 iulie 2025
Turism
7 lucruri care nu trebuie să lipsească din bagajul pentru plajă
Sosirea sezonului cald marchează momentul perfect pentru planuri la mare, zile relaxante sub soare și ieșiri pe nisip.…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Megaproiect de 25 milioane € la Salina Turda. “Să evităm un dezastru ca la Praid”
Municipalitatea cere statului bani pentru lucrări urgente de punere în siguranță și consolidare pentru obiectivul care atrage anual…
7 iulie 2025
Peste 260.000 de pasageri în semestruI I 2025 și noi rute ce deschid orizonturi
În primele șase luni ale anului 2025, Aeroportul Internațional Sibiu a fost alegerea a 260.234 de călători, față…
7 iulie 2025
Moneasa: din paragină, spre performanță
Cea mai frumoasă și extinsă bază sportivă din mediul rural al județului Arad, situată în stațiunea Moneasa, a…
7 iulie 2025
Educație
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tinerii cercetători în DeepTech
Instituția clujeană de învățământ superior participă la un proiect finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene (UE).…
8 iulie 2025
Mai puțini șomeri în județul Bihor: cifrele AJOFM Bihor arată o tendință pozitivă
La sfârșitul lunii iunie 2025, rata șomajului în județul Bihor a coborât la 2,05%, potrivit datelor centralizate de…
7 iulie 2025
EU GREEN aduce inovația sustenabilă la Universitatea din Oradea
Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2025, Universitatea din Oradea este gazda întâlnirilor directe din…
7 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Clujul scoate de la buget 16 milioane € pentru noul spital de copii
Banii din rectificarea bugetului propriu al instituției județene vor fi alocați de pentru continuarea alertă a lucrărilor la…
2 iulie 2025
Zi de Zi știri economice:
