Acționarii Transilvania Broker de Asigurare vor să încaseze până la 9,68 milioane lei din listarea companiei pe piața românească de capital, se arată în prospectul publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).
Deținătorii acțiunilor puse în vânzare sunt Login Gabriel, care are 1,5 milioane de acțiuni, el vânzând 375.000, reprezentând 15%, și Niculae Dan, care are un milion de acțiuni și urmează să vândă 250.000 de acțiuni (10% din capitalul social). În total va fi listat un procent de 25% din acțiunile companiei.
Prețul de subscriere este între 12 și 15,5 lei/acțiune, pasul de preț fiind de 0,01 lei, iar perioada de derulare a ofertei este de marți până pe 2 noiembrie.
Pentru subscrierile realizate în primele două zile lucrătoare ale perioadei de derulare a ofertei, investitorii vor fi îndreptățiți să plătească 93% din prețul final al ofertei, iar cei care subsiu în următoarele trei zile după cele două, vor plăti 97% din preț. Oferta va consta într-o singură tranșă de subscriere. Subscrierea minimă în ofertă este de 200 de acțiuni, iar cea maximă de 625.000.
“În cazul în care oferta este subscrisă în proporție de 100% sau mai puțin, iar volumul total al subscrierilor în ofertă depășește nivelul minim pentru încheierea cu succes a acesteia, tuturor investitorilor care au subscris la un preț mai mare sau egal decât prețul de ofertă li se vor realiza alocări integrale, egale cu volumele menționate în formularele de subscriere. Dacă oferta este suprasubscrisă, alocarea pe partea de cumpărare se va realiza conform principiului pro-rata, prin utilizarea algoritmului Bursei de Valori București și numai pentru acele ordine aferente unor subscrieri realizate la un preț mai mare sau egal decât prețul de ofertă stabilit, separat pentru fiecare ordin în parte”, se arată în prospect.
În anul 2015, profitabilitatea emitentului a crescut cu 141,48%, urcând de la 1.562.746 lei (2014) la 3.773.872 lei (2015). În ceea ce privește anul 2016, prin comparație cu anul precedent, profitul înainte de impozitare a scăzut cu 4,58%, fiind în sumă de 3.600.821 lei.
Citește și:
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton
În ultimii 13 ani în Oradea au fost construite patru poduri peste Crișul Repede destinate circulației auto: Podul…
25 aprilie 2024
Co-fondatorul Shazam, Dhiraj Mukherjee, speaker principal la Bucharest Tech Week
Pionier al industriei tech, Mukherjee va prezenta noi perspective despre reinventarea afacerilor în cadrul Bucharest Tech Week 2024, care…
25 aprilie 2024
Cinci echipe studențești, calificate în finala Digital AgriChallenge
Concursul național destinat studenților a ajuns la final, iar după etapa de selecție, jurizarea va avea loc la…
25 aprilie 2024
Clujul se asociază cu opt localități pentru trenul metropolitan
10 milioane de euro urmează să fie alocați din bugetul județului pentru materializarea obiectivului de investiții. Consiliul Județean…
25 aprilie 2024
Ambasadorul Finlandei în România laudă Oradea pentru dezvoltare
Primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, au primit joi, 25 aprilie 2024, vizita…
25 aprilie 2024
DEER predă energetica viitoarelor generații
3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
25 aprilie 2024
Bogdan Maioreanu: Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine
După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis…
25 aprilie 2024
Brandberry a creionat identitatea Țării Silvaniei
Consiliul Județean (CJ) Sălaj și consultantul de dezvoltare strategică Brandberry au organizat o dezbatere publică pentru prezentarea, în…
25 aprilie 2024