La Universitatea de Vest din Timișoara are loc vineri, 27 octombrie, Colocviul internațional „Les territoires de la santé: production agroalimentaire, nutrition sécurité alimentaire” (Teritoriile sănătății: producție agroalimentară, nutriție, securitate alimentară – PANSa-TS).
Colocviul este organizat de Centrul pentru Dezvoltare Regională, Studii Transfrontaliere și Amenajarea Teritoriului (CDR-START) din cadrul Departamentului de Geografie al UVT, cu sprijinul Agenției Universitare pentru Francofonie. Participă cca. 50 de specialiști din universități și centre de cercetare din România, Rep. Moldova, Ungaria, Bulgaria și Franța, precum și reprezentanți ai sectorului medico-sanitar din spitale, direcții de sănătate, protecția consumatorului, siguranței alimentare, autorități locale etc. La promovarea colocviului au colaborat mai multe universități din regiunea noastră: USAMV Timișoara, UMF Timișoara, Universitatea din Szeged, precum și universități din București, Cluj-Napoca, Iași, Chișinău, Plovdiv etc.
Cele peste 30 de comunicări se concentrează pe analiza a patru teme prioritare: Problemele și provocările producției agroalimentare ecologice; Reprezentările, practicile nutriționale și starea de sănătate a populației; Probleme de economie și de securitate alimentară; Politici publice și strategii private pentru nutriție și alimentație sănătoasă.
Specialiștii sunt îngrijorați de efectele schimbărilor petrecute în alimentație și nutriție, îndeosebi la copii și tineri, afectați în procent tot mai mare de obezitate, dar și de alte maladii ale nutriției defectuoase. Acestea au consecințe asupra stării de sănătate a populației pe toată durata vieții, conduc la probleme cu mare impact social, reduc performanțele individuale și ale societății în ansamblu. Colocviul își propune nu doar să constate aceste probleme, ci mai ales să propună politici publice și strategii de conștientizare a rolului nutriției sănătoase pentru asigurarea calității vieții și a performanțelor individuale și sociale.
Deschiderea colocviului are loc vineri, 27.10, de la ora 9.30, în amfiteatrul A1.3 al Universității de Vest din Timișoara. Comunicările și dezbaterile se succed pe durata întregii zile și se vor încheia sâmbătă, cu elaborarea unui portofoliu de proiecte de cercetare și de acțiuni concrete, care urmează să fie realizate în școli și universități.
Citește și:
Studenții UBB, campioni mondiali la studii de caz în economie
Echipa studențească a Universității Babeș-Bolyai (UBB) a câștigat competiția internațională de studii de caz în economie intitulată „NIBS…
24 martie 2025
Cum aduc companiile plus valoare în Oradea
Reprezentanții a patru companii orădene și-au exprimat opiniile despre cum aduc companiile pe care le reprezintă plus valoare…
24 martie 2025
American Corner Cluj va organiza un curs gratuit de securitate cibernetică
Printre temele abordate se numără hackerii, securitatea fișierelor de pe telefon și a cumpărăturilor online, lumea virtuală sau…
24 martie 2025
Tánczos Barna: “Antreprenorii români au nevoie de sprijinul Guvernului pentru a se extinde pe alte piețe”
Cea de-a patra ediție a Forumului Economic al Transilvaniei, organizat de Fundația Pro Economică a readus în discuție…
24 martie 2025
Inovația pentru fermieri, în centrul atenției la evenimentele Corteva Learning Day
Inovația și sustenabilitatea au fost temele centrale ale evenimentelor Corteva Learning Day din această iarnă, organizate de compania…
24 martie 2025
Povești de succes la Oradea STEAM Conference: Educație – Inovație – Antreprenoriat
Amfiteatrul Parcului Științific și Tehnologic Bihor – Oradea STEAM Park, a fost arhiplin vineri, 21 martie 2025. Atracțiile…
24 martie 2025
AVIATION-EVENT 2025. Claudiu Marian, UBB: „Aeroportul din Cluj contribuie la prosperitatea regiunii”
Directorul Departamentul studii internaționale și istorie contemporană de la Universitatea Babeș-Bolyai a analizat importanța aeroportului în dezvoltarea regională.…
23 martie 2025
AVIATION-EVENT Cluj. Antonio Stoian: „Am intrat pe piață într-o perioadă de riscuri foarte mari”
Directorul general al operatorului aerian Animawings a explicat, la Cluj, contextul în care s-a lansat compania cu capital…
23 martie 2025
Investiții
Povești de succes la Oradea STEAM Conference: Educație – Inovație – Antreprenoriat
Amfiteatrul Parcului Științific și Tehnologic Bihor – Oradea STEAM Park, a fost arhiplin vineri, 21 martie 2025. Atracțiile…
24 martie 2025
Și Aradul poate! Organizare de succes a „Business Evolution”
Doingbusiness.ro a organizat o nouă ediție a conferinței „Business Evolution – Finanțare. Digitalizare. Management eficient” pe 19 martie…
22 martie 2025
Fabrică de nanofibre în parcul de specializare inteligentă Șomcuta Mare
Proiectul companiei orădene M-TechX EU, controlată de investitorul japonez Hiroyoshi Sota, se ridică la 5 milioane de euro.…
21 martie 2025
Kelemen Hunor despre cheltuielile de apărare: “UE a trăit cu o iluzie greșită că până la sfârșitul lumii se poate mânca gratis”
Prezent la Târgu Mureș pentru a participa la Forumul Economic din Transilvania, Kelemen Hunor a răspuns mai multor…
21 martie 2025
Contrail și Hiarom expun echipamente feroviare inovatoare la Conferința de Infrastructură
Contrail, producător de echipamente pentru sudura căii ferate, și Hiarom, specialist în soluții tehnice pentru infrastructură feroviară, participă…
21 martie 2025
P9944, hibridul de top pentru familia Holhoș din Bihor
Tradiție și succes. Acestea sunt doar două dintre cuvintele care pot descrie pe scurt activitatea companiei Corteva Agriscience…
20 martie 2025
Bugetul județului Cluj crește în acest an cu 10%
Această majorare se datorează în special proiectelor cu fonduri europene gestionate de forul administrativ județean. Consiliul Județean (CJ)…
20 martie 2025
Cel mai mare grup BNI din România se formează la Oradea
Ambiții mari la Oradea. Directorul de lansare a grupului BNI Oradea, George Gherman – CEO Solvers for Problems,…
20 martie 2025
Infrastructură
Republica Moldova solicită integrarea în circuitele economice regionale
Vicepremierul Moldovei, Vladimir Bolea, a subliniat importanța infrastructurii rutiere de conexiune cu România și Ucraina. Printre proiectele vitale…
24 martie 2025
Contrail și Hiarom expun echipamente feroviare inovatoare la Conferința de Infrastructură
Contrail, producător de echipamente pentru sudura căii ferate, și Hiarom, specialist în soluții tehnice pentru infrastructură feroviară, participă…
21 martie 2025
Turcii de la Nurol se apucă de VO Timișoara vest
Proiectul variantei de ocolire vest a orașului Timișoara este proiectată cu o lungime de aproape 14 km, pe…
21 martie 2025
DP World lansează un serviciu logistic complet de tip end-to-end pentru Europa
DP World anunță lansarea unui serviciu logistic pan-european și deschiderea centrului său operațional, Turnul de Control European, în…
20 martie 2025
Bugetul județului Cluj crește în acest an cu 10%
Această majorare se datorează în special proiectelor cu fonduri europene gestionate de forul administrativ județean. Consiliul Județean (CJ)…
20 martie 2025
Dialog constructiv pentru viitorul patrimoniului cultural, în Cetatea Oradea
Cetatea Oradea a găzduit miercuri, 19 martie 2025, Conferința ROHAEREDITAS, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. Evenimentul a…
19 martie 2025
Mai multe investiții și cheltuieli reduse pentru municipiul Satu Mare în 2025
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a prezentat marți, 18 martie, prioritățile de investiții, sursele de finanțare și…
18 martie 2025
S-a aprobat bugetul județului Arad pe 2025: 70% este alocat investițiilor
Consiliul Județean Arad a aprobat marți, 18 martie, bugetul pentru anul 2025, în valoare de 945 de milioane…
18 martie 2025
Turism
Oradea, Băile Felix și regiunea Bihorului se promovează în Republica Moldova
Echipa Visit Oradea a participat vineri, 21 martie, la o vizită de lucru în capitala Republicii Moldova, Chișinău,…
24 martie 2025
Județul Cluj a cumpărat teren pentru parcarea Castelului Banffy Răscruci
Forul județean a aprobat achiziționarea a unui imobil (teren și construcții) situat în vecinătatea monumentului istoric, în scopul…
21 martie 2025
Turismul clujean, blocat de birocrație. “Ne trebuie un an să aducem patru asiatici”
Managerii de hoteluri și restaurante acuză statul că le pune bețe în roate, iar instituțiile publice, că nu…
20 martie 2025
Bugetul județului Cluj crește în acest an cu 10%
Această majorare se datorează în special proiectelor cu fonduri europene gestionate de forul administrativ județean. Consiliul Județean (CJ)…
20 martie 2025
Cel mai mare grup BNI din România se formează la Oradea
Ambiții mari la Oradea. Directorul de lansare a grupului BNI Oradea, George Gherman – CEO Solvers for Problems,…
20 martie 2025
Limesul Dacic, la pachet turistic cu Via Transilvanica
Viitorii arhitecți ai Clujului și-au propus să contribuie la identificarea unor strategii turistice responsabile pentru traseele atractive din…
19 martie 2025
Dialog constructiv pentru viitorul patrimoniului cultural, în Cetatea Oradea
Cetatea Oradea a găzduit miercuri, 19 martie 2025, Conferința ROHAEREDITAS, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. Evenimentul a…
19 martie 2025
Hampton by Hilton Cluj-Napoca, premiat la nivel internațional
Hampton by Hilton Cluj-Napoca este mândru să anunțe câștigarea prestigiosului premiu “Customer Promise & Stay Experience Champion of…
19 martie 2025
Educație
Studenții UBB, campioni mondiali la studii de caz în economie
Echipa studențească a Universității Babeș-Bolyai (UBB) a câștigat competiția internațională de studii de caz în economie intitulată „NIBS…
24 martie 2025
Cum aduc companiile plus valoare în Oradea
Reprezentanții a patru companii orădene și-au exprimat opiniile despre cum aduc companiile pe care le reprezintă plus valoare…
24 martie 2025
American Corner Cluj va organiza un curs gratuit de securitate cibernetică
Printre temele abordate se numără hackerii, securitatea fișierelor de pe telefon și a cumpărăturilor online, lumea virtuală sau…
24 martie 2025
Povești de succes la Oradea STEAM Conference: Educație – Inovație – Antreprenoriat
Amfiteatrul Parcului Științific și Tehnologic Bihor – Oradea STEAM Park, a fost arhiplin vineri, 21 martie 2025. Atracțiile…
24 martie 2025
Bucharest Tech Week 2025: O săptămână de inovație și tehnologie între 14 – 20 iunie
Ediția actuală propune o expoziție tech de anvergură, summit-uri de business cu lideri globali, soluții revoluționare și…
22 martie 2025
Cea mai mare plantare din România: 35.000 de pomi, plantați lângă Oradea
Sâmbătă, 22 martie 2025, toate drumurile iubitorilor de natură din Oradea, au dus spre Girișu de Criș. Aici,…
22 martie 2025
Universitatea Babeș-Bolyai va orienta românii în carieră
Proiectul are în vedere să ofere ghidare personalizată pentru 20.000 de oameni din România ca să îi ajute să-și…
21 martie 2025
UMFST„George Emil Palade” din Târgu Mureș și Korea University Guro Hospital au semnat un Memorandum de Colaborare
Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu…
21 martie 2025
Zi de Zi știri economice:
